Binecuvântarea căsătoriei

«Taina aceasta mare este, … în Hristos şi în Biserică»(Ef. 5:32)

Iisus Hristos a înmulţit pâinile şi peştii în pustie, prin semnul sfintei cruci, prin binecuvântare, «… căutând la cer, le-a binecuvântat …» (Mt. 14:19).

Prin rugăciune şi binecuvântare se săvârşesc toate Tainele Bisericii şi se primesc toate darurile lui Dumnezeu. Prin binecuvântare se săvârşeşte sfântul Botez şi se face pecetluirea cu darurile sfântului Mir; prin binecuvântare se dezleagă păcatele în Taina Pocăinţei şi se împlineşte prefacerea darurilor în Sfânta Cuminecătură; prin binecuvântare se sfinţesc preoţii şi se ung bolnavii în Taina sfântului Maslu; prin binecuvântare se consfinţeşte unirea mirilor în Taina Cununiei; prin binecuvântare se încep şi se încheie toate Liturghiile, toate slujbele şi toate rugăciunile noastre.

Tot ce se ia cu binecuvântare e mai bun, mai curat, mai rodnic, mai dulce. Prescura e mai dulce decât orice pâine, pentru că se ia cu binecuvântare; agheasma e mai bună decât orice apă, deoarece se ia cu binecuvântare. Munca făcută cu binecuvântare e mai plăcută, mai rodnică şi mai uşoară; odihna după muncă şi după rugăciune e mai recreatoare, mai dulce.

Nu-i totuna o viaţă cu sau fără binecuvântarea lui Dumnezeu, aşa după cum nu-i totuna o mâncare cu sau fără sare, holdă cu sau fără de ploaie, pământ cu sau fără de soare. Sarea dă gust mâncărurilor, ploaia dă rodnicie şi creştere holdelor, soarele dă viaţă pământului; binecuvântarea harului dă gust, frumuseţe, putere şi dulceaţă morală tuturor faptelor creştinului.

De aceea, e neînţeles de ce unii se feresc de binecuvântare. Se feresc pentru că nu o înţeleg sau pentru că faptele lor sunt rele, precum e scris: «Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit mai mult întunericul, pentru că faptele lor erau rele. Căci tot cel ce face rele, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu se vădească faptele lui, pentru că sunt rele. Iar cel ce face adevărul, vine la lumină, ca să se vădească faptele sale, pentru că în Dumnezeu sunt lucrate» (In. 3:19-21).

Iată, de pildă, căsătoria. Pe temeiul Evangheliei, Biserica pretinde de la credincioşii ei să-şi întemeieze căminul după rânduială, prin binecuvântare, prin Taina Cununiei; la lumină, în văzul tuturor; nu de dragul ceremoniilor şi al obiceiurilor, care încă sunt frumoase, ci pe temeiul poruncilor Evangheliei Domnului, care obligă pe bărbatul care vrea să aibă soţie la cununie, tot aşa cum obligă la Sfântul Botez pe cel ce vrea să fie creştin, la pocăinţă pe cel ce vrea să se dezlege de păcate şi la Împărtăşanie pe cel ce vrea să trăiască în sfinţenie şi în unire de viaţă cu Hristos Dumnezeu. «Ca pază împotriva desfrânării, fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui şi fiecare soţie să-şi aibă bărbatul ei» (1 Cor. 7:1-2). Aceasta e legea şi pe temeiul legii taina cununiei religioase. Read more