Regimul comunist ateu a reprezentat pentru România, precum și pentru alte țări ortodoxe, o perioadă de grea încercări, persecuții și îngrădiri religioase, umilință și martiraj, cu nimic mai prejos decât cele ce au fost în perioada primară a Bisericii. Ierarhi, preoți, monahi, monahii, psalți și credincioși mireni au trecut prin iadul suferințelor, unii murind mucenicește, mai ales în închisori.
În aceeași perioadă însă, în chip providențial, Dumnezeu a ridicat dintre fiii Bisericii Ortodoxe românești mari duhovnici care, asemenea profeților din Legea Veche, au menținut vie credința în Dumnezeu, au povățuit poporul în vremuri de restriște și au șters lacrimile fierbinți, mângâind și întărind suflete îndurerate. Împreună cu aceștia, strălucește ca un luceafăr minunat numele preacuviosului Părintelui nostru Justin Pârvu, născut la data de 10 februarie 1919 și care a trecut la Domnul pe 16 iunie 2013.
Ne bucurăm întru Domnul să prezentăm fraților întru credința ortodoxă din Grecia o carte despre Viața, învățătura și minunile părintelui Justin din România și constatăm o realitate duhovnicească și anume că sfinții unesc și mai mult popoarele noastre.
A vorbi despre personalitatea părintelui nostru Justin este un lucru foarte anevoios. După adormirea sa în anul 2013, obștea mănăstiri noastre a dorit să picteze o icoană portret a părintelui. Am fost puse în dificultate atunci când a trebuit să-l numim. Pentru că a fost și cuvios, și martir și apostol și ctitor și nu în ultimul rând profet. Într-un singur om s-au adunat atâtea daruri pe care le-a purtat cu vrednicie până la sfârșit.
Din fragedă copilărie a iubit curăția sufletească și trupească, fiind în același timp înzestrat cu o istețime și inteligență nativă. Mama sa i-a transmis și i-a cultivat dragostea de Dumnezeu din frageda vârstă, atunci când îl lua cu ea la mănăstirile din zona Neamțului considerat ca un al doilea Munte Athos. Aceasta râvnă pentru viața duhovnicească a sporit așa de mult, încât la 16 ani deja intra în mănăstirea Durău ca frate. Părintele Justin ne spunea că această râvnă și așa zisa habotnicie l-a ținut toată viața. Și într-adevăr, nu l-am văzut niciodată să lipsească de la slujbele care se săvârșesc noaptea la noi, indiferent cât de bolnav, slăbit sau durerile pe care le avea. Cu toate acestea, alerga spre biserică.
În anii tinereții, râvna monahală a fost însoțită și de cultivarea intelectuală, deoarece starețul său, văzând că are capacitate de a învăța, l-a trimis la seminarul de la Cernica să studieze Teologia timp de 8 ani. În acești ani întâlnește diferite personalități ale lumii Teologice și intră în spiritul vremii, împreună cu majoritatea tinerilor din generația sa, în apărarea credinței noastre ortodoxe în fața fiarei comuniste bolșevice. Din nou râvna sa este amplificată și de dorința de a apăra și a mărturisi Adevărul creștin. Este hirotonit preot la o vârstă foarte fragedă, 22 de ani. De asemenea este trimis pe front ca preot militar. Aici, plin de curaj, ajută pe soldați să moară creștinește, îi împărtășește cu Sfintele Taine. Chiar sfinția sa povestea că într-o zi de Paști a împărtășit câteva mii de soldați, după care au fost atacați de ruși și au murit o mare parte din ei. Gloanțele șuierau de multe ori pe lângă urechea sa, dar Dumnezeu l-a păzit pentru că avea alte planuri.
Spre sfârșitul ultimului an școlar, mai exact în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, este arestat din internatul școlii și după un simulacru de proces este condamnat la închisoare, executând 16 ani de regim concentraționar. Au fost arestați atunci cei mai buni fii ai neamului românesc și ai Ortodoxiei noastre sfinte. Vina lor a fost asemenea cu a tuturor mucenicilor din toate veacurile, și anume, faptul că au crezut în Dumnezeu. Scopul pușcăriilor era spălarea creierelor de orice element religios, căci religia este opiul popoarelor și crearea omului nou, fără Dumnezeu și fără valorile morale și transcendentale.
Astfel, Părintele Justin este dus și anchetat la Securitatea din Roman, apoi transferat la închisoarea din Suceava. Așa a început șirul suferințelor și a martiriului. Părintele ne spunea că la început erau toți foarte dezorientați. Nu știau pentru ce erau închiși și ce vrea Dumnezeu de la ei. Perioada de anchetare era cea mai cruntă și putea ține câțiva ani. Adică zi de zi să fii torturat ca mucenicii din primele secole și totuși să reziști. Apoi a fost transferat la Aiud, Baia Sprie, Gherla, Periprava. Read more
Discutam la un moment dat cu Părintele despre cum putem explica celor care nu sunt creștini sau care nu înțeleg sau care nu cred în Cartea Apocalipsei, ce înseamnă antihrist sau ce înseamnă sfârșitul lumii? Ce înseamnă acest Stat antihristic? Și am convenit cu Părintele Justin următoarele: acest Stat, acest model de orânduire globală este statul existențialist în care omul înlocuiește pe Dumnezeu cu Statul, omul se închină Statului. Nu mai fac eu milostenie, lasă să-mi ia impozit Statul că face Statul binefacere, după aceea tot omul politic decontează. Dar asta nu este milostenie, milostenie este când îi pui omului în mână și spui: „De sufletul cutăruia, al adormiților robilor tăi sau de sănătatea cutăruia”. Nu suntem creștini atunci când apar mari încercări și noi în loc să ieșim să scoatem să dăm zăpada din drum, să-i ajutăm pe cei năpăstuiți, stăm cu mâna în sân, ne uităm la TV și așteptăm să vină Statul să facă. Măria sa „sfântul Stat” care la un moment dat, noi dându-i și cedându-i din putere, a spus: „Dacă voi m-ați investit cu atâta putere și voi nu vă mai închinați Dumnezeului vostru, să vă închinați mie că eu vă dau de mâncare, eu vă dau casă”, că așa ziceau unii că „era bine pe vremea comunismului că aveai casă, serviciu, de toate. Trebuia doar să spui că nu există Dumnezeu și să nu mergi la biserică. Eh, un fleac”. Dar, atenție pentru că acceptând astăzi să se facă un abuz și plecând capul, mâine nu vom mai fi liberi. 
