„Când ai ispite, dă-ți ție însăți curaj, zicând: Pentru ce te întristezi, suflete și de ce te mâhnești? Nu ți s-a făcut niciun rău. A plecat Hristos ca să meargă să-ți aducă un veșmânt și mai frumos.A întârziat puțin, deoarece L-a ținut ocupat părintele Iosif, ca să te smerească puțintel și iarăși îl va lăsa și pe acesta. Și iată-l, va veni ca un micuț în iesle.

Ah, sărmană Vrieni, ai atâția care se roagă și tu te mâhnești? Nu am, Hristoase al meu, tristețe. Și dacă am căzut iarăși mă ridic, chiar dacă se întâmplă de 70 de ori pe zi. Sfinții Tăi au îndurat atâtea, iar mie ce mi s-a întâmplat? Am pe părințelul meu care mă poartă neobosit. Duceți-vă ispitelor la acesta, să vă rânduiască felul, așa cum știe.

Așa zicând, să mângâi sufletul tău și să nu-l mâhnești. Deoarece aceasta este bucuria ispitelor, să vadă că te întristezi și te mâhnești”.