Teolog, preot, profesor, duhovnic, prieten apropiat, om simplu, iubitor şi primitor. În casa dumnealui veneau persoane apropiate sau străini, atât de diferiţi unul de celălalt, oameni în vârstă şi tineri, femei şi copii, săraci sau bogaţi, mireni sau preoţi, călugări şi ierarhi, bolnavi… Totdeauna împreună cu măicuţa, cum i se spunea soţiei dumnealui, era cu fiecare în parte atent şi comunicativ, răbdător şi mângâietor. Bucuria care îi lumina mereu privirea îţi mergea la suflet. Lucra zilnic şi vorbea despre ce lucra. Vorbea despre Iisus Hristos Cel întrupat şi jertfit, viu şi înviat pentru noi, biruitor al morţii, Hristos al bucuriei şi al elanului vieţii, ţintă a tuturor persoanelor umane, singura noastră salvare – sunt cuvintele şi nesfârşita preocupare a vieţii dumnealui.
Pildă de delicateţe. Sensibil. Blând. Te simţeai bine lângă Părintele, în siguranţă, liniştit şi destins, ocrotit şi apărat. Te simţeai întărit. Nu îţi venea să mai pleci. Doreai să fii asemenea dumnealui, să-i fii asemănător.
Om şi dar al lui Dumnezeu, iubitor de frumos, Părintele Dumitru Stăniloae.
Cât de bine era împreună!
Cât de dor îmi este!
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 10, preluat din Cotidianul Alfa şi Omega, vineri 17 oct., 1997).