Un om fericit este acela care se lasă iubit de Dumnezeu. Iar Dumnezeu îl iubește pe cel smerit. De ce trebuie să căutăm smerenia numaidecât?
Etichetă: smerenie
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: NEAMUL NOSTRU DĂINUIEȘTE NUMAI PRIN SMERENIE, RĂBDARE ȘI RUGĂCIUNE
Linia neamului este să te rogi mult, să postești și să te rogi. Ceea ce ne mai salvează pe noi la ora actuală este să ne rugăm ca satana să nu ne stăpânească pentru că este foarte iscusit. El lucrează de 7000 de ani, iar noi, acum, suntem începători. Are atâta experiență, una nemaipomenită! Dar și noi avem armele ca să învingem. Ce-i spune satana Sfântului Pahomie? „Păi și noi postim, și noi priveghem”. „Da, dar voi nu vă smeriți. De aceea nu mai intrați în Împărăția lui Dumnezeu și sunteți în osânda veșnică”. Și neamul nostru dacă dăinuiește, dăinuiește numai prin smerenie, răbdare și rugăciune.
Și acum este timpul de rugăciune pentru că altă faptă creștinească nu mai ai. Pentru că sunt vremurile de așa natură că nici să mergi în excursia cutare, nici să faci milostenie, nici să faci pravilă (nu e de ajuns). Măi, nu mă pot ruga? Dar fac altceva. Nu pot face a doua, o fac pe a treia. Nu o fac pe a treia, o fac pe a patra și tot timpul trebuie să fac ceva. Nu fac un Paraclis, fac un Doamne Iisuse. Nu fac Doamne Iisuse, fac o catismă. Și tot timpul trebuie să fac ceva, ca să nu mă osândesc pentru că e vorba de Judecata lui Dumnezeu. Și e foarte greu când ajungi acolo. Tremuri pentru că acolo este locul unde se desface cerul de pământ, acolo este starea de scrâșnire a dinților. Apăi, când te gândești la starea asta, te poți cutremura de aicea… Scrâșnirea aceasta, să o potolești de aici! Să te vaieți de aici mereu că n-ajungi la Liturghie, că n-ajungi la spovedanie, că n-ajungi la împărtășanie, că nu ajungi în locurile unde este salvarea noastră. Nu cere Dumnezeu niște lucruri extraordinare, să cari Ceahlăul și să-l duci în Bistrița! Nu! Ați văzut piatra aia de la Poiana Teiului, la viaduct? Nu ne pune Domnul să ridicăm piatra și să o ducem să înecăm Poiana. Că legenda așa e: că diavolul a luat-o de pe Ceahlău și când a ajuns să o pună de-a curmeziș, să dea Bistrița peste sat, a cântat cocoșul și acolo a scăpat-o și așa e până acum. Dar nu ne cere Dumnezeu nouă asta! Ne cere să fim mereu într-o atenție mărită, să nu dormim, să nu amorțim. Fericită sluga care va priveghea și pe care nu o va afla lenevindu-se.
Aia e baza și judecata noastră: lenevia. Românului îi e caracteristică lenevia. El e și evlavios, dar se și lenevește. Așa că voi să fiți modele peste tot, ca să arătați că sunteți creștini. Să se spună despre voi: „Da, ăștia merg în Basarabia, o cuceresc. Au și nordul Bucovinei, apără și Ardealul, se pun luntre și punte peste tot să apere locașul acesta sfânt al României”. Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu. Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.
Ce ne trebuie nouă acum? Să ne izbăvim de cel viclean că nu e ușor să poți să te strecori printre cursele celui viclean. Trebuie multă prudență. Să stai liniștit acolo să lucrezi, să nu te afișezi dacă vrei să nu fii prins. Nu spune Mântuitorul: „Să nu știe stânga ce face dreapta?”. Nu vedeți că în politică astăzi totul e o minciună? Propaganda politică este propaganda minciunii. Nu are nicio legătură cu poporul pentru că ăștia sunt comandați de mafia din spate ca să dezmembreze unitatea noastră. Ce înseamnă partid politic? Partid politic în plus înseamnă o spargere a unității noastre. Pentru că la noi nu există o unitate și o conștiință politică, o educație cetățenească care să pătrundă în conștiință. Politica înseamnă arta de a conduce și în politică, așa este rânduit de Dumnezeu, ca să intre numai oamenii cei mai deștepți. Acum s-au inversat rolurile. Nu se mai poate face mare lucru. Doar să poți să-ți probezi crezul în familie, să naști copii sănătoși, ortodocși care să-și iubească patria, neamul și Biserica. Familia e cărămida. Ai o familie sănătoasă? Ai un neam sănătos. Viitorul țării este exact cum suntem noi la ora actuală. Read more
INTERVIU CU PĂRINTELE PROCLU DESPRE HARISMELE RUGĂCIUNII
Interviu realizat de Stavrofora Justina, stareța mănăstirii Paltin Petru Vodă
Despre cum să ne mântuim în aceste vremuri
Părinte, vă rugăm să ne spuneți un cuvânt de folos despre cum să ne mântuim în aceste vremuri și cine dintre creștini este pregătit pentru viața monahală?
În veacul acesta înșelător, diavolul caută prin fel și fel de curse să-ți prindă sufletul și dacă nu poate și te-a scăpat la mănăstire, umple mintea de griji, că după ce te-a agățat vrăjmașul, pățești exact cum pățește musca cu casa păianjenului. Se zice că era odată un pițigoi care i-a spus unei muște: „Ai grijă că o să cazi în casa păianjenului!”, iar musca dă cu aripa și zice: „Lasă!ˮ și s-a prins cu una și pe urmă, iar îi spune: „Ai grijă!ˮ și ea iar îi răspunde: „Lasă!ˮ și dă și cu cealaltă și s-a prins cu amândouă în casa păianjenului și căutând să iasă, mai tare s-a prins.
