Motto: „Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeți, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferință… Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui”…

PREAMBUL BIOGRAFIC. PRIMII PAȘI PE SCARA MARILOR RENUNȚĂRI

„Când ne urâm pe noi înșine pentru răul care trăiește în noi, atunci ni se deschid nețărmuritele zări ale iubirii lui Hristos care în limitele ființării noastre pământești mistuie în noi tot ce îi este străin și totodată ne umple de energia unei alte ființări, de negândit până atunci. Fără o astfel de experiență nimeni dintre oameni nu poate să înțeleagă poruncile aparent paradoxale ale Evangheliei: «Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi» (Mt. 5:44)”[1]. Părintele Gherasim Iscu, desăvârșit împlinitor al poruncii hristice de a ne iubi vrăjmașii, a agonisit în adâncurile sufletului său focul mistuitor al iubirii dumnezeiești pășind pe calea răstignitoare a suferinței fără să se poticnească de sălbatica împotrivire a puterilor întunecoase, astfel încât prezența lui Dumnezeu i s-a întipărit în chip neșters pe trupul vieții, «nu în lespezi de piatră, ci în lespezile de carne ale inimii» (2 Cor. 3:3).

Fiul lui Grigore și al Elenei Iscu, Părintele Gherasim (pe numele de botez Grigore) s-a născut la data de 21 ianuarie 1912, într-o familie înstărită de țărani credincioși, pe plaiurile băcăuane ale comunei Poduri, unde va absolvi școala primară cu 10 pe linie, potrivit mărturiei nepotului său Ion Iscu, care vorbește despre dotarea intelectuală de excepție a părintelui Gherasim, precum și despre conștiinciozitatea lui la învățătură: „Am găsit în podul casei lucrări și teze de-ale sfinției sale. M-a surprins că niciuna nu era corectată cu roșu. Ale mele toate aveau corecturi și tata întotdeauna îmi arăta lucrările lui. Am întâlnit un coleg de-al lui care mi-a spus că avea calități intelectuale deosebite – nu numai că era primul din clasă, dar diferența dintre el și restul clasei era foarte mare”.

Crescut în lumina tradiției creștine, Grigore de la o vârstă foarte fragedă pășește pe calea strâmtă și aspră a renunțărilor vieții, intrând ca frate la Mănăstirea Bogdana în anul 1924. Râvna constantă pentru studiu și pentru cunoașterea teologică îl ajută să urmeze cursurile Seminarului monahal din cadrul Mănăstirii Neamț între anii 1925-1928. Reînființat la 15 octombrie 1925 prin implicarea activă a unor personalități marcante ale timpului care vor trece prin experiența cenușie a temnițelor ateiste: Nichifor Crainic, Ioan Savin, Arhim. Iuliu Scriban, Seminarul de la Neamț va fi desființat în anul 1928, motiv pentru care tânărul Grigore este nevoit să-și continue studiile la Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău, apoi la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, pe care îl absolvă ca șef de promoție în anul 1935. Însuflețit de năzuința de a dobândi o pregătire teologică temeinică, se înscrie la Facultatea de Teologie pe care o va termina abia în anul 1942 din cauza posibilităților financiare precare de care dispune. Read more