Ascultați pe IPS Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, explicând esența ascunsă în Troparul Nașterii Domnului, prin care ni s-a arătat Lumina cunoștinței. Ce este această lumină a cunoștinței și pentru cine s-a arătat ea? Cine a văzut-o? Cine o mai vede? Și cum o putem vedea?
Etichetă: predica
Sf. Grigorie de Nyssa: Nașterea Domnului, minunea pogorârii cerului pe pământ
Stă, așadar, în mijlocul ieslei, între bou și asin, Domnul amândurora, pentru ca să surpe zidul cel din mijloc și să zidească pe cei doi în Sine într-un om nou (Ef. 2:14), iar jugul cel greu al Legii să-l scuture de pe unul, iar de pe celălalt să ia povara idolatriei.
Video. Sf. Sofronie Saharov despre Întruparea Domnului
Ascultați chiar vocea Sf. Sofronie de la Essex, care tâlcuiește delicat și duhovnicește Nașterea lui Hristos.
Părintele Iosif Vatopedinul vorbește în lacrimi despre Domnul Iisus care Se naște pe pământ. Video
Ascultați pe Părintele Iosif Vatopedinul, vorbind cu o trăire autentică despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Un cuvânt care te apropie mai mult de Dumnezeu și de Iubirea Însăși, Care Se face om, asemenea nouă, ca să ne ridice din slăbiciune.
Sf. Atanasie Tudoran și încălcarea drepturilor umane. Arhim. Dumitru Cobzaru
Și nu simțiți, oare, că avem stăpâni străini? Și nu simțiți, oare, că ni se încalcă drepturile noastre, demnitatea noastră? Și nu simțiți că plutește deasupra noastră o credință străină? Dacă nu, ca și aceea a împărătesei de la Viena, o credință sincretistă în care toate sunt amestecate? Și atunci când se amestecă totul, nu mai ai identitate, identitate pentru care au luptat Sfinții Mucenici și Mărturisitori Năsăudeni.
PR. GHEORGHE CALCIU: MASONERIA ȘI FAMILIA
Un cuvânt foarte actual și mărturisitor al Părintelui Gheorghe Calciu despre lupta masoneriei împotriva valorilor creștine autentice în: familie, educație, armată.
Pr. Amfilohie: Sf. Mare Mucenic Dimitrie și prigoana creștinilor, azi
Aflați un cuvânt însuflețitor despre curajul care lipsește tinerilor de azi, ca să salvăm România, ca să salvăm sufletele noastre dintr-o societate plină de împotrivitori ai credinței.