Dialog de pe patul spitalului, între Părintele Justin Pârvu şi medicul său, Dr. Alda Grigorel[1]
Medicul: Părinte, aţi intrat cât de cât în opera lui Sheakespeare?
Părintele Justin: Shakespeare? Am păreri bune şi mai puţin bune.
Cunoaşteţi sonetul 23 al lui Shakespeare? …Scârbit de tot m-aş stinge fără glas/ Dar dragostea murind, cui să o las?
Cât v-aţi muncit să învăţaţi textul acesta? Eu vă recomandam altceva… Dar dacă l-aţi spus acum, l-aţi spus bine. Este şi asta o lecţie, o morală pentru toată lumea.
Este o similitudine extraordinară, domn părinte, dacă îl pui acum în zilele de astăzi, se potriveşte perfect. Cum spuneaţi de implicarea în lumea aceasta… dacă eu nu mă amestec şi nu mă duc în lume, cui dau eu dragostea mea? Pentru cine să-mi manifest mila, cum spuneţi dumneavoastră, că este cea mai pură dragoste, dacă n-am în jur oameni, să pot să dau şi la cel bun şi la cel rău, din ce pot eu să le dau bun.
Sunt oameni şi oameni…
Părinte, ziceaţi că am muncit mult să învăţ versurile astea şi că mi-aţi recomanda altceva. Ce mi-aţi recomanda?
Liniştea familiei să o asiguraţi. Pentru că maturitatea şi rădăcinile sunt înfipte aici, pe care să le întăriţi şi să le dezvoltaţi apoi în viaţă. Altceva, mai mult, nu se mai poate… dar, oricum, implicarea în viaţă, cum e zicala românească: fiecare după nasul lui, adică acolo unde socoteşte că poate să facă ceva, după puterile lui, că dacă se angajează să facă ceva mai mult decât poate, apoi lucrurile nu ies bine nici pentru el, nici pentru alţii. Pentru că întotdeauna, ascultarea asta de care vă spuneam, ascultarea de voia lui Dumnezeu, are mare importanţă. Eu nu am făcut nimic bun, nu am făcut ascultare de duhovnicul meu, Părintele Antim Găină… Ei bine, tot ce am luat după mine citire, m-a golit foarte mult şi m-a adus în stări într-adevăr de neascultător. În viaţă se face totul cu ascultare, cu binecuvântare. În viaţă e bine totdeauna să ai o acoperire, ascultarea, pentru că asta îţi dă şi curaj în ceea ce trebuie să faci şi te învaţă şi cum trebuie să faci. Aici este vorba de înţelepciunea lui Dumnezeu, adică rânduiala, ascultarea. Aici este vorba şi de instinctul omului care se pune în concordanţă cu ascultarea de voia lui Dumnezeu.
Dumneavoastră aţi spus că v-aţi implicat cu lumea şi aţi suferit…
Eu m-am implicat cu lumea asta mai mult decât eram vrednic, eu am fost naiv aşa… multe banalităţi, care n-aveau importanţă. Dar eu le-am dat importanţă mai mult decât meritau…Să aveţi grijă să aveţi întotdeauna un sfătuitor bun, să nu ajungeţi ca mine.
Asta se cheamă duhovnic?
Asta se cheamă duhovnic. Adică să aveţi la orice lucru acoperire. Şi să nu cădem în neascultare, cum am căzut eu faţă de părintele Antim… Adică să fie omul în binecuvântarea Domnului. Asta înseamnă ascultare. Nimic nu facem fără acest instinct, fără această rânduială.
Un duhovnic ţi-l alegi sau ţi-l dă cineva, de pildă Dumnezeu?
Nu ne putem lăsa cu uşurinţă sufletul în mâna oricui; ci faţă de un duhovnic care trebuie să-ţi asigure mântuirea ta. Asta înseamnă duhovnic. Asigurarea mântuirii, adică despovărare, despovărarea sufletească şi asigurarea că ceea ce faci dumneata este o cale bună şi sfântă.
Dumneavoastră spuneaţi de slujba pe care aţi auzit-o la catedrală, că nu v-a plăcut, că a fost goală. Uitaţi, când eu am fost student, în anii 60-70, o vizită în spital cu profesorii mei, care m-au învăţat pe mine şcoală, dura de la 8.30 până la 11. La fiecare pat al pacientului, se oprea, vizita, studentul sau rezidentul trebuia să prezinte cazul, să vorbească frumos şi după aceea, nu se poate să nu se fi legat cumva o legătură culturală. Şi se făcea şi cultură generală lângă patul unui pacient; acela, săracul, era încântat. Dar acum, de când a plecat ultimul profesor mare de aici, profesorul Zăgranu, nu s-a făcut de 3 ani o vizită mare în acest spital, una, domn părinte. Aşa e şi cu bolnavul, slujba este goală, … munca cu bolnavul este deja trecută într-o dizgraţie totală, cultura este găunoasă şi falsă, şi aşa mai departe. Unde mergem?
Mergem spre o secătuire spirituală din ce în ce mai mult.
Dar cum e posibil aşa ceva?
E posibil pentru că toţi aceşti tineri care vin acum, care urmează, n-au o pregătire, nici intelectuală, nici profesională, să-i spunem. Nu este învăţat să aibă dragoste pentru ceea ce trebuie să facă. Că orice vrei să faci în viaţă, dacă nu depui dragoste, eşti zero.
Ştiţi cum se făceau nunţile pe vremuri. La mine acasă încă mai există starostele. Starostele de la nuntă. Dacă la nunta respectivă unul şi-a permis să depăşească bunul simţ, starostele îl atenţionează: Ioane, ai grijă! Dacă a mai făcut un pas greşit, s-a dus şi l-a luat şi l-a trimis acasă.
Staroste, la noi îi mai spune, vornic. Apoi vornicul era un om se seamă, domnule, ştia o urătură de îţi recita câte o jumătate de oră … până ce venea mireasa.
Da, o noapte întreagă îţi recita. „Miresucă cu cunună, tot îndemn de voie bună”.
E plină de bogăţie viaţa asta a românului.
Aşa este, dar încet, încet, dispare, domn părinte.
Dispare pentru că nu mai este bucuria aceea venită din frica de Dumnezeu. Pentru că dacă n-ar fi oleacă de frică, s-ar produce haos, de aceea nu se recomandă de cruţat varga, atunci când trebuie folosită.
Părinte, ce se întâmplă, că eu de ce trece vremea, parcă sunt mai trist. Vârsta, vârsta, aduce tristeţe?
Mda. Majoritatea grijilor, nu numaidecât vârsta, obligaţiile în amănunţimea lor. Când eşti tânăr, cum e şi zicala …fluturatecul ăsta. Fluturatec, iei lucrurile mai lejer, n-ai nicio grijă pentru ele. Dar când vine vârsta maturităţii, a disecării lucrurilor, atunci nu mai merge. Nu mai vorbesc că se ridică datoriile astea mari, personale, răspunderea faţă de semeni, faţă de cei din jur. Şi dacă într-adevăr vă daţi seama de răspunderea asta mare pe care o aveţi, e normal să se întâmple toate aceste stări sufleteşti. Sigur că aveţi atâtea pe conştiinţă şi pe suflet …nu-i totuna să trăieşti la 20 de ani, la 30 de ani, nu-i totuna la 40 de ani, când aveţi de operat şi operat. O scăpat? N-o scăpat pacientul?
Da, şi se întâlnesc doi doctori, şi unul îi zice la celălalt: „ce eşti supărat”? „Păi cum să nu fiu supărat, că l-am operat pe unul de stomac şi mi-o reuşit operaţia dar după operaţie o murit de inimă”. „Da, de ce eşti supărat? Că eu l-am operat pe unul de apendicită, şi de apendicită o murit, săracul”. Părinte, eu totuşi nu am nicio astfel de povară care să mă apese, mă înţelegeţi? Pe mine cel mai mult mă nemulţumeşte situaţia din jurul meu. Astea sunt nemulţumirile mele. Semenii mei mă supără şi mă nemulţumesc zi de zi. Cum să fac să îi iubesc pe semenii care mă nemulţumesc?
Acum trebuie să vă luptaţi tare ca să vă găsiţi pe o poziţie creştină. Trebuie să vă luptaţi tare pentru că de-abia acum aţi ajuns la maturitatea şi la adevărul pe care trebuie să vă axaţi dumneavoastră. Noi trebuie să fim un exemplu pentru cei din jur. Uite, ce am făcut eu că veneau la mine, acolo la Petru-Vodă, lume multă? Eu cu cârja şi ei aşteptau la uşă să le dau eu reţete, sfaturi. Câţi s-au folosit de reţetele astea, Dumnezeu ştie, dar eu am consumat şi am dat din existenţa mea. Dar cum vă spun, unii poate s-au folosit, unii mai puţin. Dumneavoastră, de pildă, faceţi o recomandare, dar de ei depinde dacă împlinesc. Eu le-am dat un punct de sprijin, ce am socotit eu. Acum, sigur că este din ce în ce mai greu, la anii aceştia, pentru că vine legea asta canonică, divină, care ne apropie, care ne trage la mal.
