Ascultați un cuvânt profetic și curajos al Mitropolitului Neofit de Morfu despre fața nevăzută a războiului din Ucraina, cine dirijează omenirea spre o ordine potrivnică lui Dumnezeu, dar și despre forța Dumnezeiască ce va întări Creștinătatea în fața acestor primejdii ce ne stau înainte.
Vizionare cu folos și nu uitați să activați subtitrarea! (Traducerea este generată automat și nu este de cea mai bună calitate. După videoclip, aveți și transcriptul, cu traducerea corectată pe alocuri).
Astfel, oricâte stele ar cădea, Hristosul nostru, dragul meu, este Cel care ține istoria în mâinile Sale. De aceea spun că ortodoxul [credinciosul] nu are nicio îndreptățire pentru a se teme, dacă este într-adevăr ortodox în credință, așa cum Ortodoxia a fost testată de multe ori. Avem și alte probleme. Nu este doar cea ucraineană.
Sinodul Ecumenic și problema ucraineană
[Toate aceste probleme] vor fi rezolvate cu un mare Sinod Ecumenic, care a fost profețit de ] mari sfinți ai Bisericii noastre precum Sfântul Porfirie și care va avea loc odată cu sfârșitul celui de-al treilea război mondial. Episcopii care vor fi atunci în viață, [după ce au supraviețuit] vaccinurilor, gazelor, energiei radio, evenimentelor de război, vor merge acolo, invitați de Patriarhul de atunci și vor rezolva [problema] ucraineană și toate problemele… Până atunci, răbdare și rugăciune. Ucrainenii sunt binecuvântați să fie testați acum pentru că în acest fel va deveni clar cine sunt credincioșii și cine sunt oamenii de puțină credință.
Cipru a trecut prin multe încercări și încă mai trece cu turcii și alte lucruri după cum vedeți. Credința tuturor este pusă la încercare chiar acum. Ucraina este deosebit de binecuvântată, știi de ce? Pentru că în mijlocul acestui rău exacerbat al unui președinte khazar, iar khazar pentru mine înseamnă satanist, [sunt] interesele a 50 de țări, pentru că războiul care are loc acolo nu este între Rusia și Ucraina. Este cu Rusia, iar Rusia are în spate alte puteri, alte țări care sunt ascunse. Dar, în spatele lui Zelensky, se ascund 50 de țări. Nu una, ci 50! Care este marea binecuvântare a Ucrainei? Că are un ascet rugător, Mitropolitul Kievului, Onoufrios.
Serbia martiră
Vă reamintesc ce s-a întâmplat în 1999 și 2000 în Serbia; în Serbia ortodoxă. Avioanele NATO, americane, britanice, franceze bombardau Serbia de luni de zile. Cu atât mai mult, [bombardau] cu încărcătură nucleară [uraniu denaturat] a cărei energie a rămas în pământ până azi și s-au născut copii cu dizabilități]. Urmăream [evenimentele de război] cu durere și lacrimi. Ne-am amintit de propria noastră [suferință] a turcilor în 1974, din nou, în colaborare cu NATO și cu americanii. Cine era Patriarhul Sârbilor [pe atunci]? Patriarhul Pavel. Iată-l, cu un halou; Sf. Pavel.
Azi cruce, mâine înviere, nu? Azi ispita, mâine sfințenie
Ce înseamnă asta pentru Ucraina? Azi cruce, mâine înviere, nu? Azi ispita, mâine sfințenie, pentru cine rabdă, pentru cine ține credința ortodoxă, pentru oricine este martirizat pentru Ortodoxie, fie cu sângele său, fie cu cuvântul său. Exemplul Sfântului Pavlos, Patriarhul Serbiei, trebuie imitat astăzi, cu multă răbdare, multă rugăciune, rugăciunea noastră la fel, [și prin rugăciunea Mitropolitului ] Kievului, Onoufrios.
