„La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere 1:1)

Sf. Ioan Gură de Aur:

Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu depăşim măsura noastră, dar nici să iscodim cele mai presus de noi, aşa cum au păţit duşmanii adevărului, care, voind să cerceteze totul cu propriile lor gânduri, nu s-au gândit că este cu neputinţă omului să cunoască desăvârșit creaţia lui Dumnezeu.

Când auzi «a făcut», nu iscodi nimic altceva, ci caută în jos şi crede în cele ce s-au spus. Dumnezeu este Cel Ce face şi preface pe toate şi le rânduiește pe toate după voinţa Lui. Uită-te la covârşirea pogorământului! Nu spune nimic de puterile nevăzute! N-a spus : «La început a făcut Dumnezeu pe îngeri sau pe arhangheli».

Nu fără rost, nici în zadar ne-a deschis nouă această cale de învăţătură. Vorbea iudeilor, unor oameni îndrăgostiţi peste măsură de cele din lumea aceasta, unor oameni care nu puteau să-şi închipuie nimic spiritual; de aceea Moise îi duce deocamdată de la cele materiale la Creatorul universului, pentru ca din creaturi, cunoscând pe Meşterul întregului univers, să se închine Celui Ce-a lucrat totul şi să nu se mai oprească la creaturi.

Totodată, prin cuvintele : «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul», a smuls de la început toate ereziile care aveau să răsară ca neghina în Biserică. De vine maniheul sau Marcion sau Valen­tin sau filosofii greci şi-ţi spun că materia a preexistat, spune-le lor : «La Început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul».

Iată că strălucește firea dumnezeiască chiar din felul în care a fost creată lumea. Dumnezeu a făcut lumea într-un chip cu totul contrar de cum obişnuieşte să lucreze omul ; a întins mai întâi cerul şi apoi a zidit pământul; mai întâi acoperişul şi apoi temelia. Cine a mai văzut, cine a mai auzit aşa ceva ? Niciodată nu s-ar putea face aşa o clădire omenească! Dar când Dumnezeu porunceşte, toate se pleacă, toate se supun voinței Lui. Să nu iscodim, dar, operele lui Dumnezeu cu mintea noastră.

Lumea creată din nimic

Iar dacă duşmanii adevărului stăruie, susținând că e cu neputinţă să fie adus ceva la existenţă din ceea ce nu există, să le grăim aşa : Din ce a fost făcut cel dintâi om ? Din pământ sau din altceva ? Negreşit că ne vor răspunde şi vor fi de acord cu noi că din pământ. Să ne spună acum nouă : Cum s-a făcut din pământ carnea? Că din pământ se face lutul, cărămida, oalele, vasele ! Cum, dar, s-a făcut din pământ carnea ? Cum s-au făcut oasele, nervii, arterele, muşchii, pielea, unghiile, părul? Cum s-au făcut dintr-o singură materie atâtea organe atât de deosebite în ce priveşte calitatea lor?

La aceste întrebări n-au să poată deschide gura niciodată! Dar pentru ce vorbesc eu de trupul nostru ? Să ne spună nouă de pâinea cu care ne hrănim în fiecare zi; cum se face că, fiind de un singur fel, se preface în sânge, în flegmă, în fiere şi în fel de fel de sucuri ? Apoi pâinea este de cele mai multe ori de culoarea grâului, pe când sângele este roşu sau negru. Aşadar, dacă nu pot să ne spună despre acestea, care se petrec sub ochii noştri în fiecare zi, cu atât mai puțin vor putea să ne spună de creaţiile lui Dumnezeu.(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, PSB 21)

Sf. Ambrozie al Mediolanului: dovezi că lumea a fost creată

Dacă, aşadar, auzi atâtea argumente prin care Dumnezeu îți stă martor că lumea a fost creată, atunci să laşi deoparte credinţa care spune că ea n-ar avea început pentru că pare a fi ca o sferă la care nu poți pipăi unde porneşte începutul ei, iar întrucât, oricât ai dibui jur împrejur, nu poți surprinde c-ar avea nici început, nici sfârşit, atunci orice încercare de a preciza în mod palpabil unde începe un cerc este un lucru cu totul imposibil.

Dar din faptul că tu nu observi, nu înseamnă neapărat că n-ar exista niciun început şi nici un sfârşit. Căci dacă duci o linie în formă de cerc cu cerneală ori desenezi cu creionul căutând să faci tot atâtea cercuri, atunci nu vei mai putea vedea cu ochii ori să-ți aminteşti măcar unde ai început şi unde ai terminat de făcut cercuri, cu toate că tu însuti poți mărturisi că tu ai început şi tot tu ai sfârşit acea lucrare. Căci, chiar dacă mărturia vizibilă n-o putem reconstitui deplin, realitatea nu se poate răsturna.

Iar cele care au un început, acelea au şi un sfârşit şi viceversa: cele care sfârşesc cumva, acelea desigur că şi-au avut şi un început corespunzător. Or, că va avea loc un sfârşit al lumii ne învaţă însuşi Mântuitorul în Evanghelie atunci când zice:
„Chipul acestei lumi trece”, ” Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”(Mt. 24, 35) Şi mai departe: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”(Mt. 28, 20).

Drept aceea, cum pot aceşti oameni să afirme că lumea este şi ea veşnică, întocmai ca şi Dumnezeu şi cum pun pe aceeaşi
treaptă pe Creatorul tuturor cu creatura, socotind c-ar fi egale întreolaltă lumea materială cu cea nevăzută şi de neînţeles a firii dumnezeieşti, câtă vreme, chiar potrivit părerii lor proprii, nu se poate tăgădui că tărâmurile lumii materiale sunt supuse stricăciunii şi schimbării şi, în cazul acesta, întreaga lume materială este supusă – ca şi tărâmurile ei – aceloraşi influențe?

Lumea văzută e un reflex al lucrării dumnezeieşti, pentru că în vreme ce contemplăm opera, în acelaşi timp Îl admirăm pe Creator. Este întocmai ca în lumea artelor: unele sunt lucruri pline de viaţă, aşa cum le deducem din mişcarea corpului ori din sunetul glasului, încât atunci când au început mişcarea sau sunetul, din acea clipă nu mai rămâne nimic altceva pentru spectatori sau auditori; altele sunt de natură teoretică, deci având ca preocupare vioiciunea de gândire a mintii, iar altele,  e aşa fel încât, chiar dacă lucrarea a încetat, rămâne totuşi rezultatul ei, cum sunt de pildă o construcţie sau o ţesătură. Toate acestea, chiar dacă autorul lor tace, sunt tot atâtea mărturii despre destoinicia lui, încât însăşi lucrarea e cea care laudă pe cel ce a făcut-o.

La fel trebuie privită şi lumea aceasta, ca fiind reflexul măririi dumnezeieşti şi dovadă a înţelepciunii lui Dumnezeu.
La ea s-a referit proorocul atunci când şi-a îndreptat privirea spre ceea ce se ascunde în spatele lor şi când a zis: “Cât de măreţe sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut.(Ps. 103, 25)

(Sf. Ambrozie al Mediolanului, Hexaemeron, PSB 52)