Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei și dialogul cu Maica Domnului

Aflați povestea sfintei Nina care, prin puterea Crucii primite în dar de la Maica Domnului, a făcut nenumărate minuni și a încreștinat și alte popoare păgâne, mai ales Georgia.

„Unde s-o fi găsind oare Cămașa Fiului lui Dumnezeu?”. A întrebat-o odată pe Niofora.

„Cunoaștem din tradiție, a răspuns aceea, că se află în cetatea Mtsheta din Iviria, la nord-est de Ierusalim. A dus-o acolo rabinul Elioz după ce a luat-o de la ostașul care o căștigase la sorți, lângă Cruce. Locuitorii acestei țări se numesc kartveliți, se învecinează cu armenii și se află încă în întunericul idolatriei”.

Cuvintele Nioforei au pătruns adânc în inima sfintei. De atunci a început să se roage fierbinte, zi și noapte, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Învrednicește-mă, Stăpână, să merg în țara Iviriei ca să mă închin cămășii Fiului tău!”.

„Mergi în Iviria, de vreme ce îți dorești aceasta atât de mult. Acolo însă vei propovădui și Evanghelia lui Hristos, Care îți va da din belșug harul Său. Dar și eu te voi ajuta”, îi spuse Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Ninei.

„Dar eu sunt o femeie neputincioasă. Voi putea, oare, să săvârșesc o lucrare atât de mare?”, a întrebat fata cu smerenie. Atunci Născătoarea de Dumnezeu i-a pus în mână o cruce făcută din mlădițe de viță și i-a spus: „Ia această cruce! Ea îți va fi scut și păzitoare de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Cu puterea ei vei aduce țara Iviriei la credința în iubitul meu Fiu, Care vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.

Crucea Sfintei Nina

Atunci când sfânta s-a trezit, a văzut în mâinile ei minunata cruce și a sărutat-o cu lacrimi de bucurie. Apoi a tăiat o șuviță din părul ei, a prins-o de cruce și a mers să se întâlnească cu unchiul său, Iuvenalie. Acela, auzind despre arătarea Maicii Domnului și despre porunca ei de a propovădui Evanghelia în Iviria, a văzut limpede în aceasta voia lui Dumnezeu. De aceea, fără cea mai mică șovăire, i-a dat binecuvântarea sa

Ce s-a întâmplat cu cămașa lui Hristos după Răstignire?

„După Răstignire, Elioz a cerut Cămașa Domnului de la ostașul care o căștigase la sorți și a dus-o la Mtsheta.

Elioz, după ce a adeverit că cele mai înainte văzute de mama lui, cu privire la Răstignirea Domnului, s-au petrecut întocmai, i-a arătat Cămașa surorii sale, Sidonia. Aceea a luat-o și a început să o sărute și să verse lacrimi. Apoi, în timp ce o strângea la piept, a căzut moartă. Nici o putere nu a izbutit să-i ia din mâini Sfântul Veșmânt. A încercat aceasta și împăratul Anderkios, care venise împreună cu slujitorii săi de îndată ce aflase despre moartea ei cea neașteptată, dar și el s-a arătat neputincios.

Timpul a trecut. După o vreme Elioz a îngropat-o pe sora sa împreună cu Cămașa. A făcut aceasta în ascuns, astfel că nimeni nu știe, până astăzi, unde este mormântul Sidoniei. Unii spun că se află în centrul grădinii împărătești, în locul unde se găsește astăzi un cedru cu coroană bogată. Acest cedru, care a răsărit singur după moartea Sidoniei, adună în jurul lui mulți oameni. Ei cred că are înăuntrul său o putere mare”.

Vedenia Sfintei Nina

După ce a ascultat această istorisire lăsată prin tradiție, sfânta a început să meargă noaptea, să se roage sub cedru. Cu toate acestea se îndoia că ar fi într-adevăr ascunsă Cămașa Domnului printre rădăcinile lui. Însă niște vedenii pe care le-a avut, au încredințat-o că locul este sfânt și că în viitor avea să fie slăvit.

Astfel, într-o noapte, în timp ce se ruga, a văzut un stol de păsări negre, venind pe neașteptate din toate părțile învecinate în grădina împărătească. De acolo s-au îndepărtat spre râul Aragvi și, după ce s-au spălat în apele lui, au zburat la înălțime. Apoi, albe ca zăpada, s-au așezat pe ramurile cedrului și au umplut grădina de cântări cerești.

Vedenia închipuia luminarea popoarelor din jur cu apa Sfântului Botez, iar pe locul unde era cedrul avea să se zidească o biserică creștină spre slava adevăratului Dumnezeu. Sfânta Nina a văzut, de asemenea, că munții Armazi și Zendazen s-au cutremurat și au căzut”.