No, a mai fost o seară frumoasă! Ce mă fac dacă mergeţi dumneavoastră de aici, domn părinte?
O să mai veniţi şi dumneavoastră prin Neamţ.
Doamne-ajută. Aşa-mi doresc să mă duc, dar să vă găsesc acolo sănătos, altfel nu mă duc.
Să pot merge pe picioare. Păi, da sigur.
Nu vă poate ajuta nimic decât mâncarea şi ambiţia de a vă mişca. Dacă nu faceţi treaba asta, nu se refac muşchii.
D-apoi să dea Domnul să ne găsim acolo la poalele Ceahlăului. Aţi vizitat Ceahlăul pe acolo, prin munţi?
Am fost dar mai rar, am fost de vreo două ori. Toate mănăstirile din Moldova le-am văzut, mai puţin Petru-Vodă, uite….
Altă discuţie
Sunteţi uşor obosit, părinte?
Nu, aşa oleacă.
Vremea asta nu prea e în regulă, nu prea vă place vremea asta.
Omul este legat foarte mult de natură, din ce este creat, de lumea care-l înconjură. El este legat de anotimpuri, de societate, de lumea în care se învârte. Dar poate că omul e o povară pentru univers, pentru lume, pentru tot ce se mişcă. Totul se consumă, totul este marfă, începem şi noi să devenim o marfă…
Dar orice om nu e bine să fie lipsit de suferinţă, după cum ziceaţi…
Nu, pentru că icoana vieţii este suferinţa. De-abia suferinţa este adevărata înţelepciune care îl stăpâneşte pe om.
Aşa spune poetul: „Nu lua, Doamne, suferinţa omului, decât pe cea care dezbină”.
Care este satanicească. Nu e deloc unitatea credinţei. Cred, Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu. Acesta este adevărul pe care trebuie să-l urmărim…
Nu vă e rece, părinte? Nu vreţi să vă acopăr?
Nu, întotdeauna la răcoare mă simt mai bine. În zăpuşeala asta, şi noaptea când mă trezesc şi văd închise uşile şi baricadate… mă gândesc la muntele Ceahlău şi la Petru Vodă.
Lucrurile vor fi bune, domn părinte, extraordinar, de acum nu veţi mai avea senzaţia asta de sufocare. De acum… mâncarea, mişcarea şi somnul, asta e important. Ca să se refacă muşchii. Voiam să vă întreb: Vrăjitoria este o clarviziune, un dar sau o escrocherie?
Este un lucru de care nu trebuie ţinut seama. Vrăjitoria este de la natura diavolească, satanică. Au şi ei puterea lor asupra sufletului, după cum eşti de pregătit duhovniceşte.
Şi totuşi ăştia există, sunt o realitate obiectivă, unii oameni se duc la vrăjitori şi le ghicesc întocmai…
Păi, asta este curiozitatea… să ştii mai mult decât trebuie.
Dar realităţi. Îi spune la acela cine i-o furat vaca, îi spune cine îi, se duce omul şi găseşte vaca acolo. Le putem chema minuni?
Sunt induceri în eroare de către diavolul, ca să-l poată atrage pe om, să-l poată câştiga. Astea sunt mrejele lor, de altfel ele nu există în realitate. Noi avem o singură credinţă, după asta trebuie să mergem, dacă ne deplasăm de pe făgaşul acesta, greşim şi devenim măscărici.
La mănăstire mai predicaţi în biserică?
Eu nu prea am avut timp de predică, îţi trebuie şi o anumită pregătire ca să predici. Eu am vorbit cu omul în particular. Dar predica este o participare, trăire, nu numai să vorbeşti, că sună a tinichea goală. Dacă n-ai reuşit să conectezi, dacă tu nu trăieşti ceea ce spui, sau ceea ce vrei să transmiţi, e sunet gol. Dacă nu te mulţumeşte pe tine, cu atât mai mult pe auditoriu. Şi nu e nevoie să vorbeşti prea mult la o predică. Important e să ştii să punctezi, să ajungi la sufletul omului. Şi nu-i de ajuns doar să predici, ci să te mai şi ţii de ea, că altfel nu are putere. Dar eu m-am ocupat de lumea asta nevoiaşă, cu greutăţile ei, cu povara ei, cu necazul.
V-aţi dedicat mai mult nevoiaşilor, de altfel celor care v-au solicitat mai mult, nu?
Am stat la mijlocul lucrurilor şi pe fiecare l-am îndrumat după menirea sa, la locul potrivit. „Măi, băiete, tu pregăteşte-te şi te pune la rânduială cu sufletul, te spovedeşte, te împărtăşeşte, te scuturi de păcat”. Şi atunci omul, dacă socoteşte că e bun ce-i spun eu, el se duce şi face. Dacă nu se mulţumeşte cu asta, sigur că îl trimit la unul mai destoinic. Toate să fie în rânduială, omul potrivit la locul potrivit.
Complicată-i viaţa asta.
Complicată şi o mai complicăm şi noi.
Strânge omul ca furnica, când moare n-are nimica. Zi de zi munceşte…
Tot Dumnezeu i-a lăsat toată scormoneala asta. Omul trebuie să aibă de lucru, Dumnezeu îi dă de lucru mereu.
Îi dă de lucru creator, constructiv…
Omul de la început e blagoslovit să muncească. Să lucreze pământul. Acum nu mai munceşte nimeni, decât foarte puţini…
Altă discuţie cu medicul
Cum să fac, părinte, să nu mă mai supăr pe cei din jur, care îmi fac necazuri? Sigur, poate nu are rost să răspunzi măgarului în limba lui, că nu ajungi la niciun rezultat, după cum spuneau Platon şi Aristotel.
Cel mai adânc lucru în viaţă este să putem dobândi smerenia, nimic altceva. Dacă am dobândit smerenia, am dobândit tot universul.
Când a făcut Dumnezeu raiul, şi a făcut şi cei doi pomi, pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului; şi când le-a interzis să mănânce fructe din pomul cunoaşterii binelui şi răului, de ce a interzis? Ca să pedepsească omul sau să-l ajute?
Ca să-l ajute. Virtutea de temelie a omului a fost şi rămâne în veci, ascultarea. Dar nu pentru păcatul în sine l-a condamnat Dumnezeu, ci pentru că nu a vrut să-l lase să se prăbuşească, deoarece neascultarea îl duce pe om la cele mai mari prăbuşiri. Dacă se spovedea era iertat. Fiecare creştin se îngrijeşte să se ducă să se spovedească, să se despovăreze. Şi se duce într-adevăr şi se despovărează. Despovărarea asta înseamnă o împlinire a unei rânduieli, a unui canon prin care trăieşte sau respiră sufletul. Fără asta nu se poate.
M-am întrebat: dacă e interzis la om să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului, înseamnă că l-a pus mai bine în necunoaştere decât în cunoaştere, pentru că omul, sub lucrătura diavolului, sigur, tindea să ajungă egalul lui Dumnezeu, ceea ce nu se poate şi de aceea a fost oprit să mai mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Asta mi-am făcut eu ideea mea în capul meu, cât mă duce pe mine capul aşa. Şi atunci am spus: „Domnule, cine nu cercetează şi rămâne cu legile date de Dumnezeu, de natură, trăieşte liniştit şi fericit”. Dumneavoastră aţi zis: ce înseamnă să cercetezi – dacă cercetezi Sf. Taine, nu mai sunt taine. Şi atunci am spus: cine trăieşte cel mai mult în lumea asta? Pe pământul acesta? Ştiţi cine trăieşte cel mai mult? Oligofrenul. Şi atunci mă gândesc: domnule, a trăi în necunoaştere este o fericire?
Este o fericire pentru că atât i-a dat Dumnezeu lui să ducă şi cu asta răspunde înaintea lui Dumnezeu, cu puţinul acesta, cu sărăcia asta a lui spirituală. Sigur că dumneavoastră când veţi intra la Judecată, nu scăpaţi uşor. Pe mine, la fel: „Măi, ia stai tu, de acum ai de lucru cu Mine”. Nu dă Dumnezeu nimic mai mult decât poate să ducă animalul, care-i omul. Şi dacă el poate să ducă o parte de povară, îşi asigură cumva locul veşnic dincolo.