Ortodocșii trebuie să înceteze să se mai teamă de martiriu și de mărturia ortodoxă. Să nu ne lăsăm înșelați de viața pământească cu plăcerile și bucuriile ei. [Omul] ortodox trăiește pentru a se bucura de viața veșnică a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. Vremurile noastre, epoca noastră, oferă o mare oportunitate. Trăim vremuri apocaliptice. Să fim atenți la dezbinări, judecăți, critici. Și să nu ne lăsăm înșelați de jocul diavolului și al Antihristului și al Noii Ordini Mondiale. Cine este în stare să înțeleagă, să o facă.
„Mereu vor fi episcopi care vor împărți cu dreptate cuvântul adevărului”
Evgenii: Mă îngrijorează următoarea întrebare, care este legată de provocările moderne ale Ortodoxiei, despre care, Părinte Episcop, ați vorbit deja. Problemele despre transgender, h0m0sexualitate, avort, moneda digitală; orice se referă la legile lui Antihrist. Și asta pentru că noi, creștinii ortodocși moderni, ne confruntăm cu dificultăți, dificultăți deosebite. Cum pot lupta creștinii ortodocși? După cum văd, pur și simplu nu vor să audă pe nimeni, deoarece unii episcopi vorbesc, deși sunt puțini. Există o profeție care spune că stelele vor cădea din cer, iar tâlcuirea acestei profeții este că stelele sunt episcopii care nu vor mai exista. Cum ați estima atunci această stare de apostazie care are loc astăzi? Cum ar trebui să facă față creștinii moderni?
IPS Neofit de Morfu: Într-o noapte fără stele, caută stele. Chiar și unul este suficient. O stea i-a condus pe Magii Răsăritului la nou-născut Hristos. Una! De altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur, marele autor al Evangheliei, spune că steaua Betleemului nu a fost o stea astrofizică, cerească, în sensul materiei, ci a fost Arhanghelul Preasfintei, Arhanghelul Gavriil. Astfel, oricâte stele cădeau, Hristosul nostru, dragul meu, este Cel care ține istoria în mâinile Sale. De aceea spun că ortodoxul [credinciosul] nu are nicio justificare pentru a se teme, dacă este într-adevăr ortodox în credință, așa cum Ortodoxia a fost testată de multe ori. Dar fiindcă este adevărul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acest adevăr nu poate fi pierdut.
Chiar și cu un singur episcop, și mereu vor fi episcopi care vor „împărți cu dreptate cuvântul adevărului Tău” [din Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur]. Mereu!
„Trebuie să vorbești. Vorbește mereu și nu te teme de nimeni”
Când am devenit diacon, aveam 25-26 de ani. Am fost să-l vizitez pe bătrânul meu, Sf. Iakob Tsalikis, în Grecia. I-am spus: „Gheronda, am devenit diacon, dar poate nu ar fi trebuit să devin diacon. Ar fi trebuit să rămân un simplu călugăr.” Sfântul Iakob a spus: „De ce spui asta?”. Nu i-a plăcut ce am spus. Îi spun: „Am o problemă medicală. Mâna îmi tremură puțin. Familia mamei mele a avut această problemă și am moștenit-o și eu. Cum să dau oamenilor Sfânta Împărtăşanie? Mi-e teamă.” Mâna îmi va tremura când împărtășesc oamenii. El a râs. Mi-a spus: „Vei fi preot doar pentru câțiva ani. Ei te vor face episcop la o vârstă foarte fragedă. Trebuie să fii episcop. Și vei avea diaconi. Pe tot parcursul vieții, vei avea diaconi şi vor da poporului Sfânta Împărtăşanie. Alte lucruri aşteaptă Dumnezeu de la tine”. „Să devin episcop”? „Da, o vei face, la locul nașterii tale”. Într-adevăr, aproape de aici este satul în care m-am născut. „Trebuie să vorbești. Vorbește mereu și nu te teme de nimeni”. „Ce sa spun lumii? Nu am nimic de-al meu sa le spun”. „Nu vorbi despre ale tale.Vorbește despre ceea ce ai văzut și auzit de la sfânta ta mamă, de la bunul tău părinte, Nicolae, sfânta ta bunică, Mirofora.
