SF. VASILE CEL MARE: ÎNTUNERICUL ȘI LUMINA
Mintea, însă, caută să ştie dacă întunericul a fost făcut odată cu lumea, dacă este mai vechi decât lumina şi de ce-i mai vechi ceea ce este mai rău, adică întunericul ?
La aceste întrebări răspundem că întunericul nu are existenţă în sine însuşi, ci este aer lipsit de lumină.
—Dar ce loc din lume a fost lipsit pe neaşteptate de lumină, încât întunericul să fie peste ape ?
Noi socotim că dacă exista ceva înainte de facerea lumii acesteia materiale şi stricăcioase, negreşit trebuia să fie în lumină. Nici vredniciile îngereşti, nici toate oştile cereşti, pe scurt, nici orice fire spirituală din cele cunoscute sau necunoscute după nume şi din duhurile slujitoare nu se găseau în întuneric, ci aveau o stare cuvenită lor, erau în lumină şi în toată veselia cea duhovnicească. Nimeni nu se va împotrivi celor spuse de mine, dar mai ales acela care așteaptă, între făgăduinţele bunătăţilor, lumina cea mai presus de ceruri, despre care Solomon a spus : «Lumina veşnică pentru cei drepţi»(Prov. 13, 9), iar apostolul spune: «Mulţumind cu bucurie Tatălui, Care ne-a învrednicit să luăm parte la moștenirea sfinţilor întru lumină»(Cor. 1, 12) . Dacă cei osândiți sunt trimişi în întunericul cel mai din afară(Mt. 8: 12), negreşit că cei care au săvârșit cele vrednice de laudă se odihnesc în lumina cea mai presus de lume.
Aşadar, după ce la porunca lui Dumnezeu a fost făcut cerul — cerul s-a întins dintr-odată şi a cuprins pe cele care se găseau în interiorul lui; fiind un corp continuu, în stare să despartă pe cele dinăuntru de cele din afară — cerul a întunecat neapărat locul de care s-a despărţit, întrerupând lumina din afară.
Trei factori contribuie la facerea umbrei: lumina, corpul şi locul neluminat. Deci întunericul de la începutul lumii a venit de la umbra corpului ceresc. Ca să înţelegi spusele mele, îţi dau un exemplu! Fă-ţi la amiaza zilei în jurul tău un cort dintr-un material des şi gros şi singur te-ai închis în întuneric. Tot aşa închipuie-ţi şi întunericul cel de la începutul lumii; întuneric nu exista mai înainte, ci a urmat datorită altor factori.
Acesta era, deci, «intunericul», despre care Scriptura spune că „era deasupra adâncului”, pentru că părţile cele mai de jos ale aerului ating în chip natural suprafeţele corpurilor. Atunci apa le acoperea pe toate. De aceea spune Scriptura că trebuia neapărat ca întunericul să fie deasupra adâncului.
CE ESTE LUMINA? „Să fie lumină!”
Cei dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeții, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută. S-a arătat cerul, care mai înainte era acoperit de întuneric, tot cu atâta frumuseţe pe cât o mărturisesc şi astăzi ochii noştri.
Văzduhul s-a umplut de lumină dar, mai bine spus, avea atârnata în el chiar lumina în întregime care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuţile împărţiri ale strălucirii ei. În sus, lumina ajungea până la eter şi cer; în lăţime, lumina, într-o clipită de vreme, lumina toate părţile pământului: partea de miazănoapte, de miazăzi, de răsărit şi de apus. Aşa este natura luminii; fină şi diafană; n-are nevoie de o durată de timp ca să străbată aerul. După cum privirile noastre n-au nevoie de timp, ca să ajungă până la obiectele pe care vrem să le vedem, tot aşa şi razele luminii cuprind iute pe toate până la marginile văzduhului, atât de iute încât nu-ţi poţi imagina o durată de timp mai scurtă.
(sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, PSB 17)
SF. IOAN GURĂ DE AUR: CE ESTE ZIUA?