Mai e o întrebare cu spovedania. Există un grad de păcat care se poate ierta prin spovedanie? Deci până la o anumită limită? Spre exemplu: am furat. Ăsta se poate ierta la modul egal în faţa părintelui cu faptul de a spune: am omorât un om?
Egal. Pentru că dacă eu îi iert acestuia păcatul lui aşa mare, apoi Dumnezeu o să-mi ajute şi mie cândva, că l-am tolerat pe păcătosul acesta. Şi acesta o să se roage pentru mine: „Doamne, iartă-l că şi pe mine m-ai iertat”.
Spuneaţi că spovedania înseamnă despovărare, cum de altfel e mântuirea, că mântuirea înseamnă despovărare. Dacă eu am făcut o faptă rea, mă duc şi-i spun preotului la spovedanie: uite, domnule, am furat sau am omorât pe nu ştiu cine. Această greşeală, acest păcat, rămâne pentru mine toată viaţa, cât trăiesc eu, rămâne pentru mine. Povara asta eu n-o pot da nimănui.
Trebuie să ai încredere în taina asta a Bisericii: „iertate îţi sunt păcatele tale şi iertate vor fi”. Eu dacă nu am această convingere, înseamnă că nu recunosc tainele lui Dumnezeu şi tot ce facem noi este o joacă şi lucruri care nu prezintă o importanţă a mântuirii noastre. Dar noi trebuie să ştim că un păcat făcut de om, mare sau mic, dar spovedit, aşa în adevăr, este iertat. Acum desigur, depinde şi de om, de creştin, cum se spovedeşte. Că merge la părintele, scoate un carneţel şi de acolo rupe o foaie, a citit tot ce a vrut el acolo, bune sau rele. Nu are putere spovedania asta. La spovedanie trebuie să plângă creştinul când spune un păcat; să se căiască. Scoţi un copăcel din pământ şi tragi de el şi tragi şi nu se lasă deloc. Cam aşa trebuie să fie şi spovedania noastră, că dacă nu-i aşa, e superficială şi ineficace.
De ce trebuie să fac spovedania în faţa preotului?
Să ştiţi că altădată spovedania se făcea în mijlocul poporului. Într-o duminică, într-o zi de Paşti, într-o sărbătoare, cu cât era lumea mai multă, cu atât ieşea fiecare acolo în mijlocul poporului şi-şi spunea păcatul.
Mi se pare un lucru foarte bun. Se supunea oprobriului public.
Da, dar întrucât lumea a început să nu mai fie aşa de sinceră, din cauza publicului, a poporului, atunci s-a revenit la o stare individuală directă.
Bun, dar nu prin propria ta hotărâre biruieşti păcatul? Eu făceam o greşeală – înjuram. Şi m-am uitat în oglindă şi am spus: „mă omule, eşti om cu şcoală, nu? Vezi atâţia oameni, tu vorbeşti cu fiecare om în fiecare zi 10-20-30 de oameni, ai părinţi creştini care cântă în biserică şi se roagă. Cine eşti tu, mă, cum îţi permiţi, cine eşti tu pe lumea asta, în ce hal ai ajuns că poţi să înjuri atâta? Şi deodată, din momentul acela eu n-am mai înjurat pe Dumnezeu. Deci, eu mie nu pot să-mi mărturisesc păcatul?
Dar asta este tot a harului, tot lucrarea lui Dumnezeu.
Şi atunci de ce trebuie să mă duc în faţa preotului, să mă spovedesc?
Pentru că numai el are puterea de a lega şi dezlega. Dumneavoastră puteţi să faceţi minuni să înviaţi şi morţii. N-are valabilitate această sfinţenie a dumneavoastră, fără dezlegarea preotului. Cum spune şi Mântuitorul: „Pacea mea o dau vouă. Câte veţi lega, legate vor fi şi câte veţi dezlega, dezlegate vor fi”. Aici e taina lui Dumnezeu.
Se poate spune că preotul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ?
Păi este sigur, pentru că prin el lucrează harul lui Dumnezeu. Dar preotul trebuie să fie ca şi doctorul – să fie la dispoziţia bolnavului cu toate greutăţile şi suferinţele lui. Să aibă uşa bisericii deschisă, să vină acolo creştinul ori de câte ori simte nevoia, să stea de vorbă cu un preot. Că de aceea am ajuns în stadiul de decădere în care am ajuns noi acum. Acum a mai rămas atâta: o voce frumoasă, un spectacol liturgic la catedrală şi atât… Însă rezultatele se văd: „măi, dar eu mă rog de atâta amar de vreme şi n-am reuşit să fac cutare şi cutare lucru”. Măi, băiete, du-te şi împacă-te cu tine însuţi, adică pregăteşte-ţi viaţa ta spirituală, că nimeni nu ţi-o poate găti, fără această dezlegare a preotului. Nu e sfânt nici preotul şi nici penitentul, dar sfântă este taina. Pentru că o să spuneţi: „Dar am băut cu el azi noapte, am petrecut cu el la nuntă”. Adevărat o fi, dar harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu păcatele oamenilor, ale preotului.
Deci faptul în sine de a te duce spre spovedanie înseamnă de fapt mersul spre împlinirea acestei taine, fără de care nu se poate.
Desigur. O să spuneţi: „Dar eu nu am păcate aşa de mari”. Mare greşeală, enorm de mare, pentru că numai o oră dacă trăim şi păcatele-s cu noi.
Dumnezeu nu are nevoie de pălăvrăgeala noastră, Dumnezeu are nevoie de smerenia noastră, de umilinţa noastră fără de care nu ne putem mântui. Spovedania este actul de smerenie, pocăinţa, considerat un al doilea botez.
Dar împărtăşania ce înseamnă de fapt? Că spovedania am înţeles.
Împărtăşania este desăvârşita pocăinţă a omului. Adică este întruparea Fiului lui Dumnezeu în om. Când a intrat pâinea şi vinul în trupul omului, el nu mai este Justin, el acum este omul îngeresc, omul ceresc, care s-a împreunat cu Dumnezeu Hristos. Este o transfigurare a omului în Hristosul pe care el l-a luat prin acea linguriţă…
[1] Director medical al Spitalului clinic municipal Cluj Napoca. Dialogul a avut loc pe patul spitalului municipal Cluj Napoca, în anul 2010, Părintele Justin suferind de o pneumonie avansată şi tuberculoză.
| articol publicat în nr. 33 al revistei ATITUDINI
Am urmărit cu atenție un film din 20 iunie 2014 (,,VA FI UN EXPERIMENT PITEȘTI LA NIVEL MONDIAL! cu monahul Teodot) și îl recomand cu căldură tuturor mirenilor și clericilor. Și filmele de la sfârșit.
Poate unora li se va părea stilul său de vorbire inadecvat sau nu șiu cum, dar cu adevărat importantă este MĂRTURISIREA ÎN DUHUL ADEVĂRULUI. Dacă există episcopi sau preoți care pot exprima aceste adevăruri într-un limbaj mai bun, atunci s-o facă și atunci CINSTE ȘI LOR.
L-am cunoscut cu ani în urmă pe monahul Teodot și îi sunt recunoscător în primul rând pentru informarea corectă a credincioșilor și pentru această atitudine a sa foarte curajoasă și binevenită de mărturisire a adevărului, adică a lui Hristos. Sunt convins că este bine plăcută înaintea lui Dumnezeu. Amin
SCOPUL OCULT AL COMUNISMULUI A FOST SĂ NETEZEASCĂ CALEA ECUMENISMULUI!
Radu Iacoboaie, 3 iulie 2014
Încă de la bun început aș dori să subliniez faptul că pentru masoneria mondială, comunismul a reprezentat cea mai mare ,,invenție”, proiectul de cea mai mare anvergură pe care l-a conceput, inițiat și aplicat, pentru a îngenunchea popoarele ortodoxe îndeosebi și a înlesni parcursul ecumenismului. Comunismul a reprezentat o treaptă importantă în procesul globalizării, fiind fără îndoială o formă de internaționalism. Exista dacă vă amintiți Internaționala Socialistă, exista lagărul țărilor socialiste (membre ale Tratatului de la Varșovia), precum și sloganul ,,Proletari, din toate țările, uniți-vă!”
Ce legătură are comunismul cu ecumenismul? Aceasta este chiar tema articolului de față. Studiind istoria comunismului și îndeosebi raportarea comunismului la ortodoxia din România și alte țări ortodoxe, observăm că nu s-a urmărit chiar desființarea fățișă și întrutotul a ortodoxiei. Nu s-au dărâmat toate mănăstirile și bisericile. Nu au fost transformate precum multe din Rusia în depozite, pensiuni, crâșme etc. La noi au fost cazuri mai puține. Dar Nicolae Ceaușescu începuse deja să dărâme unele mănăstiri și biserici. Numai în București sunt circa 20 de lăcașuri sfinte afectate în acest sens.
