A fi viu înseamnă a avea pe Dumnezeu în tine. Nu-L ai, ești mort sufletește. La un moment dat, după multă rugăciune permanentă, simți prezența lui Dumnezeu permanent. Căutați dumneavoastră în Filocalie volumele 6 și 7, Sfântul Simeon Noul Teolog mai ales și Sfântul Grigore Palama. Căutați volumele 6 și 7 și o să vedeți dumneavoastră semnele prezenței lui Dumnezeu în inima noastră și mai ales în inima celor care practică rugăciunea permanentă. Simți permanent prezența Lui, focul haric din inima ta. Vezi flacăra care țâșnește din inima ta, ca un jet de lumină care este permanent sau întrerupt, depinde.
Suferința a fost dată ca pedeapsă pentru păcat, dar acceptată în numele Mântuitorului și primită în numele Lui, sau cedată Lui și să o transformi în dar, în harul lui Dumnezeu. Deci tu suferi și din inima ta iese harul lui Dumnezeu, acea fâșie de lumină de care vorbește Mântuitorul în discuția Lui cu femeia, la fântâna lui Iacov: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, din inima lui vor curge râuri de apă vie care vor curge în viața veșnică și nu va înseta în veac”. Este vorba de râurile de har, de lumină, care țâșnesc din inima omului care ajunge la rugăciune permanentă. Nu înseamnă că cei care nu au rugăciune permanentă, nu iese nimic din inima lor, dar iese o șuviță mică de tot. Noi am primit o scânteie la botez, scânteia harică care crește sau se pierde în funcție de viața pe care o ducem noi. Sunt mai multe teorii cu flacăra aceasta harică. În orice caz, Sf. Isaac Sirul, în lucrarea sa Cuvinte ascetice, spune că scânteia harică a rugăciunii permanente noi o primim la botez. Dacă ducem viața în Hristos și cu rugăciune, această scânteie crește, crește și la un moment dat se face cunoscută, adică din momentul acela noi o vedem, o simțim ș.a.m.d. Alții spun că este o scânteie aparte și că este momentul când El se face cunoscut. Când îți dă El ultima picătură, atunci ai căpătat darul rugăciunii inimii. Împărtășania deasă, făcută cum trebuie, grăbește primirea darului rugăciunii permanente, a flăcării harice.
(Fragment din Revista Atitudini Nr. 61)
Notă:
Părintele Mihail Lungeanu s-a născut pe 12 aprilie 1924, în localitatea Frumușița din județul Galați, din părinții preot Costin Lungeanu și înv. Elena Lungeanu. A urmat clasele primare în localitatea natală. Apoi, tatăl fiind numit preot la Biserica Frumoasa din Iași, a devenit elev al Liceului Național din Iași și apoi student al Facultății de Medicină din Iași, secția Medicină Generală.
În luna august 1947, pe când se pregătea să înceapă al cincilea an al facultății, a fost arestat cu „grupul Medicină“, trecând prin închisorile Jilava, Suceava și Aiud, fiind eliberat în anul 1953. Timp de nouă luni a lucrat în Iași ca oficiant sanitar pe mașina de salvare. Apoi a fost din nou arestat, trecând iarăși prin închisorile Jilava, Pitești, Târgu Ocna și Aiud.
A fost eliberat la data de 9 mai 1964, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. În anul ce a urmat, a început să lucreze ca laborant în cadrul Clinicii a III-a Medicală a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iași. În același an s-a și căsătorit.
Deoarece nu i s-a permis să-și continue studiile în cadrul Facultății de Medicină, a fost reînmatriculat la Facultatea de Psihologie, direct în anul 3 de studiu. După absolvirea facultății a fost angajat ca asistent de laborator la Policlinica Municipală din Iași și apoi, în urma unui concurs, a lucrat până la pensionare, în anul 1986, ca biolog principal la Dispensarul Comasat Tătărași. Respectându-și promisiunea făcută cu mulți ani în închisoare, și anume aceea de a-și închina viața Domnului Iisus Hristos, în luna octombrie a anului 1993 a fost hirotonit diacon în Catedrala din Cluj, de către vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania. În luna ianuarie a anului 1998 a fost hirotonit preot de către același ierarh și a slujit la Biserica „Buna Vestire“ din Iași, până în decembrie 2008.
Părintele Mihail Lungeanu a plecat la Domnul duminică, 2 septembrie 2012. Sursa: doxologia