Părintele Crăciun Opre: Cuvinte de bucurie duhovnicească!

Despre viaţa duhovnicească

Părintele D. Stăniloae când vorbeşte în Dogmatica lui despre îngeri, spune că şi ei, în apropiere de Dumnezeu, ajung până la un anumit stadiu şi după aceea sunt tot mai smeriţi. În sensul acesta este şi afirmaţia Sf. Arhanghel Mihail: „Luaţi aminte cum stăm!”, adică toată starea în care ne aflăm este datorită harului lui Dumnezeu, care menţine starea aceasta. El mă ridică, El mă coboară. Ce am este din darul Lui. Sf. Ap. Pavel zice şi el: „Cu ce te poţi lăuda? Nu toate le-ai primit?”

M-aş bucura dacă ne-am înţelege chemarea de la Hristos. Azi satana luptă să introducă peste tot duhul lumii şi de lăcomie şi de ură şi de pizmă, de dărâmarea familiei şi a fecioriei prin desfrâu. E important dacă răzbim să înfrângem şi gândurile ispitirii care vin şi să nu fim sminteală nimănui.

Rugăciunea trebuie făcută cu atenţie, că de multe ori are grijă satana să-mi declare război, din clipa în care încep să mă rog. El sună din trompetă ca să mă sperie: Ia, culcă-te. Mai este război? Şi atunci, nu te culci! Cu trezvie îţi ţii rugăciunea. El are tot interesul pentru că e duh, să intre la mine în căpăţână. La toate gândurile trebuie să zic: „Doamne, Iisuse Hristoase, ai milă de mine păcătosul!” pentru că la numele lui Iisus nu poate mişca.

Astăzi, războiul acesta împotriva Mântuitorului, a tuturor celor care-L mărturisesc prin strădania de a-şi ordona viaţa după voia lui Dumnezeu, este deosebit de aprig. De aceea pare-mi-se pentru preoţimea de astăzi şi pentru toţi creştinii, chemarea cea mai deosebită este să ne cunoaştem pe noi înşine, misiunea la care ne cheamă Mântuitorul Care spune Sf. Apostoli după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit Eu pe voi”. Se cuvine preoţilor în mod deosebit să trăiască această conştiinţă a acestei chemări şi a acestei trimiteri. Conştiinţa acestei lucrări deosebite se cuvine să o aibă preoţimea de astăzi.

Pe măsură ce vom avea curajul acesta al mărturisirii, în legea dragostei lui Hristos, în măsura în care facem asta, ne înţelepţim. Dumnezeu are grijă de noi. Cu ajutorul Lui doar reuşim să ne modelăm sufletul. Vai de noi, că noi vom fi judecaţi după legea iubirii, a iubirii milostive! Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. Dă de mâncare la sărac şi la străin, adăposteşte pe drumeţ, caută-l pe cel din temniţă, încurajează-l, dar şi pe cel beteag din spital, şi pe cel de acasă. Spune tuturor legea lui Dumnezeu, ca nu cumva să rătăcească. Evanghelia te va învăţa toate.

Despre preoţie şi căsătorie

Părintele Ilarion Felea are teza de doctorat Pocăinţa şi se plânge el însuşi, cu toată importanţa deosebită pe care o are duhovnicul, până la ora aceasta, zicea, în teologie nu se face o deosebită creştere şi formare a duhovnicilor, de aceea datori sunteţi să cereţi ierarhiei noastre superioare, să fie preocupată în mod deosebit de formarea acestora, de care aveţi absolută nevoie, şi avem, şi eu, că şi preoţii ne spovedim. Trebuie să-mi păstrez permanent conştiinţa rostului la care ne-a chemat Dumnezeu: trebuie să-mi cunosc neputinţele, şi una este să mă judec eu, că omul este subiectiv şi alta este să-mi cântărească altcineva faptele şi sentimentele mele şi să mă îndrume, ca să urmez lui Hristos, iar Hristos ne îmbie să-L urmăm.

Astăzi unii dintre preoţi îşi permit să se recăsătorească. Să cunoască ierarhia noastră, care îngăduie acest lucru, că este un lucru grav.  Cei ce sunt recăsătoriţi, şi cei ce sunt căsătoriţi, episcopul este dator să verifice că într-adevăr, candidata la căsătoria candidatului la preoţie, este într-adevăr fecioară.

Şi nici beţia să nu o considerăm vrednică de a fi iertată cu una cu două pentru că satana prin duhul beţiei determină înşelările noastre în păcate care nu pot fi iertate pe pământ decât extrem de greu. Să combatem păcatele din noi înşine, să ne cunoaştem nevrednicia. Să ne judecăm pe noi înşine în ce măsură putem îndrăzni să intrăm în altar fără deosebită smerenie, pentru adâncă şi sinceră rugăciune pentru păcatele noastre personale întâi şi pentru ale întregului popor. Read more

Părintele Proclu în dialog cu Pr. Crăciun Oprea. Cuvinte despre viața duhovnicească

Părintele Proclu: Eu le-am zis oamenilor: Dacă nu crezi ce ți-am spus, mai întreabă și conștiința: „Conștiință, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiește Dumnezeu? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc sau nu?”. Și le-am spus așa, că vor avea bucuria asta, dacă o să păzească acest cuvânt: „Ce nu-ți place, altuia nu face”. Duhul Sfânt o să-i mântuiască și oamenii au zis: „Bogdaproste!”. Totdeauna, când omul tace și zice rugăciune în gând, acela iubește veșnicia, iar cei care hodorogesc ca și mine, nu știu, iubesc veacul acesta. De multe ori am căutat să mă ascund de mine și unde caut să mă ascund, tot de mine dau. Și acum s-a întâmplat că mi-am făcut aici oleacă de cuib, dar eu atâta știu, că m-am retras aici ca să nu mă știe nimeni, să pot plânge păcatele mele. Vai de capul meu! Felul cum sunt nu-mi place, crede-mă! Și la mine aici vin persoane și cu duhuri și le-am spus că: „Dacă ați venit cu atâtea duhuri, tare mă tem că se amestecă, se pun cu ale mele”. Le-am spus că am și eu duhuri ca și ei.