Comuniștii au ales nu întâmplător altă cale pentru a desființa ortodoxia: SUBMINAREA DIN INTERIOR A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. Așa se face că sub presiunea puternică a conducerii comuniste, mulți ierarhi, stareți de mănăstiri și preoți parohi au fost aleși cu atenție pe criteriul supunerii necondiționate față de sistemul ateu comunist. Au fost ademeniți cu salarii mari și alte facilități. Alții au devenit șantajabili. Toți aceștia au pactizat cu regimul, conștienți că nu se pot opune regimului și crezând că așa se vor salva mănăstirile și bisericile din fața tăvălugului comunist. Au avut fiecare câte un dosar substanțial la Securitate și au fost monitorizați în permanență. Unii au devenit chiar în fapt colaboratori ai Securității și au dezvăluit până și informații primite la Sfânta Spovedanie, care erau firește strict confidențiale!…
Așa ne putem explica astăzi cu durere, cum de a fost posibil să ajungă atât de mulți masoni în ierarhia bisericească din România în ciuda restricțiilor și canoanelor Bisericii. Există desigur în vigoare Hotărârea de condamnare din 1937 a organizației francmasoneriei și a ereziei acesteia. La ora actuală, știm cu certitudine că există mulți masoni în instituțiile statului român (dacă li s-a permis să ocupe funcții în justiție ca judecători, procurori, avocați!), cu atât mai mult în cadrul Patriarhiei Române, mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor, care domină Sfântul Sinod (deoarece pentru masonerie ca organizație subversivă anticreștină era un obiectiv strategic – vezi volumul Marșul distrugătorului). Nu se știe exact în ce măsură sunt prezenți și în rândul preoților, dar cu siguranță sunt destui. Ne dăm seama de apartenența lor îndeosebi după atitudinea pe care o au față de problemele grave care macină ortodoxia, atitudinea față de proliferarea sectelor și ereziilor, ecumenism, actele biometrice, nerespectarea Sfintei Tradiții (a dogmei, Canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți) prin părtășia cu ereticii (întâlniri de curtoazie, rugăciuni în comun etc.).
De aceea, spunem răspicat că SCOPUL OCULT AL COMUNISMULUI A FOST SĂ NETEZEASCĂ CALEA ECUMENISMULUI! Altfel, masonii nu ar fi avut nici măcar o șansă să includă România în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu s-ar fi putut apropia în veci de ortodoxia noastră autentică cu diverse propuneri ecumeniste, într-o țară adânc ancorată în ortodoxie și o adevărată fortăreață a ortodoxiei înainte de anul 1944, când s-a început impunerea cu forța a comunismului sub ocupația armatei sovietice.
ECUMENISMUL ESTE CU MULT MAI PERICULOS DECÂT COMUNISMUL, pentru că unirea mincinoasă și vicleană pe care o promovează nu înseamnă altceva decât moartea ortodoxiei! Este calul troian pentru a dărâma cetatea puternică a ortodoxiei. Ortodoxia este Biserica lui Hristos, singura credință mântuitoare. La adevărul ortodoxiei (învățăturilor lui Hristos) sunt chemate toate popoarele lumii. Noi nu ne închinăm cu toții aceluiași Dumnezeu! Este un mare neadevăr acela potrivit căruia toți avem același Dumnezeu! Avem toți chipul lui Dumnezeu dar numai cei ce păzesc poruncile Noului Testament și participă la Sfintele Taine ale Bisericii tind spre asemănarea cu El și au nădejdea mântuirii sufletului. La Dumnezeu ajungem numai prin Fiul, prin credința în Hristos. Și stim că Tatăl și Fiul sunt de o ființă și nedespărțiți.
Ceea ce nu au reușit comuniștii, să smulgă credința din sufletele oamenilor (vezi în prima fază a regimului comunist din România torturarea sălbatică din închisori și exterminarea prin muncă din lagăre a deținuților politici, apoi manifestările diverse care se organizau în zilele de duminică dimineața, pentru a-i împiedica pe creștini să participe la Sfânta Liturghie și multe altele), încearcă pe căi oculte să obțină astăzi ecumeniștii, lupii îmbrăcați în piei de oaie și de care pomenește Sfânta Scriptură. SE URMĂREȘTE LEPĂDAREA DE HRISTOS! Așa cum în țările occidentale și în general, se caută prin toate mijloacele posibile descreștinarea lumii pentru a pregăti terenul apariției antihristului ca împărat al acesteia…
Ca argumente în plus, pentru cine dorește să se documenteze mai bine, prezint mai jos și celelalte lucrări ale autorului. Unele articole au fost postate deja pe internet pe blogurile saccsiv, națiunea, apologeticum, CREDINȚĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!, danielvla, bucovina profundă, Art-emis, Monitorul de Suceava etc. Unele lucrări pot fi găsite accesând pe Google scribd.com radu iacoboaie sau raduiacoboaie și iacoboaieradu.
Am pus în față lucrarea despre ecumenism și masonerie pentru că se pliază cel mai bine pe subiectul articolului de față.
DE CE TREBUIE CONDAMNATE ECUMENISMUL ŞI MASONERIA
Suceava, 2011 (antologie)
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA?
Un proces al comunismului, globalizării şi materialismului societăţii de consum’’
(volum publicat, Ed. Pim, ed.I în 2004 şi ed. a II-a, Iaşi, 2005)
CINE A FOST CU ADEVĂRAT EMINESCU?
Suceava, 2007 (antologie)
OFENSIVA MASONERIEI ŞI ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI
Un răspuns creştin-ortodox la provocările globalizării contemporane
Suceava, 2007 (antologie în patru volume)
I. FRAŢI ORTODOCŞI, MĂRTURISIŢI-L CU PUTERE PE HRISTOS, ÎN FAPTĂ ŞI CUVÂNT
(Invazia neoprotestantismului. Dictatura mascată a Uniunii Europene – o nouă probă
de credinţă pentru ţările ortodoxe. Naţionalismul în spiritul adevărului)
II. JERTFA TINERETULUI NAŢIONALIST DIN PERIOADA INTERBELICĂ
(Confruntarea Masoneriei cu Mişcarea Legionară. Reabilitarea adevărului)
III. OFENSIVA MATERIALISMULUI ÎMPOTRIVA TINERILOR ŞI FAMILIEI
(Masoneria mondială şi subminarea creştinismului prin teoriile evoluţioniste
sau ”filosofia” lui Antihrist. Despre manipularea opiniei publice
şi tinerilor prin televiziune şi internet)
IV. NE SALVĂM TRĂIND ORTODOXIA!
(Apărarea identităţii naţionale şi spirituale. Modele de patriotism.
Redescoperirea valorilor creştine şi naţionale)
LUPTAŢI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE!
Suceava, 2009 (antologie)
CUM RĂSPUNDEM NOI PROVOCĂRILOR SATANISTE ALE GLOBALIZĂRII?
(Dincolo de aşa-zisele «valori» ale civilizaţiei moderne, dincolo de publicitatea ispititoare şi agresivă, dincolo de afirmarea erotismului, violenţei şi perversiunilor ş.a.m.d., se ascunde vrăjmaşul lui Dumnezeu – satanismul)
Suceava, 2011 (antologie)
CAPCANE DIABOLICE ALE MASONERIEI
Piteşti, 2013 (volum de articole nepublicate)
ADEVĂRUL DESPRE MASONI
Adevărata faţă a masoneriei. Despre cei ce urăsc de moarte creştinismul (ortodoxia)
Piteşti, 2013 (sinteza articolelor autorului)
7 APELURI CĂTRE ROMÂNI
Piteşti, 2013 (antologie şi comentarii)
A FOST MASON ALEXANDRU IOAN CUZA?
Pitești, 2014 (antologie și comentarii)
· LUPTAŢI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE!
Pitești, 2014 (antologie revizuită și adăugită)
· MASONERIA – ORGANIZAȚIE RELIGIOASĂ ANTICREȘTINĂ
Pitești, 2014 (antologie revizuită și adăugită)
· TIMPUL MĂRTURISIRII ADEVĂRULUI!
Pitești, 2014 (volum de articole publicate)
Pentru cine dorește să le primească pe toate de la sursă, las adresa mea de e-mail:
[email protected]
RĂSPUNS CĂTRE PATRIARHIA ROMÂNĂ, LA COMUNICATUL:
,,Biserica Ortodoxă Română respinge antisemitismul şi xenofobia”
Radu Iacoboaie, 4 iulie 2014
Redau Comunicatul din partea Patriarhiei Române, preluat de pe blogul saccsiv:
,,În legătură cu materialele de presă din ultimele zile referitoare la opiniile antisemite ale unui monah de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, precizăm:
Patriarhia Română dezaprobă categoric atitudinile şi acţiunile cu caracter antisemit şi respinge orice ideologie xenofobă cu iz religios, deoarece acestea sunt contrare iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertăţii individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe.
