VISUL ȘI ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE LAVRENTIE

…Ne-am întors acasă. Am așteptat să vină ziua de duminică. Am luat autobuzul și am ajuns la mănăstire. Înainte de a ajunge duminică la Frăsinei, soția mea îmi spusese că a visat pe un părinte că o aștepta la Sf. Altar.

Eu n-am dat atenție acestui vis, dar, într-adevăr, cum am intrat în curtea mănăstirii, pe scări în fața Sfântului Altar, aștepta părintele Lavrentie. Nu-l văzusem niciodată și ne-a făcut semn cu mâna, bucuros, așa cu fața veselă: „De unde sunteți?”. Așa îi întreba pe toți: „De unde sunteți?”. Și i-am spus în fugă: „Am venit cu soția că-i bolnavă”. „Bine, stați aici la slujbă, la Sf. Liturghie și vorbim după”.

Am stat până la sfârșit, după care am vorbit cu părintele. După ce am discutat cu părintele, ne-am spovedit și nevastă-mea tot îi spunea că nu mai poate să meargă la serviciu pentru că are dureri de cap, nu se poate concentra și nu poate să facă față solicitărilor. Ea a lucrat la Centrul militar ca angajat civil, dar părintele a încurajat-o în așa manieră, încât a determinat-o să renunțe la hotărârea aceasta. Adică, i-a spus: „Nu! Te duci acolo că o să te faci bine!”. Mereu o încuraja: „O să te faci bine. Nu, să nu renunți! Să te duci acolo pentru fete, pentru copii!”.

 Vindecarea

Și a mai stat în concediu medical cât a mai stat acasă și încet, încet, a reușit după două, trei luni să se întoarcă la serviciu, să-și revină și să facă față și încă la greutăți mai mari, pentru că au trecut-o pe alt post, pe la financiar, unde era mult mai greu.

Întreaga mărturie despre vindecarea și modul în care și-a îndreptat viața cea care se afla în depresie avansată, precum și alte mărturii de sfințenie ale vieții marelui duhovnic de la Frăsinei, Părintele Lavrentie Șovre, aflați în Nr. 83 al Revistei Atitudini.