Doamne, binecuvântează! În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu această descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloşia noastră. Scriu, şi-mi tremură mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârşit, ca să descriu tot ce-am văzut!

Această vedenie a fost aşa: după rugăciunea de seară m-am culcat să mă odihnesc puţin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric. În faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot uşor, cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetişor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi mergi cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareţ, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut uşor şi vesel pe suflet. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii.

Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfinţit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi,  dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ peste un câmp verde. Şi am văzut o mulţime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?” Iar el mi-a răspuns cu blândeţe: „Ale celor care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucişi şi au devenit mucenici!” Şi iarăşi am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!” Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creştini!” Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzând, care începură să cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau prefăcându-se în praf şi cenuşă. După aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori şapte sfeşnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeşnice căzătoare?” – „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele şapte sfeşnice de pe nori sunt cele şapte Biserici Apostoleşti şi Soborniceşti, care vor rămâne până la sfârşitul lumii.”

Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!” Mulţime multă de norod înainta cu lumânări în mâini; cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenţi şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceştia cine sunt?” – „Aceştia toţi au pătimit pentru Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi pentru sfintele icoane!” L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot să mă alătur şi eu la această procesiune?

Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabdă, nu este binecuvântare de la Domnul!” Read more