Sfinți români învățători ai rugăciunii inimii
Etichetă: rugaciunea lui Iisus
Rugăciunea Cuviosului Gheron Iosif pentru umilinţă şi pentru dobândirea Harului Duhului Sfânt
O, iubite şi Preadulce Iisuse Hristoase, cine Te-a rugat pentru mine ca să mă aduci în această lume şi să mă nasc din părinţi buni şi credincioşi, de vreme ce atâţia alţii se nasc turci, papistaşi, masoni, evrei sau idolatri şi chiar atei? Cu cât trebuie dar, să Te iubesc mai mult şi să-Ţi mulţumesc pentru acest dar atât de mare şi pentru binefacerea pe care mi-ai dat-o? Chiar şi sângele meu de l-aş vărsa, tot nu aş putea să-Ţi mulţumesc…
Sf. Filotei Sinaitul: Cum luptăm cu gândurile rele?
Cuvinte din Filocalie despre cum să ne păzim mintea de gândurile negative.
Pr. Arsenie Papacioc despre Bădia Traian Trifan: „Era un povățuitor al rugăciunii lui Iisus”
Ajunsese la măsura fără răutate a copilului.
Gheron Iosif Isihastul – Ultimul mare povăţuitor al rugăciunii lui Iisus
Vârsta copilăriei şi a tinereţii
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Care a împodobit Biserica Sa cu suflete sfinţite prin vieţuire duhovnicească şi nu a lăsat Biserica văduvită de sfinţi nici în vremurile de pe urmă în care apostazia şi fărădelegile au cuprins omenirea. Trăind într-o lume plină de fărădelegi adeseori ne îndoim că mai este cu putinţă să ducem o viaţă curată şi neîntinată ca să dobândim harul lui Dumnezeu. Însă Domnul ne cheamă la El prin dragostea Sa pe care a arătat-o lumii şi în aceste vremuri de pe urmă, pogorând harul Său cu îmbelşugare asupra celor ce nu se smintesc de greutăţile şi slăbiciunile acestui veac, ci cu credinţă năzuiesc spre curăţirea de patimi şi dobândirea Duhului Sfânt. De acest adevăr, cum că ne putem despătimi şi în vremurile noastre, nu doar în primele veacuri de creştinism, ne încredinţează viaţa sfântă a cuviosului Iosif Isihastul, supranumit Gheron Iosif, sfânt ce a trăit în secolul XX.
Gheron Iosif Isihastul, pe numele său de botez, Francisc, s-a născut în Grecia, în satul Levkes din insula Paros. Copilăria sa este simplă şi obişnuită ca a oricărui copil ce se trage dintr-o familie de creştini modeşti. Părinţii lui erau oameni simpli şi săraci, aşa încât copiii lor au fost nevoiţi să muncească încă din fragedă vârstă pentru câştigarea celor necesare traiului. Tatăl său, Gheorghe, nu a trăit destul ca să poată întregi creşterea şi educaţia familiei. Şi astfel, copiii, pe lângă sărăcie, au rămas şi orfani, lucru care nu era atât de neobişnuit la familiile sărace. Mama sa, Maria, era o femeie evlavioasă şi îşi creştea copiii în frica lui Dumnezeu.
Căsuța lor mică de două camere trebuia să îi adăpostească pe toți cei şase copilaşi iar mama să muncească din greu pentru a le oferi hrana necesară. Îi creştea cu drag însă, întreţinând o atmosferă de dragoste şi căldură sufletească. Dar ca o mamă desăvârşită, s-a îngrijit nu numai de hrana cea trupească a fiilor ei, ci şi de cea sufletească, învăţându-i rânduiala rugăciunii, să meargă la biserică, să se spovedească şi să se împărtășească.
O mare înrâurire asupra sufletului de copil al lui Francisc a avut-o duhovnicul său, Cuviosul Arsenie Aghioritul, care i-a insuflat dragoste de Dumnezeu şi teama de a nu-L supăra pe Dumnezeu. În acest climat a trăit Francisc timp de 17 ani, timp în care s-a ocupat cu diferite treburi pe lângă casa părintească, încercând să o ajute pe mama sa să întreţină toată familia. Iată cum își amintea stareţul perioada copilăriei sale: „Aveam vreo două găini, le luam ouăle, le dădeam la băcan, iar el ne dădea vreo două sardele, căci oul cine să-l mănânce mai întâi? Uneori, ca un copil ce eram, mergeam la capră şi sugeam lapte”. Read more
