… Cu cât vom fi mai puțin împilați și ne vom trezi și vom gândi mai mult și vom avea aceste sclipiri de devotament creștin-ortodox, cu atât ne vom ridica mai mult și vom supraviețui. Pe noi nu ne salvează nici Europa, nici Asia, nici Africa, nici America. Pe noi ne salvează numai și numai esența vieții noastre creștin-ortodoxe și aceasta este și sămânța viitorului Europei. Vechea Europă a fost creștină. Europa a căzut în momentul în care s-a amestecat cu materialismul acesta marxist-leninist care își are originea în lumea păgânismului. Acesta este secolul nostru de luptă și de dârzenie cât se poate de mare ca lumea aceasta să poată supraviețui pe planul acesta creștin-ortodox. De altfel, din primele începuturi ale comunismului, din 1940-1944, noi am trăit o stare de luptă și de încercări grele. Supraviețuim numai datorită rugăciunilor mărturisitorilor și ale creștinului nostru ortodox pe care nu-l interesează partidele și formele astea goale. El știe că trebuie să păstreze o rugăciune, știe să zidească un altar, o biserică, știe să zidească o Românie în care să se bucure de înviere. Pe noi ne interesează în primul plan, cum realizăm omul. Formele economice, formele politice, sociale sunt o mafie care manevrează și conduc popoarele în nenorocire. Dar creștinul trebuie să țină seama de lumea lui, a Împărăției lui Dumnezeu. Și lumea aceasta materială este binecuvântată de Dumnezeu, că Dumnezeu n-a venit să strice legea, ci s-o împlinească. N-a venit să distrugă materia, ci să o așeze în duhul acesta creștin, ca Maria din Evanghelie care și-a ales partea cea bună. Ei bine, poporului nostru pentru redresarea pe drumul Mariei, îi mai trebuie un lucru: să se apropie puțin de rugăciune. Toate sunt ale Domnului, și întindere și bogăție, numai că omul s-a pus stăpân peste ele ca un arbitru. Cu cât popoarele vor fi mai sărace, mai obidite, cu atât mai ușor pot să fie stăpânite. Și asta e metoda: îi iei tot și te pui stăpân peste om.

Dar mărturisitorii din temnițele comuniste pot fi un exemplu pentru noi.

Păi, ei sunt exemplul pe care trebuie să-l trăim noi, că ei au ajuns sfinți disprețuind și sfidând materia. Unde e nădejdea noastră? La ei, în rugăciunile lor, în viața lor, în răbdarea lor. Din păcate, educația tinerilor noștri este din ce în ce mai degradantă. Nu vedeți școala cât este de redusă în ceea ce privește activitatea și programul? Nu are nimic esențial. E un program de studiu și nimic mai mult. Copilul, elevul, nu are tipuri de oameni care să fie modele de viață. Trebuie să ai aceste modele ca să poți strecura ceva sfânt în sufletul copiilor. Vedeți dumneavoastră că în casă, în familie, dacă e o mamă, e un tată treaz care știu despre rostul familiei, copiii sunt bunișori. Dar într-un loc unde este dezmăț și toată imoralitatea asta, cum pot să iasă copii buni? Că vin aici copii de 14, 15 ani și se plâng: „Tata bea, mama e plecată de acasă. Noi suntem două, trei fete care am rămas acasă fără niciun sprijin și moral și spiritual”. Iată un sistem de a distruge familia și societatea: plecarea, despărțirea, care pierd unitatea noastră de familie. Nu e normal să o iei pe mamă să o bagi în fabrică să muncească și copilul să crească pe mâna altuia. Mama trebuie să fie cea care naște, educă și formează omul de mâine, omul creștin, omul dragostei de Dumnezeu și de aproapele. Mama inspiră toate lucrurile acestea, nu creșa! Asta e deformarea noastră, căderea noastră, ca în felul acesta să ne pierdem tot mai mult. De-abia acolo este oleacă de creștere și de duhovnicie, unde este căldura aceasta de familie. Dar au venit patimile acestea grele, cum este cea a beției. Satele sunt otrăvite de localurile acestea și sigur că omul, neavând nicio preocupare, se duce acolo. Se iau unii cu alții și își iau un litru de rachiu, apoi merg acasă cu miros de alcool și ce formare mai are copilul? El e născut în această stare de ebrietate și celula, pe care o are copilul acesta, de la început este stricată și va începe și el să bea. Da’ unde era înainte să pună copilul gura pe un pahar de vin?! Nu exista așa ceva. De altfel câți bețivi erau într-un sat? Poate era unul pe care îl cunoștea toată lumea. Dar acum, îi întâlnești pe toate drumurile pentru că și sărăcia îi duce la această degradare.

Noi sperăm totuși ca din tot aluatul acesta să mai iasă și ceva bun. Vedeți dumneavoastră, când într-un cazan se fierbe tot materialul acesta și aurul și argintul și fier și bronz și toate metalele, din toată fierberea aceasta se vor alege după felul lor, așa și cu neamul acesta. Poate, în sfârșit, vor ieși la lumină frumusețea și curăția lui, ca să fie pregătit pentru marele act al venirii lui Hristos pe pământ și pentru judecata obștească. Dumnezeu să binecuvinteze poporul acesta și neamul nostru și să-i dea un viitor fericit!

(Fragment dintr-un articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 56)