„Altădată a auzit strigăte de război și țipete sălbatice de demoni care intrau în cetate sub înfățișarea de războinici perși. Însă această vedenie înfricoșătoare a dispărut de îndată ce sfânta a ridicat crucea și a făcut semnul ei în aer și a spus: „Opriți-vă, demonilor! Stăpânirea voastră a ajuns la sfârșit. Iată Biruitorul!”

Orbirea împăratului păgân

Pe când vâna împreună cu însoțitorii săi în pădurea Muhrani, într-o zi însorită, deodată s-a făcut întuneric adânc și a izbucnit o furtună. Fulgerele l-au orbit pe împărat, în timp ce tunetele i-au împrăștiat pe cei ce erau împreună cu el. Deznădăjduit de orbirea sa neașteptată, a început să-i cheme pe dumnezeii săi, dar în zadar…

Atunci s-a gândit că va veni asupra lui pedeapsa adevăratului Dumnezeu și a strigat: „Dumnezeul Ninei, alungă întunericul de la ochii mei și Te voi mărturisi și voi slăvi numele Tău!”.

Îndată toate s-au luminat în jurul său, iar furtuna a încetat. Minunându-se de puterea lui Hristos, și-a înălțat mâinile și a spus cu lacrimi: „Dumnezeul Ninei, Tu ești singurul Dumnezeu adevărat. Acum văd asupra mea mila Ta cea mare. Simt că ești aproape de mine. Inima mi s-a umplut de bucurie și mângâiere. Pentru aceasta voi ridica în locul acesta o Cruce ca să se pomenească veșnic dumnezeiasca Ta arătare către mine”.

Zidirea de biserici

„În acea vreme locuitorii din Mtsheta vedeau în unele nopți ceva minunat: o cruce luminoasă, înconjurată de stele, lumina deasupra bisericii care se afla în construcție și o împodobea. În zori patru stele mai strălucitoare se depărtau de Cruce. Una se îndepărta spre răsărit, alta spre apus, a treia lumina biserica, episcopia și toată cetatea, iar ultima, după ce lumina adăpostul sfintei, se înălța până în vârful unei stânci abrupte unde se afla un copac mare.

Nici episcopul Ioan, nici împăratul nu au putut să înțeleagă ce simbolizează această vedenie. Sfânta însă a dat porunca să fie tăiat copacul și să se facă din el patru cruci. Apoi le-a spus să așeze prima cruce pe stânca abruptă, iar pe cea de-a doua la apus de Mtsheta, pe muntele Thoti unde împăratul orbise, își redobândise vederea și crezuse în Hristos. A treia cruce a poruncit să o dea împărătesei Salomeea, soția fiului lui Mirian, Revi, ca să o așeze în cetatea Uzarma. A patra a hotărât să fie pusă în satul Bondbe. În acel sat avea să meargă ea însăși în scurt timp, ca să propăvăduiască”.

(Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei, Ed. Evanghelismos, 2006)

Adormirea sfintei

Știind de mai înainte că i se apropie sfârșitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăția ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină și trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinților mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veșnicie, pentru că ziua morții mele este aproape”. Dorința i-a fost îndeplinită. Episcopul Ioan, urmașul lui Eustatie, a împărtășit-o cu Sfintele Taine, pregătind-o pentru bucuria veșnică alături de Hristos. Pe 14 ianuarie 338, Sfânta Nina a trecut la Domnul.

Unde se găsesc moaștele Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei
Rugămintea finală a fost ca trupul ei să nu îi fie mutat din ultima provincie în care propovăduise. Comunitatea săracă din Kaheti a dobândit astfel un dar neprețuit. Inițial, această dorință nu i-a fost respectată. Oamenii au încercat să îi ia moaștele cu forța și să le mute în Mtskheta, dar nu i-au putut urni trupul. Sfânta îi avertiza că nu este de acord cu ceea ce au de gând să facă. Resemnând-se, împăratul și nobilii au zidit o biserică în localitate și au continuat lucrarea de încreștinare a populației. Munca sfintei nu fusese în zadar. Un popor întreg i-a fost recunoscător pentru jertfa făcută. Simbolul ostenelilor sale, crucea din mlădițe de viță-de-vie se păstrează până astăzi în catedrala Sionului din orașul Tiflida. Curgerea mirului care se petrece neîncetat în prima biserică zidită pe pământul Georgiei este, și ea, un simbol al nevoințelor neobosite ale Sfintei Nina. Este o realitate care nu poate fi tăgăduită. Așa cum spunea și Arhiepiscopul Nicolae I, întâistătător al Bisericii Georgiei între anii 1150-1160, „fiecare vede umezeala din partea de răsărit a stâlpului. Unii, din lipsă de evlavie, puneau var în acel loc, dar nu puteau să oprească curgerea mirului. Pentru mulțimea tămăduirilor care s-au făcut cu acesta suntem toți martori”. Martori ai unei vieți sfinte.

(Sursa: pravila.ro)