Pr. Crăciun: Și se bat unele cu altele.

P. P: Apăi, au coarne și când se împung, mă doare pe mine. Vai de mine și de mine! Am rămas foarte în urmă și cred că de îndată trebuie să plec de aici, să mai stau o perioadă undeva, că vorbind pierd mântuirea. Felul cum sunt nu-mi place. Eu sunt moșneag stricat de cap, nu-s complet. Vai de capul meu

Pr. C.: Până la 110 ani mai aveți.

P. P.: Vai, Doamne Iisuse! Nu! Că Părintele Paisie, care a plecat la veșnicie, mi-a făcut o rugăciune după ce m-am mărturisit: „Doamne, să nu-l iei pe Proclu negata, să-l iei când a fi gata”. Și gata n-am mai fost de atunci până acum, tot negata, asta e treaba. Și amu vreau să mă ascund să-mi vie mințile acasă. Toată ziua hodorogesc și nimic nu fac. Vai de mine!

Pr. C.: Bine că puteți da sfaturi.

P. P: Nu! Am pus capac, gata! Sunt bolnav și trebuie să mor. Eu nu mai dau niciun sfat. Numai atât îi fericesc pe toți care au duhovnic și se duc la mărturisit, se duc la biserică și se păzesc de secte, că pe cei care au legătură cu sectele, o să-i cam doară capul. Doamne ferește-i! Nu! Eu am mortul meu.

Pr. Cr: Și noi avem.

P. P.: Dacă sfinția voastră m-ai fi văzut că eu bocesc mortul vecinului și am mortul în casă, ce-ai zice? Că moșneagul acesta e stricat de cap. În loc să-și plângă mortul lui, el plânge mortul vecinului. Odată le-am spus așa unor domni: „Când te vei duce la biserică, să pui în minte că toți sunt mai buni acolo, în biserica aceea și cu cât pui în minte că toți sunt mai buni și că eu sunt cel mai păcătos, cu atât Duhul Sfânt nu te va lăsa în părăsire”. Dar cât timp mă uit în jos la celălalt pot pica și-n în cap, dar nu cu capul acesta, cu mintea pot pica.

Pr. C.: Părinte, cum ar trebui să fie viața monahală în zilele noastre?

P. P.: Vai de mine! Mi-e și rușine să zic de viața monahală! Cine s-a trezit, n-are altceva de făcut decât să plângă. Dar să nu plângă ce-i aici, să plângă ce ne așteaptă dincolo.

Pr. C.: Dar cum să trăim noi viața monahală? Cum ați prins sfinția voastră la Părintele Cleopa? Ce ați văzut că ar trebui să facem?

P. P.: Nici nu știu cum să zic, dar așa au spus niște părinți: Și când nu ai să mai ai după cine te lua, trebuie să te iei după cărțile lor. M-a salvat că am apucat timpurile acelea, dar eram neputincios, bolnav, nu puteam să mă nevoiesc. Și am văzut călugări care așa se nevoiau: cu plâns se culcau și cu plâns se sculau și toți erau prezenți noaptea la Utrenie. Și era o dragoste!… Se ocupau toți de ascultare, de dragoste, de smerenie, de păzirea minții și cât a fost Părintele Cleopa stareț, m-am simțit ca într-un colțișor de rai. Și, ca să spun așa, e de plâns că tineretul e crescut rău. Uite, au venit ieri niște copii și unul zicea ca are vreo opt ani și nu voia să îi fac semnul Sfintei Cruci și a hulit. Aoleu! Să știți că ne așteaptă o primejdie mare, că și copiii creștinilor sunt tot una cu ceilalți. Vor crește fără Dumnezeu și vor fi oameni mari și vor da ordin să omoare toată moșnegăraia și cei care sunt mari vor fi și ei omorâți, din cauză că ei i-au crescut fără Dumnezeu. Că lor li se pare o jucărie. Și Dumnezeu va lăsa ca pedeapsă să-i chinuiască și pe ei și pe mine, pe toți. Adică, pe mine pentru păcatele mele și pe ei pentru felul cum i-au crescut pe ei. A venit o doctoriță și a spus că avea un copil de 19 ani. A dat slujbe pe la biserici și s-a rugat și a reușit cu școala și i-a dat o carte. I-a zis cum să se comporte în biserică, cum să se roage, cum să respecte pe cei bătrâni, cum să fie un băiat civilizat, cum să se ducă la mărturisit, cum să fie pildă pentru tineretul care crește sub el. El a zis: „Mamă, dacă mă enervezi cu credința, uite cuțitul acolo! Ori ți-l bag în inimă, ori îți tai gâtul”. Parcă era o găină, că găina o tai cu cuțitul. Read more