Ca atare, Patriarhia Română solicită Arhiepiscopiei Iaşilor să continue să explice monahilor de la Mănăstirea Petru Vodă că astfel de opinii şi atitudini dăunează Bisericii Ortodoxe Române pe plan naţional şi chiar internaţional, încât pot afecta inclusiv pelerinajele credincioşilor ortodocşi români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar şi a respectului şi cunoaşterii reciproce dintre popoare şi religii diferite.
În concluzie, fidelă Evangheliei iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, Biserica Ortodoxă Română promovează permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe, etnii şi culturi diferite.”
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
30.06.2014 | 14:19
Nu consider că ar trebui să dețin doctorate în teologie, ca să descifrez mesajul exprimat de Comunicatul de mai sus. Prin acest foarte scurt Comunicat (de ce oare atât de concis, fără a nominaliza nimic, ci doar sugerând…) se realizează de fapt și în mod public o desolidarizare categorică față de luările de poziție ale monahului Teodot de la mănăstirea Petru Vodă, care pentru afirmațiile sale curajoase și mărturisitoare din ultimii ani sau ultimele luni, a fost acționat în judecată de către Alexandru Florian, președintele Comunităților evreiești din România. Îndeosebi pentru recentele afirmații, precum că ,,Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt” și altele de genul acesta. Ne dăm seama de acest lucru, pentru că a fost un mare tărăboi în mass media altădată chiar și numai pentru faptul că, într-o întâlnire privată din anul trecut, monahii de la Mănăstirea Paltin i-au cântat la un moment dat părintelui Iustin Pârvu cântecul legionar ,,Sfântă tinerețe legionară”…
,,Patriarhia Română dezaprobă categoric atitudinile şi acţiunile cu caracter antisemit…” Încă de la început observăm că se adresează anume evreilor, pentru a le demonstra în mod expres că, conducerea BOR nu este implicată, că nu este de acord cu afirmațiile monahului (Teodot) care îi vizează pe evrei. Dar ne întrebăm pe bună dreptate, care evrei? Monahul Teodot a făcut mereu referire la evreii sioniști (masoni), la oligarhia evreiască și în niciun caz la toți evreii. Altă eroare importantă pentru un teolog, este folosirea termenului ,,antisemit”, care înseamnă ,,a fi împotriva semiților, adică arabilor”. Pentru că, noi știm că nu doar evreii sunt de origine semită. Așadar, cum ar putea fi sfinția sa împotriva arabilor sau pentru ce motiv?
SĂ NU UITĂM CĂ ACESTE ACUZAȚII I-AU FOST IMPUTATE LEGIONARILOR PE NEDREPT DE CĂTRE COMUNIȘTI. PATRIARHIA NU A FĂCUT DECÂT SĂ PREIA VARIANTA OFICIALĂ COMUNISTĂ DESPRE MIȘCAREA LEGIONARĂ! FĂRĂ SĂ ANALIZEZE MĂCAR ACESTE ASPECTE…
Autorul Comunicatului (fără a da nume) numește Mișcarea Legionară (căci pe aceasta o vizează și incriminează desigur!) ,,ideologie xenofobă cu iz religios”. Legionarismul, ca să le explicăm și domniilor lor, nu a fost o ideologie, cu atât mai puțin xenofobă. Legionarismul a însemnat o mișcare de anvergură națională, cea mai autentică formă de naționalism creștin din istoria României (unică în analele istoriei universale) și de românism creștin și nu un extremism pseudo-religios cum se sugerează prin sintagma ,,ideologie xenofobă cu iz religios”.
Apoi, se argumentează luarea de poziție: ,,…deoarece acestea sunt contrare iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertăţii individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe.”
Cu alte cuvinte, legionarismul este catalogat sau etichetat ca antiecumenist și anticreștin. Ecumenismul este subînțeles, văzut ca ,,iubire a lui Dumnezeu pentru toți oamenii” și ca înfrățire universală, indiferent de religie sau credință. ESTE FĂRĂ A SE DORI POATE, O MĂRTURISIRE VOALATĂ ȘI INDIRECTĂ A ECUMENISMULUI! Dar de când legionarismul, prin care înțelegem iubirea de Dumnezeu (Legiunea numindu-se nu întâmplător sau demagogic Legiunea Sfântului Arhanghel Mihail!) și iubirea față de neam (filozoful creștin și legionar Petre Țuțea chiar spunea: ,,Români, nu vă mai alegeți conducători care nu își iubesc țara!”), poate îndemna la ,,ură religioasă sau etnică”? Pot creștinii adevărați să urască pe cineva, în afară de păcate și erezii?
Manifestarea monahului Teodot este văzută ca un caz izolat de ,,indisciplină” sau de ,,manifestare a libertății individuale fără responsabilitate comunitară”. Cu alte cuvinte, sugerează că nu a făcut ascultare față de cine trebuia să facă. Dacă ar fi fost așa, credem că starețul mănăstirii ar fi luat de mult timp măsuri împotriva sa și nu i-ar mai fi dat voie să se exprime public, să dea interviuri pentru televiziunea locală. Așadar, este o generalizare cu siguranță greșită. Așa poate fi văzută la nivel național, dar monahii nu fac ascultare directă față de Patriarhie.
Ce se dorește a se transmite prin: ,,Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe”? Adică, un monah ,,adevărat” (conformist, obedient întrutotul conducerii BOR și nu față de Dumnezeu și Adevăr) trebuie să se disocieze și să respingă orice formă de naționalism, mai ales legionarismul ,,antisemit și xenofob”… Adică, să mai lase cu iubirea de neam, acum există umanismul (masonic) globalizant și ecumenismul…
În continuare, Patriarhia se arată de fapt foarte îngrijorată de posibilitatea suspendării pelerinajelor în Israel. Cum remarca un comentator pe un blog, pierde în acest fel o bună parte din finanțarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului… Oare, un asemenea interes meschin material poate prevala înaintea problemei arzătoare pusă în discuție? Este acesta un argument solid pentru a-l obliga pe monahul Teodot la tăcere? Dacă români ca sfinția sa vor tăcea, atunci în mod sigur pietrele vor striga, cum spune Sfânta Scriptură… Adică, românii de rând vor lua atitudine la nesfârșit. Se merită oare un sacrificiu atât de mare numai de dragul păstrării relațiilor de prietenie cu statul Israel, cu care România are legături foarte strânse? Neștiind sau ignorând cu totul faptul, că masoneria are ca piloni de bază tocmai SUA și Israel?
Atenție la următoarele cuvinte: ,,…pelerinajele credincioşilor ortodocşi români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar şi a respectului şi cunoaşterii reciproce dintre popoare şi religii diferite”. Adică, aceste pelerinaje ajută mult ECUMENISMULUI, cunoașterii, dialogului dintre ortodoxie și cultul mozaic…
Și ca să fie în ton cu celelalte idei ecumeniste exprimate anterior, în final se scrie: ,,În concluzie, fidelă Evangheliei iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, Biserica Ortodoxă Română promovează permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe, etnii şi culturi diferite.”
Ca ortodox, nu pot altceva decât să resping în mod ferm atât ECUMENISMUL, cât și acest COMUNICAT ECUMENIST.
Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie
4 iulie 2014
ECUMENISMUL ÎNCEARCĂ SĂ ÎNGROAPE ORTODOXIA!
Radu Iacoboaie, 5 iulie 2014
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! Fiecare pas făcut de noi spre ecumenism înseamnă un cui bătut la sicriul ortodoxiei…
Frați ortodocși, Evanghelia Sfântului Ioan, în capitolul 10 (Iisus, Păstorul cel bun, și oile Sale) ne vorbește despre Mântuitorul Iisus Hristos și despre iubirea Lui nemărginită față de noi, cei care credem cu adevărat în El. În versetul 15 este scris: ,,Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi.” Iar în versetul 27: ,,Oile Mele ascultă de glasul Meu, și Eu le cunosc pe ele, și ele vin după Mine.” Așadar, noi ortodocșii suntem cei care mergem după învățătura lăsată de Mântuitorul nostru.
În privința unirii (în sensul de ecumenicitate, nu ecumenism), consider că versetul 16 ne spune foarte clar: ,,Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va fi o turmă și un păstor.” Cu alte cuvinte, mântuirea s-a dat și celorlalte neamuri, în afara celui iudeu din vechime.