Orice ți-a spus Sfântul Porfirie, Marele aghiorit Sf. Paisie si orice ai auzit de la mine, păcătosul. Orice ai văzut de la cei leprosi”. E vorba de Sfantul Evmenie, discipolul Sfântului Nikifor Leprosul. „Asta ar dori să audă oamenii. Nu teologii academice, [ci] experiențe ale lui Dumnezeu. Dar eu vă cer un lucru. Pentru că vei deveni episcop, la o vârstă fragedă, la început vorbește doar puțin. Vorbește mult, după cincizeci de ani”.
Așa că am așteptat să ajung la cincizeci de ani. Am împlinit cincizeci de ani în 2012. Dacă te uiți la asta, la omiliile pe care le fac,am început după 2015. După aceea, am fost la Sfântul Porfirie. Mi-a spus aceleași lucruri. El a adăugat doar asta. „Vocea ta va fi auzită din Canada până în Australia, din Rusia până în Africa de Sud”. „Cum va fi posibil acest lucru?”. „Tehnologia voastră vă va ajuta”.
Eu spun acest exemplu personal, pentru voi, [pentru] generația voastră de tineri, care trăiți toate aceste încercări. Aveți grijă să găsiți vocile care susțin adevărul Sfinților Părinți și al Sfintelor Maici. Tehnologia de astăzi poate ajuta foarte, foarte, foarte mult, [inclusiv] ceea ce faci tu cu internetul și noi, cu omiliile noastre, cu predicile noastre. Rusia în special are mult potențial, mult potențial pentru tehnologie. Puterea ei este Ortodoxia. Nu sunt doar armele lui Putin. Și ele sunt necesare ca apărare. Să nu le anulăm. Dar scopul nostru este ca Ortodoxia Sfinților Părinți să fie auzită în toate neamurile. Lumea de astăzi are nevoie de cateheză, are nevoie de învățătură, are nevoie de tratament terapeutic sufletesc și trupesc. Lumea nu știe ce să mănânce în zilele noastre. Biserica chiar ne spune ce să mâncăm. Ea [Biserica] vorbește despre post, vorbește despre tăcere [„isihie”].
„Noi, ortodocșii, trebuie să încetăm să mormăim”
De exemplu, vin nutriționiștii, dieteticienii și spun că cea mai bună dietă din lume este dieta mediteraneană. „Dar Marea Mediterană se întinde de la Gibraltar până în Siria. Ce dietă exactă?”, vă întrebați. Și ei răspund: „Dieta pe care o urmează călugării ortodocși”. Profesorii care lucrează la armonia muzicală și fac așa-numita „terapie muzicală” vin și spun: „Cea mai terapeutică muzică din lume care captează chiar și cele mai mici intervale de sunete este muzica bizantină”. De ce spun aceste lucruri? Avem experiența celei mai bune vieți fizice, a celei mai bune vieți spirituale; a sănătăţii trupului şi sufletului. Putem găsi oameni care fac școli ortodoxe? Care ne învață lucrurile pe care le-am discutat? Dietă ortodoxă, exerciții fizice, informatică, limbi [străine] și mai ales… Și nu spun asta pentru că sunt grec. Să învățăm noi toți, și în primul rând grecii, greaca veche. Greaca veche are capacitatea de a fi o limbă a filozofiei, științei, teologiei și imnologiei. Singura limbă din lume [pentru] tehnologie, știință și imnologie, adică muzică. Singura limbă din lume.
Noi, ortodocșii, trebuie să încetăm să mormăim. Dostoievski și-a dat seama acum 200 de ani. El spune: „M-am dus într-un cimitir fără sfârșit unde L-au ucis pe Dumnezeu”. Acum câțiva ani, acum zece ani, m-au sunat și m-am dus la Moscova. A fost un festival de cultură ortodoxă organizat de pr. Ciprian. Este un ieromonah, un arhimandrit care este responsabil de programele culturale din Patriarhia Rusiei. M-a sunat și m-am dus acolo. A fost un festival organizat de doamna Medvedev [pe atunci prima doamnă a Rusiei], Svetlana Medvedev. Îmi amintesc ce a spus această doamnă. Ea a spus că toți ortodocșii trebuie să colaboreze și să facă filme, documentare, [și posturi de radio] – internetul abia începuse pe atunci – pentru a putea oferi copiilor noștri „calitate ortodoxă”, pentru că acum copiii și nepoții noștri consumă cele europene și americane, gunoi. Ea spune că doar oamenii care cunosc și experimentează Ortodoxia pot face acest lucru.
