Îndemn la rugăciune pentru ploaie

Având în vedere seceta prelungită din zona Moldovei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adresează către preoții din parohii și din mănăstiri îndemnul de a adăuga la Sfânta Liturghie din duminica ce urmează, a Sfinților români, rugăciunile speciale pentru ploaie prevăzute în Liturghier.

APEL LA APARAREA SFINTILOR INCHISORILOR

Fundaţia George Manu face următorul Apel, la care aderăm şi noi:

Din cauza incidentului de ieri, calificat în presă drept “scandal cu legionari la Parlament”, în dezbaterile asupra proiectului de lege antilegionar de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor nu s-a mai ajuns la prezentarea următorului apel semnat de mai multe asociaţii şi fundaţii. Îl facem cunoscut pe această cale opiniei publice, în speranţa că societatea românească va înţelege care este adevărata miză a acestui proiect de lege şi gravele sale implicaţii asupra etosului românesc. Românii ar trebui să privească dincolo de apariţiile zgomotoase şi intens mediatizate ale unor grupuscule nereprezentative, care preferă ostentaţia unei participări prin argumente pertinente la o dezbatere pe o temă extrem de delicată.

 

Apel

 

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Apelăm la conştiinţa dvs. într-o problemă de interes naţional: proiectul de lege PL 193/2014 cu referire la “modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.

Şi anume, vă solicităm: Nu interziceţi din nou elita intelectuală interbelică! Nu-i condamnaţi încă o dată pe foştii deţinuţi politici! Nu-i batjocoriţi pe sfinţii închisorilor! Nu rescrieţi istoria după calapod comunist!

Intervenţia noastră poate apărea ca patetică. Dar, în fapt, proiectul de lege, în forma sa actuală, este anticonstituţional, nedrept şi condamnabil de către orice român.

Anticonstituţional pentru că încalcă drepturi şi valori fundamentale consfinţite de Constituţie: articolele 29 şi 30, care protejează libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, precum şi articolul 40 privind libertatea de asociere. Restricţii ale acestor drepturi pot avea loc, conform aceleiaşi Constituţii, numai atunci când se prejudiciază demnitatea sau imaginea unei persoane, sau când, prin invocarea lor abuzivă, s-ar incita la “defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”, respectiv „militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României”. Read more