Piatra de poticnire pentru ecumeniști însă este interpretarea care se dă acestor cuvinte ,,și va fi o turmă și un păstor”. În contextul prezentat, se subînțelege că ,,Păstorul” este Hristos și ,,turma” este mulțimea credincioșilor care cred în El și fac voia Lui (ortodocșii). Este un adevăr incontestabil.
Ecumeniștii, mergând pe linia interpretării sectare tendențiose, a scoaterii din context a unor pasaje din Sfânta Scriptură, înțeleg și spun cu totul altceva. Ei se gândesc că este vorba despre un Păstor din lumea aceasta iar cel mai îndrituit pentru ei este desigur Papa, care guvernează în calitate de conducător politic statul independent Vatican, și păstorește în același timp peste un miliard de credincioși catolici din toată lumea.
Ecumeniștii nu fac altceva prin această interpretare strâmbă, deformată, decât să readucă în actualitatea vremurilor pe care le trăim a dorinței fariseilor și cărturarilor iudei, inclusiv a zeloților, de a avea un conducător, un împărat din lumea aceasta. Și negreșit va deveni. Se va prezenta în locul lui Hristos pe care nu L-au primit și îl vor primi pe antihristul care va veni, după cum este profețit în Cartea Apocalipsei. Dar greșeala se vede și din această strămutare a ,,dorinței” acesteia. Atunci, ei se străduiau din răsputeri să scape de sub jugul robiei stăpânirii romane, căutau dreptatea lumească. Nu întâmplător arhiereul Caiafa îi instigase împotriva Lui Hristos, gândind că este mai bine să moară un om și să fie salvat neamul lor, profețind răstignirea Sa.
Evreii sioniști, care merg în continuare pe teza poporului ales de Dumnezeu și se simt perfect îndreptățiți să conducă și să stăpânească întreaga lume, așteaptă și astăzi pe Mesia. Și multe semne din jurul nostru ne fac să credem că timpul antihristului se apropie. De aceea AU NĂSCOCIT ECUMENISMUL, PENTRU A PREGĂTI TERENUL LUI ANTIHRIST. Și nu l-au inventat de azi de ieri. Este programat de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
De ce este necesară această unire ecumenistă? Unirea credincioșilor este imperativ necesară pentru a-l întrona pe antihrist ca împărat al lumii întregi, o lume în care trebuie să existe o singură religie, un singur guvern, o singură justiție, o singură monedă (și aceea virtuală, în mediul electronic). Iar dacă statele lumii, îndeosebi cele ortodoxe se vor opune ecumenismului, credem că se va declanșa cel de-al treilea război mondial. Oricum este profețit. Și dacă un singur stat care deține arme nucleare va ataca, se va ajunge la un război devastator. Și cei care vor supraviețui îl vor accepta mai ușor pe antihrist, care le va promite pacea…
Este la o scară mult mai mare, cam ceea ce s-a petrecut în fosta Iugoslavie, unde ortodocșii s-au opus în mod hotărât unirii cu ereticii catolici și unde, sub pretextul nerespectării drepturilor omului de către regimul Miloșevici etc., au intervenit brutal forțele militare ale NATO, care au bombardat luni în șir acest stat vecin cu România, inclusiv capitala sa Belgradul. Mergeți să vedeți și astăzi urmele acestui război.
MASONERIE – COMUNISM – ECUMENISM. Ecumenismul este așadar o formă a globalismului actual, care vizează globalizarea religioasă. Dar nu există nici un motiv îndreptățit pentru realizarea acestui proiect globalizant. Cum să faci un ghiveci din toate religiile și credințele lumii pentru a-i aduna pe toți laolaltă și să iei câte ceva de la fiecare? Adevărul nu este fragmentar. Ei zic că nici o religie nu deține adevărul absolut. Total greșit. Ei zic că toți avem același Dumnezeu. Nu este adevărat. Există un singur Dumnezeu, Viu și Atotputernic, Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute și nenumărați zei mincinoși creați de mintea omului. Și mai există și unii oameni care se cred pe pământ dumnezei în mândria lor luciferică: masonii. În ortodoxie însă, omul tinde spre dumnezeire (sfințenie) iar smerenia înseamnă să te consideri pe tine cel mai mare păcătos… Amin
Astăzi am primit o provocare la polemică din partea unui susținător al Patriarhului pe blogul Discerne la articolul mai vechi ,,Subminarea din interiorul Bisericii Ortodoxe prin ierarhii şi preoţii căzuţi în erezii”
Dan (09:07:36) 7 07 2014:
Doamne ajută, Ștefan, mulțumesc de ospitalitate!
Domnule Radu, mi-ați răspuns fugitiv că ”Cu o floare nu se face primăvară… Sper că înțelegeți la ce mă refer…”, însă eu vă arătasem că:
a) ați adus Patriarhului Daniel o acuză fără probă
b) Patriarhul Daniel are deschidere față de subiectul generic popularizat ca ”sfinții închisorilor”.
Că nu se face primăvară cu o floare, așa este, dar eu vă invit să discerneți că este o mare diferență între un potrivnic al sfinților din închisori și cineva care face un minim, minimorum pentru memoria și cinstirea lor. Ori dumneavoastră l-ați așezat pe patriarh la colțul oprobiului. Ce vă veți face dacă mâine, poimâine… sau peste un an, doi, va apărea cu binecuvântarea patriarhului o antologie cu mărturisitorii din închisori, antologie în care să fie cuprinși și foști legionari?
Nu vă va părea rău pentru eticheta pusă prea grăbit?
Desigur, înțeleg foarte bine că dumneavostră vorbiți de canonizare, ceea ce e cu totul altceva față de o carte sau un simpozion. Numai că dacă actuala ierarhie se face ”vinovată” de faptul că nu canonizează odată măcar câțiva dintre sfinții închisorilor, să vedeți ce ”delăsători” și ”ignoranți” au fost ierarhii dintotdeauna ai BOR, câtă vreme Daniil Sihastru, era cinstit ca sfânt încă din tinerețile sale (atenție, încă din tinerețile sale!) de către întreg poporul și au trebuit să treacă aproape 500 de ani până la canonizare!
Dar sfântul voievod Ștefan, la care poporul deasemenea avea evlavie că-i sfânt? De ce a trebuit să treacă sute de ani până la canonizare când era atâta evlavie în popor, și atâta nor de mărturii?
Eu n-am răspuns pentru întrebarea asta, nici nu vrea să sugerez că ar trebui să treacă sute de ani până la canonizarea sfinților din închisori dar vreau să arăt că așa este practica în Biserica Ortodoxă Română… canonizează greu, și foarte greu. Deci nu este vorba atât de indiferența ierarhiei actuale cât e vorba de o practică lentă, devenită tradiție. Și dacă e să acuzăm de ”lentoare”… atunci ar trebui să acuzăm inclusiv pe vlădicii de dinainte.
Iar eu sunt de părere că nu e de folos nimănui.
Acum mi-a atras atenția și întrebarea retorică că ” tineri preoți sau uneori chiar și mai vârstnici, nu îi mai pomenesc pe mucenicii și martirii temnițelor comuniste atunci când, la Sfânta Liturghie se iese cu Sfintele Daruri”.
Dar e imposibil ca mucenicii și martirii temnițelor comuniste să nu mai fie pomeniți la Sfintele Daruri, indiferent că preoții vor sau nu vor asta, câtă vreme toți preoții rostesc ectenia de pomenire pentru ”ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.”
În această ectenie, se înțelege cât se poate de clar că sunt vizați și mucenicii din temnițele comuniste, dar și eroii luptători anticomuniști din munți, eroii din primul și al doilea război modial, martirii de la revoluție, etc.
Deci ei sunt pomeniți de-a pururi. Doamne ajută!
Iacoboaie Radu (19:59:32) 7 07 2014: Comentariul tău aşteapta să fie moderat
Nu știu cine sunteți. Presupun că sunteți cumva în subordinea Patriarhului sau Patriarhiei (ceea ce este pentru mine totuna).
ADEVĂRUL ESTE CĂ MULȚI PREOȚI, TINERI ȘI MAI VÂRSTNICI NU MAI ROSTESC TOATĂ ECTENIA, ROSTESC DOAR PRIMA JUMĂTATE! AM OBSERVAT PERSONAL ACEST LUCRU MERGÂND LA MULTE BISERICI. Este vorba de : ”ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.” EI POMENESC PE SCURT DOAR PE: ,,ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă”.
Și eu vă întreb de ce alte țări ortodoxe și-au canonizat mucenicii din închisorile și lagărele comuniste, iar la noi nu?
