Ei, bine, aceasta este viața noastră creștină: suferința, greul și aplanarea durerilor. El pleacă, în sfârșit și se duce în lumea lui mai departe. Iată, prin urmare, ceea ce se întâmplă în viața socială, care devine o negrijă totală a celor mari, care au destinul să conducă popoarele și merg mai departe în negrija lor, fără să cunoască și nevoile celor de jos. Pentru că aceasta este viața noastră creștină: a iubi pe aproapele, a iubi pe Dumnezeu, a lucra în viața celui de alături, în nevoința lui. A simți durerea aproapelui, a simți bucuria lui, înseamnă a fi puțin creștin. Cum spune și Simeon Mehedinți că: „Atât trăiește omul, cât cunoaște Sfânta Evanghelie”. Prin urmare, viața noastră este redată în aspectul acesta de ajutorare, într-o reciprocitate, prin viața socială, precum se unesc doi tineri și vin în fața Sfântului Altar. Este vorba despre o permanentă strânsă legătură în viața noastră socială și o colaborare permanentă.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 79)