RĂPITE NOAPTEA DIN MĂNĂSTIRE DE CĂTRE ORGANELE DE SECURITATE
Doamna Elena, v-am ruga să ne povestiți câte ceva din perioada de persecuție comunistă, când ați fost alungată din mănăstirea Vladimirești, la ordinele Securității. Dumneavoastră ați fost călugărită?
Da… N-am apucat să fiu maică, am fost doar soră de mănăstire, dar am fost judecată ca maică. Ne îmbrăcau rasoforă[1] la 3 ani de la intrarea în mănăstire, dar deja era arestată toată conducerea. Pe la jumătatea lui februarie în ’56, ne-au scos noaptea din mănăstire, pământul era înghețat. Pe atunci eram tinere și mai și râdeam. Ziceam: ,,Cum îngheață, cum ne-nhață” și într-adevăr, în februarie ’56, noaptea când a înghețat, au venit ei cu camioanele și ne-au spus să ne luăm ce vrem că ne duc acasă. Dar ne-au dus pe un șantier, iar noi în mașină – erau camioane cu prelată – cântam Cu noi este Dumnezeu și De frica voastră nu ne vom teme. Când ajungeam prin vreun sat, ne ziceau să tăcem din gură că sculăm lumea. Ne-au dus pe un șantier și acolo ne-au triat. Era o vineri și care a vrut să mănânce, i s-a dat o cafea cu pâine. Știu că n-am mâncat. Și majoritatea erau moldovence și în a doua noapte le-au dus cu camionul acasă în sat. Iar pe noi, care eram mai de departe, ne-au dus a doua noapte în gară la Brăila, ne-au dat foi de drum ca să ne prezentăm la Miliție. Și vine o femeie și zice: ,,Da’ ce faceți, maicilor, acuma noaptea?”. Dar una dintre noi zice: ,,Ne-a trimis Statul la propovăduit”. Și așa am ajuns fiecare acasă.
Sora mea era bolnavă. În noaptea în care au arestat conducerea, ea era de rând la bucătărie și atunci nu erau condițiile de acum. Fiind obosită, a dormit și nu s-a trezit. Celelalte când au auzit că e gălăgie, s-au dus în incinta mănăstirii și ea a rămas singură. Și un nenorocit cu arma întinsă la ea, i-a zis când s-a trezit: ,,Nu mișca că trag!”. Și așa s-a speriat că în noaptea aia a leșinat de vreo trei ori. Și toată viața a suferit. Când am ajuns acasă și am dus-o la un doctor, mi-a zis că întreg organismul ei este dezechilibrat. A rămas pe la maicile cu care era în chilie, că n-a putut să vină atunci acasă.
Și nu v-au mai lăsat să intrați în mănăstire?
Nu, m-au și intentat proces. Deja la un an, în februarie, am avut proces. Primul căpitan care mi-a făcut procesul verbal – pe atunci nu erau nici ei așa de vizați – și-a pus deodată pixul pe masă și zice: ,,Dumnezeu și Maica Domnului să mă ierte, că n-am făcut niciodată acte din astea”. Era dintr-o comună de-a maicii noastre. Și zice: ,,Și eu am vrut să mă fac călugăr și am ajuns în Miliție”. Și ne-a făcut actele și am avut proces în februarie. M-au condamnat la un an de zile. Eu le tot spuneam: „Nu știu de ce mă condamnați că, în definitiv, eu n-am uniformă. Sunt soră îmbrăcată”. Zice: ,,Să chemăm pe cineva de pe stradă să vedem ce zice?”. ,,Dar dumneavoastră judecați după ce zice lumea de pe stradă?”. S-au adunat acolo mulți ofițeri și fiecare zicea câte ceva. La un moment dat a venit una, cu gălăgie, dar tot de-a lor care se dădea drept preoteasă și zice: ,,Soțul meu și-a dat demisia, ca să nu mai înșele lumea”. Pe urmă a plecat. Ei mi-au zis: ,,Uite ce exemplu!”. Zic: ,,Pe mine nu mă interesează ce fac alții”. Ei mi-au spus: ,,Să știi că dacă nu te dezbraci, te dezbrăcăm noi”. „Dacă vă stă în caracter și e elegant, dezbrăcați-mă!”. ,,Nu, venim seara când te culci”. ,,Eu nu mă dezbrac niciodată”, am zis eu. Și a venit comandantul și când i-au spus, s-a întors cu spatele și l-a pufnit râsul.
Câți ani ați stat în mănăstire până să vă aresteze?
Aproape patru ani. Dar după arestarea conducerii mănăstirii din 1955, când au fost ridicați Pr Ioan Iovan, Maica stareță Veronica și Maica Mihaela, ne tot trimiteau preoți și călugări supuși Securității, ca să ne convingă să plecăm de bunăvoie. Și la al doilea comitet spiritual s-a făcut un memoriu în care am iscălit toate că nu plecăm cu prețul vieții, și că cerem să ne aducă conducerea înapoi pentru că e nevinovată. Atunci eram naive.
Și cum ați intrat în mănăstire?
Când aveam 17 ani, mă spovedeam la Părintele Vasile Coman, care ulterior a ajuns episcop. A fost primul meu duhovnic. Și așa m-au impresionat întrebările lui, că am început să-mi cumpăr icoane, am început să-mi cumpăr candelă. Și părintele ăsta avea o voce extraordinară. În anul următor, a venit tot în Postul Paștelui și a anunțat în biserică că se face pelerinaj la Mănăstirea Sâmbăta, unde era Părintele Arsenie Boca. M-aș fi dus și eu, dar nu aveam bani.
Când ați ajuns prima oară la Sâmbăta? Read more