Prin bunăvoința protodiaconului Aleksandr Plyska, Miercuri, 4 octombrie, ora 12.00, va avea loc în trapeza mănăstirii Paltin Petru-Vodă, proiecția filmului, „Unde ești, Adame?”.
La proiecția filmului vor participa personalul monahal al mănăstirii, precum și pelerini din satele vecine sau prieteni ai mănăstirii.
Filmul prezintă o viziune ortodoxă asupra transformării lăuntrice a omului nou, unit cu Hristos și despătimit de Adamul cel vechi al păcatelor.
Protagonistul filmului este starețul mănăstirii – egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată, l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.
Vă așteptăm cu drag!