„Să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne face demni să experimentăm ceea ce trăim”
Reporter: Părinte episcop, vă rugăm să ne dați un sfat duhovnicesc despre modul în care creștinul ortodox trebuie să facă față dificultăților. Cred că este o întrebare duhovnicească.
În primul rând, să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne face demni să experimentăm ceea ce trăim. În al doilea rând, să cerem voia lui Dumnezeu în viața noastră și nu voința noastră și să spunem: „Hristoase al meu, descoperă voia Ta în viața mea”. Acum șapte ani. Îmi amintesc unde am spus această [rugăciune] pentru prima dată. Era în biserica unde Dimitris, traducătorul nostru, este diacon [«διακονεί»]. Era Vecernia Sf. Ciprian și Sf. Iustina, în fața icoanei lor făcătoare de minuni și a moaștelor lor. Am simțit atunci că ar trebui să pregătesc oamenii. M-am adresat atât poporului nostru, cât și preoților noștri și le-am spus: „În următorii câțiva ani, rugați-vă și spuneți: „Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința sfinților”.
Să păstram trei lucruri
Răbdarea noastră, precum și credința noastră ortodoxă vor fi testate foarte mult. Nu exista coronavirus pe vremea aia, nici vaccinuri, nici oamenii nu înțelegeau că se apropie un război mondial. Să păstram trei lucruri: Credinta noastră ortodoxa ,sa nu permitem sa o denatureze, nici cu ecumenisme, nici cu zelotisme și fanatisme. Acesta este un lucru.
În al doilea rând, să analizăm păcatele noastre personale, dorințele noastre și gândurile noastre cu un cuget atent; un cuget rapid pentru a ne curăța inimile. Aceasta este ceea ce înseamnă pocăința [cu adevărat]. Și de îndată ce cădem în vreun păcat, pocăință grabnică. Să ne pocăim repede. Să nu lăsăm vinovăția să ne macine. Dimpotrivă, cât mai curând posibil să mergem către pocăință și vorbiți cu Hristosul nostru și dacă păcatul persistă, vizitați părintele duhovnic.
Al treilea, cu binecuvântarea părintelui duhovnic și cu duh iertător — să învățăm să iertăm pe semeni și să ne rugăm pentru ei, chiar dacă ne nedreptățește cineva și ne acuză, ca să primim Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele lui Hristos, cât de des posibil și cât se poate.
Ortodocșilor ar trebui să nu le mai fie frică. Trebuie doar să ne pocăim. Trebuie doar să mărturisim. Trebuie doar să primim Sfânta Împărtășanie. Cel pe care Îl primim nu este un oarecare. Este Dumnezeul perfect și Omul perfect, Iisus Hristos. Sf. Iustin Popovici, sârbul, spune [asta]. Vă recomand tuturor să-l citiți. El este cel mai relevant dintre toți sfinții. Cel mai bun dogmatist pe care l-am citit este acesta, care spune: „Hristos este biruitorul. Biruitorul morții, biruitorul diavolului, biruitorul păcatului.”
„Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc înainte de a muri”
O femeie de 80 de ani mi-a spus: „Ah, episcopul meu, ah! Cât de proastă am fost în toți acești ani! Eram religioasă. Acum că ascult omiliile tale, înțeleg care este sensul vieții creștine”. Sfântul rus, Sfântul Serafim de Sarov, a spus: „Sensul vieții creștine este de a dobândi Duhul Sfânt”. Simțim harul Duhului Sfânt, încet, încet, încet, curățându-ne inimile. „De ce să ne curățăm inima? Am înțeles acum că Duhul Sfânt curăță inima astfel încât să devină un tron curat pentru ca Hristosul nostru să stea acolo, să devină iubirea vieții noastre. Și am scris o rugăciune și vreau să-mi spuneți dacă este corectă.” Eu spun: „Spune-mi despre asta”. Femeia: „Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc înainte de a muri”. Această femeie a înțeles sensul. Amin! Slavă lui Dumnezeu!