Dacă va apărea o carte despre mărturisitorii din temnițele comuniste, incluzând pe legionari, SUNT CONVINS CĂ NU VA FI DELOC CREDIBILĂ, ÎNTRUCÂT ESTE MULT PREA PUȚIN ȘI PARE O SIMPLĂ FORMALITATE.
Este acum un fapt de notorietate, că Patriarhul este mason sau cochetează cu masonii și ecumeniștii. Și spuneți-mi vă rog care este ACUZAȚIA?
Știe cineva când s-a produs incidentul cu lovirea părintelui Adrian Făgețeanu de către Patriarhul Daniel? Sfinția sa a trecut la domnul pe 1 octombrie 2011.
Găsesc că sunt foarte interesante comentariile făcute de către unii pe cele două articole ale fratelui saccsiv legate de părintele Adrian Făgețeanu. Merită într-adevăr recitite. Vedeți cine este de fapt Patriarhul, cine l-a susținut, în loc să fi fost ales Mitropolitul Bartolomeu Anania.
Propun să fie ales un nou Patriarh. Cine se încumetă să scrie un mic articol în acest sens? Dacă nu, îl voi scrie…
Mai am unul în lucru, despre prigonirea Sfântului Munte Athos de către Uniunea Europeană. Se fac presiuni foarte mari ca să intre femeile în Athos, chipurile și pentru că s-au dat fonduri europene consistente pentru restaurarea mănăstirilor athonite.
PENTRU POSTARE CA ARTICOL, DACĂ PUTEȚI
PATRIARHUL A FOST IMPUS ÎN ROMÂNIA DE CĂTRE MASONERIE, PENTRU A PUTEA FI IMPLEMENTAT ECUMENISMUL!
Radu Iacoboaie, 13 iulie 2014
După un studiu mai îndelungat a surselor antisistem și pro sistem atât de pe internet, cât și din presa scrisă și audio-vizuală, putem reuni toate piesele la un loc, ca la un joc de puzzle, pentru a avea imaginea de ansamblu, clară și neviciată de partizanate inutile și irelevante.
În România, observăm că apărătorii Patriarhului sunt în primul rând: cei care au dobândit funcții și avantaje îndeosebi materiale (preoți, episcopi, personalul Patriarhiei Române etc.), cei de la postul de televiziune Trinitas și radioul Trinitas (care sunt vocea Patriarhiei) precum și mare parte dintre ,,invitații de marcă” la aceste emisiuni, și nu în ultimul rând (poate cu ei trebuia să încep) masonii (evreii sioniști, care îl așteaptă încă pe Mesia, adică pe antihrist, potrivit profețiilor) și francmasonii (cetățeni de etnie română sau alta, exceptând-o pe cea evreiască). În total, este vorba de câteva mii de oameni, înstăriți dar și fără iubire de neam și de țară, slugi obediente care pot înghiți pe nemestecate ecumenismul și multe altele.
În România, cei care îl contestă pe Patriarh pentru acțiunile sale îndeosebi ecumeniste, ca fiind apologetul cel mai de seamă al acestei doctrine masonice și pan-erezii a ECUMENISMULUI, sunt însă cu mult mai mulți, de ordinul sutelor de mii de români, poate chiar peste un milion. Aceștia reprezintă în fapt fibra morală a poporului român drept măritor creștin, având credință lucrătoare.
Constatăm cu durere că, în multe biserici și chiar mănăstiri (!), foarte mulți preoți efectiv tremură de frică dacă se aduce vorba de Patriarh. Dacă au ajuns să le fie teamă, să îi pomenească la Sfânta Liturghie (când ies cu Sfintele Daruri și rostesc Pomenirile), cum este firesc și se cuvine, pe cei care s-au jertfit ,,în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței (ortodoxe) strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român” (text redat ad litteram din Liturghierul actual, Ed. Institutului biblic și de misiune ortodoxă, București, 2012, pag. 163-164).
Le este frică de Patriarh dar nu le este frică de Dumnezeu? Acceptă orice ce le spun Patriarhul și episcopii săi foarte fideli și ascultători, chiar dacă se încalcă flagrant învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și canoanele apostolice referitoare la ecumenism?
De ce le mai este frică unor preoți? Pentru că Patriarhului nu îi plac mucenicii din închisorile și lagărele comuniste și nu dorește nicidecum să îi canonizeze în Sfântul Sinod măcar pe unii dintre sfinții închisorilor, invocând acel pretext al apartenenței lor la mișcarea naționalist-creștină din perioada interbelică – Mișcarea Legionară. Există mai multe mărturii, unele venind chiar din partea sa în acest sens. De fapt, se respectă dorința evreilor sioniști (masoni), cei care îi urăsc de moarte de atâtea decenii, inclusiv sau mai ales pe timpul comunismului, când le-au demonizat imaginea și le-au ascuns cu grijă posteritatea lor adevărată multor generații, atât în cadrul învățământului de stat, cât și în mass media.
Și cum masonii l-au ales și impus în România pe actualul Patriarh Daniel, se subînțelege așadar că le este dator. Nimic nu e pe lumea asta gratis… La fel se întâmplă și în Sfântul Munte Athos, care este supus în prezent unei presiuni din ce în ce mai mari pentru a permite intrarea femeilor și transformarea mănăstirilor și schiturilor (potrivit unor declarații de la oficiali greci și europeni) în obiective turistice, ba chiar și cazinouri! Pentru milioanele de euro alocate pentru restaurarea acestora… Restaurare așadar în alt scop decât cel declarat inițial… (a se citi articolul recent scris de mine pe această temă)
DAR CINE ESTE PATRIARHUL DANIEL? Studiindu-i atent biografia și faptele, vedem că provine din zona Banatului, că inițial a dus-o greu, a fost chiar întreținut de fratele său mai mare Gheorghe Ciobotea, atât în timpul pregătirii pentru admiterea sa la teologie, cât și în timpul facultății, după care i-a smuls moștenirea legală primită de la bunica lor, întabulând-o toată pe numele său, frate care și în ziua de astăzi trăiește cu familia sa numeroasă într-o sărăcie extremă, în fostul C.A.P.
În timpul comunismului, devine profesor de teologie la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția!), unde predă timp de 10 ani la catolici și protestanți, și desigur avansează la poziția de director adjunct. Tocmai pentru aceasta și pentru deplasările sale în România, credem că poate fi suspectat de relații strânse cu organele Securității statului român. Putem deduce așadar că FUSESE PREGĂTIT DE MASONERIA COMUNISTĂ PENTRU APROFUNDAREA ECUMENISMULUI…
În 1988, Securitatea îl trimite în MISIUNE. Este rechemat de urgență în țară, trimis la Mănăstirea Sihăstria, unde din frate ajunge peste noapte monah (tuns călugăr de către Părintele Ilie Cleopa) și hirotonit rapid chiar protosinghel. Ascensiunea sa este fulminantă. În anul următor, era deja responsabil cu Sectorul Relații Externe din Biserica Ortodoxă Română.
În decembrie 1989, vine și lovitura de stat masonică, pe filieră sovietică, și dosarul său de la Securitate (credem că destul de voluminos) este ARS ÎN ÎNTREGIME. Credem că alt exemplar se află în prezent la evreii sioniști, care îl păstrează ca obiect de șantaj. Este singurul ierarh (în anul 1992 devine Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adică în trei ani!…) căruia i-a dispărut complet dosarul, neputând fi consultat la CNSAS. De ce oare? Nu pentru a fi ales viitorul Patriarh, neputând fi acuzat de legături cu Securitatea precum alți ierarhi? Credem că o copie a dosarului a ajuns la Gelu Voican Voiculescu (prim vice-prim ministru în guvernul evreului sionist Petre Roman), deoarece el gestionase nu numai înhumarea soților Ceaușescu, ci și arhivele importante ale fostei Securități.
CUM DEDUCEM APARTENENȚA PATRIARHULUI DANIEL LA ORGANIZAȚIA RELIGIOASĂ ANTICREȘTINĂ – FRANCMASONERIA? Sunt multe argumente în acest sens.