A numit o zi sfârșitul zilei şi sfîrşitul nopţii, ca să fie o ordine şi un sir în cele văzute, şi ca să nu fie nici un amestec. Şi putem şti, învăţaţi fiind de Duhul cel Sfânt prin gura acestui fericit profet, ce lucruri au fost create în ziua întâia şi ce lucruri în celelalte zile. Şi acesta este tot un pogorămînt al iubitorului de oameni Dumnezeu.
Nu putea, oare, mâna Lui cea atotputernică şi nesfârșita Lui înţelepciune să aducă la fiinţă pe toate şi într-o singură zi ? Dar pentru ce spun eu într-o singură zi ? Putea să le aducă într-o clipită! Dar pentru că Dumnezeu n-a adus la fiinţă pentru trebuinţa Lui nimic din cele ce sunt — că El n-are nevoie de nimic, fiind desăvârșit, ci a făcut totul din pricina iubirii Sale de oameni şi a bunătăţii Lui — pentru aceea le creează treptat, iar prin gura fericitului profet ne învaţă lămurit despre cele ce s-au făcut, pentru ca, ştiindu-le bine, să nu cădem în greşelile celor ce judecă mânați de gânduri omeneşti.
Ai văzut că ne învaţă precis că Dumnezeu a numit sfârșitul luminii seară, iar sfârșitul nopţii, dimineaţă ; şi pe amândouă le-a numit zi, ca să nu ne înşelăm, nici să socotim că seara este sfârșit zilei, ci să ştim bine că lungimea amândurora face o zi ? Se poate dar spune, pe buna dreptate, că seara, sfârșitul luminii, şi dimineaţa, sfârșitul nopţii, fac o zi deplină. Aceasta vrea să spună: Și a fost seară, și a fost dimineața: ziua a doua.
ZIUA A DOUA: TĂRIA , APELE, CERUL
Ieri am auzit cuvintele lui Dumnezeu : «Să se facă lumină», iar astăzi: «Să se facă tărie». Dar se pare că au ceva mai mult cuvintele de acum? N-au rămas la o simplă poruncă, ci au arătat şi pricina pentru care se cerea facerea tăriei: «Ca să se despartă apă de apă».
- Ce înseamnă cuvintele «Să se facă tarie» ?
- Este ca şi cum ar spune cineva cu glas omenesc : Să se pună între ele un zid, o îngrăditură, care să despartă apele.
Şi ca să cunoşti marea ascultare a stihiilor şi covârșitoarea putere a Creatorului, Moise a spus : «Şi s-a făcut aşa». A spus numai, şi fapta a şi urmat.
«Şi a făcut Dumnezeu tăria şi a despărțit Dumnezeu între apa care era sub tărie şi între apa care era deasupra tăriei».
După ce s-a făcut tăria, Dumnezeu — spune Moise — a poruncit ca o parte din ape să se poarte sub tărie, iar altă parte să fie pe spatele tăriei.
Dar ar putea să mă întrebe cineva : Ce este tăria ? Este, oare, apă condensată, aer concentrat sau altă substanţă ? Orice om care gândește bine n-ar putea susţine una sau alta. De aceea se cuvine ca, plini de pricepere, să primim cele spuse de Sfânta Scriptură şi, nedepăşind hotarele firii noastre, să nu cercetăm cele mai presus de noi, ci numai aceasta să ştim şi să reţinem că la porunca Stăpânului a fost adusă la fiinţă tăria, care face despărţire între ape, aşa că unele sunt jos, iar altele sus.
«Şi a numit Dumnezeu târia cer».
Vezi că şi acum dumnezeiasca Scriptură s-a folosit de aceeaşi înlănţuire de fapte ? După cum a spus ieri: «Să se facă lumină» şi, după ce a fost adusă lumina, a adăugat: «Să se despartă lumina de întuneric» şi a numit lumina zi, tot aşa şi astăzi a spus : «Să se facă tărie în mijlocul apei». Şi după cum ne-a dat învăţătură cu privire la lumina, tot aşa ne învaţă şi despre rostul tăriei : «Ca să despartă apa de apă». … Apoi după ce ne-a arătat precis rostul acestei tării, spunând: «Ca să despartă apa de apă» 18, a numit cer tăria care face despărţirea între ape.
(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, PSB 21)