Deocamdată, dintre cei care se duc în mănăstire sporesc mai mult cei care au ajuns să se poată mărturisi cât mai des. Pe majoritatea începătorilor, Duhul cel Sfânt îi aduce, îi trezește, îi luminează și-i întoarce cu mintea către mănăstire. Ei duc o viață de pocăință, prin mărturisire, prin nevoință și vor să se elibereze de lume, de cursele diavolilor. Cu timpul, făcând faptele bune, Duhul cel Sfânt prin lacrimi, prin smerenie, prin nevoință, îți curăță inima pe măsură ce sporești în smerenie. Dar se întâmplă că acolo, în mănăstire sunt unele persoane, chiar în luptă cu diavolul, cărora cel rău le dă în gând să cârtească, să judece pe stareț, pe duhovnic, pe călugări, pe maici. Și când te-ai unit cu aceia și bați în struna lor, imediat Duhul Sfânt te-a lăsat în părăsire și nu-ți dai seama. Eu, când m-am dus la mănăstire aveam atâta dragoste de călugări și de toate persoanele care duceau viață duhovnicească și acum am devenit rece, împietrit, lenevos și nu mai am râvna pe care am avut-o atunci. Și nu-mi dau seama de unde e căderea mea. De aici vine, căci pe măsură ce se lasă cineva biruit de patima de a judeca, de a osândi pe alții, atunci Duhul Sfânt îl lasă în părăsire și dau năvală ispitele. Și numai așa ne putem repara, numai prin mărturisire și rugându-ne la bunul Dumnezeu pentru acele persoane pe care le-am judecat. Să ne rugăm așa: „Doamne, iartă-i că ei din cauza noastră au greșit. Doamne, te rog, nu-i pedepsi din cauza mea, că eu am fost vinovatˮ și mă rog la bunul Dumnezeu să nu-i pedepsească, ca bunul Dumnezeu să-i mântuiască. Și așa, văzând bunul Dumnezeu căința noastră și dorința de a pune început bun, ne va schimba viața, dintr-o viață trupească într-una duhovnicească și Duhul Sfânt, văzând că noi căutăm să ne smerim și să-i vedem pe toți mai buni și pe noi mai răi, atunci El iar vine și ne ajută. Read more
Cuviosul Părinte Justin Pârvu: „Cel mai adânc lucru în viaţă este să putem dobândi smerenia. Dacă am dobândit smerenia, am dobândit tot universul”
Dialog de pe patul spitalului, între Părintele Justin Pârvu şi medicul său, Dr. Alda Grigorel[1]
Medicul: Părinte, aţi intrat cât de cât în opera lui Sheakespeare?
Părintele Justin: Shakespeare? Am păreri bune şi mai puţin bune.
Cunoaşteţi sonetul 23 al lui Shakespeare? …Scârbit de tot m-aş stinge fără glas/ Dar dragostea murind, cui să o las?
Cât v-aţi muncit să învăţaţi textul acesta? Eu vă recomandam altceva… Dar dacă l-aţi spus acum, l-aţi spus bine. Este şi asta o lecţie, o morală pentru toată lumea.
Este o similitudine extraordinară, domn părinte, dacă îl pui acum în zilele de astăzi, se potriveşte perfect. Cum spuneaţi de implicarea în lumea aceasta… dacă eu nu mă amestec şi nu mă duc în lume, cui dau eu dragostea mea? Pentru cine să-mi manifest mila, cum spuneţi dumneavoastră, că este cea mai pură dragoste, dacă n-am în jur oameni, să pot să dau şi la cel bun şi la cel rău, din ce pot eu să le dau bun.
Sunt oameni şi oameni…
Părinte, ziceaţi că am muncit mult să învăţ versurile astea şi că mi-aţi recomanda altceva. Ce mi-aţi recomanda?
Liniştea familiei să o asiguraţi. Pentru că maturitatea şi rădăcinile sunt înfipte aici, pe care să le întăriţi şi să le dezvoltaţi apoi în viaţă. Altceva, mai mult, nu se mai poate… dar, oricum, implicarea în viaţă, cum e zicala românească: fiecare după nasul lui, adică acolo unde socoteşte că poate să facă ceva, după puterile lui, că dacă se angajează să facă ceva mai mult decât poate, apoi lucrurile nu ies bine nici pentru el, nici pentru alţii. Pentru că întotdeauna, ascultarea asta de care vă spuneam, ascultarea de voia lui Dumnezeu, are mare importanţă. Eu nu am făcut nimic bun, nu am făcut ascultare de duhovnicul meu, Părintele Antim Găină… Ei bine, tot ce am luat după mine citire, m-a golit foarte mult şi m-a adus în stări într-adevăr de neascultător. În viaţă se face totul cu ascultare, cu binecuvântare. În viaţă e bine totdeauna să ai o acoperire, ascultarea, pentru că asta îţi dă şi curaj în ceea ce trebuie să faci şi te învaţă şi cum trebuie să faci. Aici este vorba de înţelepciunea lui Dumnezeu, adică rânduiala, ascultarea. Aici este vorba şi de instinctul omului care se pune în concordanţă cu ascultarea de voia lui Dumnezeu. Read more