În primul rând, nu a negat niciodată personal în mod public, că nu are legături cu masoneria. Nici nu a negat. Nici nu a confirmat. Doar la un moment dat, purtătorul său de cuvânt, părintele Costel Stoica a ieșit cu un foarte scurt Comunicat de presă, precizând că Patriarhul Daniel nu este mason, pentru a liniști apele în mass media…
Alte argumente pe care le enumerăm exhaustiv, deoarece pot fi găsite noi dovezi:
- Incidentul extrem de grav petrecut la Mănăstirea Antim din București, când pe vremea PFP Teoctist Arăpașu, când avea nevoie de pregătire posibil pentru viitoarea funcție de Mitropolit, la slujba Sfintei Liturghii, a adăugat câteva cuvinte la Cuvintele Mântuitorului (în pilda cu tânărul bogat care voia să moștenească Împărăția Cerurilor) ,,DAR DACĂ MĂ ROG EU PENTRU TÂNĂR, ATUNCEA…”, la care neputând răbda, părintele Adrian Făgețeanu (trecut prin calvarul temnițelor comuniste și vândut Securității de răposatul episcop din Vâlcea) i-a strigat în față: ,,Ereticule! N-ai voie nici să tai, nici să adaugi la ce vorbește Mântuitorul!”. Urmarea a fost că actualul Patriarh Daniel l-a lovit în cap cu cârja metalică încât a fost chemată salvarea, dus la spital la neurochirurgie și operat. După mai multe luni, trece la Domnul pe 1 octombrie 2011, ca martir creștin care a avut curajul mărturisirii adevărului cu orice preț. Presa a relatat cu mare întârziere și fragmentar, pentru că nu este nici ea chiar așa de liberă cum cred unii. Incidentul a fost trecut cu totul cu vederea de către mass media aservită masoneriei (trusturile lui Dan Voiculescu, Adrian Sârbu din Banat, Sorin Ovidiu Vântu la Iași și Dinu Patriciu) și dat uitării, nici nu l-a împiedicat să devină Mitropolit și apoi Patriarh…;
- Alegerea sa în Scaunul Patriarhal prin aportul considerabil și mobilizat al masoneriei, în special din zona sa de baștină Banatul. În ciuda avertizărilor lansate de Cozmin Gușă, liderul Partidului Inițiativa Națională (sprijinit de foști securiști care regretau epoca lui Ceaușescu și pierderea subordonării Bisericii Ortodoxe), ca masoneria să nu se implice în alegerea Patriarhului României, mai ales după moartea în condiții foarte suspecte a lui Teoctist Arăpașu și neelucidată complet nici până în ziua de astăzi, datorită lipsei probelor și declanșării unui proces, Daniel Ciobotea este propulsat de influentul mason Sorin Frunzăverde (fost președinte a CJ Caraș-Severin și membru al Adunării Naționale Bisericești a BOR) care ,,profețește” alegerea lui ca Patriarh, asta înainte de alegeri. De remarcat că, Colegiul Electoral Bisericesc avea 180 de membri, din care 70 de laici, chiar și oameni politici! Peste 13 membri erau chiar masoni, în frunte cu dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, care după alegeri ies la rampă pentru a se lăuda cu victoria și cu influența lor…;
Un alt important sprijin a venit din partea ÎPS Nicolae al Banatului (care mai târziu s-a rugat cu ereticii!), ÎPS Laurențiu Streza (un apropiat al lui Sorin Frunzăverde). S-a comentat în presă mai puțin că a fost o campanie de alegere a Patriarhului României foarte murdară, uzând de toate metodele: ajutorul fraților săi masoni, șantaj cu dosare a membrilor electori, șantaj cu înregistrări audio-vizuale compromițătoare și prefabricate, mita, promisiuni, reclamă mascată…;
- Ecumenismul masonic (mulți părinți l-au apreciat ca invenție a ocultei mondiale) promovat în special la postul de televiziune Trinitas și la radioul cu același nume, prin elogiile aduse ,,UNIRII” dintre credincioșii din toată lumea, dar și masonului reformist Alexandru Ioan Cuza, care are bustul său chiar în fața Patriarhiei Române! Apoi, această ,,UNITATE SPIRITUALĂ A LUMII” de care a pomenit mereu Patriarhul Daniel este identic cu obiectivul masoneriei!;
- Prezența Patriarhului Daniel la diverse întruniri ecumeniste interne (simpozioane) și internaționale ecumeniste în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), precum și la importante întâlniri cu masonii din Europa, inclusiv în octombrie 2013 cu șeful Grupului Bilderberg, la care credem că nu era obligatorie prezența sa, decât dacă era mason…;
– Măsura abuzivă și suspectă a interzicerii Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, care se citesc pe 1 ianuarie și în slujbele de exorcizare (alungarea demonilor). Oare pe cine deranja, în afara masonilor și francmasonilor?;
– Atitudinea fățișă de prietenie față de masonul Ion Iliescu încă dinaintea alegerilor din 1996, când, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei l-a invitat la Iași, în timp ce Patriarhul Teoctist (fost simpatizant legionar în tinerețe) cerea românilor ,,NU-L VOTAȚI PE ANTI-HRIST!”;
– Ajutorul acordat în politică altui mare mason, Adrian Năstase;
– Decorarea masonului de grad 33, Mugur Isărescu cu cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ,,CRUCEA MOLDOVA” și a masonului de grad 32, doctorul Irinel Popescu cu ,,CRUCEA PATRIARALĂ”;
– Atitudinea iresponsabilă de acceptare a cipurilor biometrice din pașapoarte și buletine electronice! Poziția sa a fost exprimată tot prin părintele Costel Stoica;
– Atitudinea ostilă față de părintele Iustin Pârvu, arhimandrit și stareț al Mănăstirii Petru Vodă, opusul său am putea spune, devenit un simbol național al românismului, deși a stat 21 de ani în închisorile comuniste și a pornit de la zero în ctitorirea mănăstirii (ajungând să fie ctitorul și mănăstirii alăturate de maici Paltin, și a Schitului de la Aiud și a mănăstirii de la Poarta Albă). A existat chiar și o tentativă de asasinat, dar agresorul fiind drogat l-a confundat pe părintele Iustin cu un altul, precum și o încercare de otrăvire…;
– Impunerea ca stareț și succesor al părintelui Iustin Pârvu, a părintelui Hariton Negrea, fostul stareț de la Mănăstirea Durău, care în prima fază s-a declarat împotriva actelor biometrice iar apoi a retractat poziția exprimată public față de acestea (amintim că Durău este un loc frecventat nu numai de yoghini, ci și vestit CENTRU ECUMENIST, ÎNFIINȚAT DE ACTUALUL PATRIARH DANIEL, unde de pildă, în 1998 s-a organizat smintitorul Simpozion Iudeo-Creștin ,,SPIRITUALITATEA PSALMILOR ȘI MORALA SOCIALĂ A PROFEȚILOR”, totul în cheie socialistă și ecumenistă…);
– Atitudinea neonorantă de primire de mită la investirea unor preoți, de numiri și destituiri abuzive a preoților, mai ales când ocupa funcția de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (potrivit unor comentarii făcute p e blogurile antisistem);
Separat de aceste motive expuse deja, remarcăm implicarea masoneriei prin doctorul militar Ioan Sinescu (racolat de Securitate) în moartea prematură a fostului Patriarh al României, Teoctist Arăpașu, care a murit cu zile în timpul ,,operației”. Au fost găsite mari nereguli ulterior prin anchetă, nerespectarea procedurilor legale (lipsa consultării medicului personal al sfinției sale Nicolae Ursea, lipsa convocării unui grup de specialiști pentru un consult medical, netratarea cu antibiotice a infecției urinare recidivante – mai înainte de a se lua decizia operației, neacordarea familiei sale a Fișei de Observație sau Buletinului de intrare în spital, care să precizeze diagnosticul), dar și operarea în ascuns, minciuna față de dr. Nicolae Ursea precum că nu a fost operat, când de fapt fusese operat și era și decedat).
Mai constatăm că imediat după moartea Patriarhului Teoctist a demarat în forță și proiectul grandios al construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Deja mi-am exprimat ideea că această construcție faraonică, ce nu este specifică ortodoxiei, va servi intereselor ecumeniste, va fi locul unde se vor ruga împreună credincioși din mai multe culte. Mulți bani au fost primiți de la masoni, de la Vatican etc. Ba chiar și celelalte Catedrale construite în ultimul deceniu, credem că se subscriu aceleiași politici perfide a ecumenismului. Nu ar fi fost oare mai înțelept, ca aceste sume enorme să fi fost orientate spre sprijinirea familiilor defavorizate, pentru subvenționarea măcar parțială a cărților și revistelor bisericești, pentru luminarea poporului român care trăiește într-o criză materială și spirituală tot mai accentuată datorită secularizării și implicării masonilor în viața economică, socială și politică?
Sunt absolut convins, că aceste aspecte prezentate sunt tratate foarte pe scurt și că există și multe alte mărturii ale celor care l-au cunoscut și îl cunosc pe Patriarhul României, Daniel Ciobotea. Poate voi mai veni cu alte precizări ulterioare, într-un viitor articol.
Doamne ajută-ne și ne luminează, întoarce-i la dreapta credință pe cei care au rătăcit drumul către Tine. Amin
Cu multă dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 13 iulie 2014.