Cugetare la Denia din Lunea Săptămânii Patimilor. Acum dar, a venit vremea care v-am zis vouă, că iată, Mă dau în mâinile păcătoșilor să Mă batjocorească.
Etichetă: postul mare
Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele Post
Suntem la începutul Triodului. Când era eu copil mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, cu învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, apoi urma şi spovedania, încât ni se dădea în primele două săptămâni ale Postului şi canon, ce aveam de făcut pentru ispăşirea greşelilor şi a păcatelor noastre. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot Postul, pentru cele patru sute, poate şase sute de pozne pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului.
Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ni se preda, la lecţiile despre Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos!…
…Postul este şi cel trupesc şi cel sufletesc. Mai important este postul sufletesc, pentru că acesta se adresează direct vieţii noastre esenţiale. Este cel din care creştinul îşi absoarbe viaţa lui ortodoxă în special. Postul trupesc este pe planul doi, pentru că în privinţa materiei ne putem înfrâna mai uşor, dar cel sufletesc este cel mai greu, pentru că aici avem de-a face cu omul dinăuntru, cu cel dinafară şi cu vrăjmaşul, diavolul.
În general, Dumnezeu, Stăpânul nostru, stăpâneşte patimile noastre prin post, păcatele noastre; răscoleşte sufletele noastre aşa cum răscoleşte şi marea. Este Dumnezeul nostru, Ziditorul nostru, Părintele nostru. Este foarte grabnic şi foarte dulce. Aşadar, având un astfel de Stăpân, un astfel de Dumnezeu atât de puternic, care ne vede, ne hrăneşte şi ne iubeşte, de ce să ne temem? Şi cine nu luptă, nu osteneşte pentru un astfel de Dumnezeu?
Deci postul este forţa pe care creştinismul se bazează, în a călători prin osteneli spre munţii înalţi ai suferinţei, ai Golgotei. Căci scopul în viaţă este Învierea. Postul, rugăciunea sunt numai mijloacele prin care noi ne ridicăm. Aşa este partea aceasta materială, care ne poate stăpâni şi ne duce la umilinţă, la smerenie, la tăcere, la o odihnă sufletească ce este şi scopul vieţii.
Omul trebuie să potrivească în aşa manieră postul, rugăciunea, nevoinţa ca să fie în raport cu stările sufleteşti şi cu bogăţia spirituală pe care o are el.
Când am intrat în celula Aiudului, înspre răsărit undeva era o nuieluşă cam cât degetul. Când am ieşit de acolo ocupase tot geamul şi îşi arunca umbra pe pereţi. Acolo trebuia să trăieşti permanent asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea cu celălalt alături. Toată prezenţa noastră acolo nu era altceva decât păcatele noastre şi ale neamului nostru. Noi eram puşi acolo ca să ducem povara unei naţiuni. Tot ce se întâmpla acolo îl luam ca pe un dar de la Dumnezeu: moarte sau viaţă. Pregătirea aceasta spirituală m-a ajutat să înţeleg spre ce trebuie să mă orientez în viaţă ca să pot fi cu adevărat o lumină în întunericul care stăpâneşte veacul acesta.
Ce-l conservă mai mult pe om nu este deloc hrana și îmbuibarea și felurile de artă culinară. Nu! Asta este cea mai mare povară și uzură a organismului. Organismul se întreține, își formează rezistența lui numai prin cumpătare și o alimentație foarte potrivită care se cere vieții. Este cea mai mare greșeală, de pildă, care se face în lumea noastră, abuzul de alimentație. Au ieșit deținuții politici din închisoare și și-au păstrat un regim aproape exact ca-n celule. Și-o duc și până acum cu starea aceasta de lucruri. Care au ieșit din pușcărie și s-au dedat, s-a depășit limita aceasta a postului, s-au curățat îndată. Dovadă este că postul, cumpătarea și rugăciunea sunt ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările. Read more
Părintele Justin Pârvu: Îndemn la Post și asceză
Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi….
Mănăstirea Paltin – Petru Vodă: Programul slujbelor în prima săptămână din Postul Mare
Slujbele pot fi ascultate în direct pe LUNI 0.00– 3.00: Miezonoptica şi Utrenia 8.00 – 11.00: Ceasurile cu Vecernia 14.00 – 15.30: Canonul Sf. Andrei…
Duminica iertării, izgonirea lui Adam din rai: să uităm toate rănile pe care le-am primit în viaţă! de Arhimandrit Sofronie Saharov
Pentru Duminica Iertării trebuie să spun câteva cuvinte. Această zi dobândeşte o deosebită însemnătate când sincer cerem iertare unul altuia. Când iertarea este dată din ambele părţi, atunci sufletul se simte slobod şi plin de pace. Şi aceste condiţii, a slobozeniei şi a păcii, foarte mult uşurează Postul… Şi voi pregătiţi-vă pentru ziua aceasta, ca să lepădaţi din inima şi din mintea voastră orice umbră de întărâtare împotriva fratelui…
Din însuşi începutul Postului se va cânta despre Adam cel izgonit din Rai – lucru de mare însemnătate. În rânduiala istorică, mai târziu se va face pomenire de căderea în păcat a lui Adam şi de hotărârea lui Hristos de a strica blestemul. În această zidire genială a întregului ciclu anual al dumnezeieştilor slujbe – în această sumă de theologie, de rugăciuni şi de învăţături ce reprezintă cărţile Marelui Post, este înscrisă toată Tradiţia, dar toate primesc forma rugăciunii, astfel încât theologia devine conţinutul tuturor rugăciunilor noastre…
Voi să mă iertaţi: Eu acum v-am vorbit despre amănunte ale vieţii noastre. Ţelul de căpetenie însă vi l-am exprimat în „Testamentul” meu. Rogu-vă, uitaţi de nimicnicia mea şi păziţi acest testament. V-am spus că nu este uşor. Însă de fiecare dată în asemenea cazuri, ca în Duminica Iertării ce vine, noi vom săvârşi această nevoinţă, şi să uităm toate ranele pe care le-am primit în viaţă! Iar când din inimă vom ierta tuturor fraţilor toate cele ce s-au adunat zi de zi, zile pline de trude, de nedumeriri, de strâmtorări, de lipsuri, atunci toate astea vor fi lepădate, şi duhul nostru se va slobozi şi va afla libertatea omului iertat, izbăvit de toate urmările păcatului şi însufleţit de o nouă nădejde.
Nu trebuie să ne uimim că în viaţă se nasc neînţelegeri, mai cu seamă în Post. Dar trebuie să ne învăţăm să preabiruim greutăţile pomenite, pentru a împlini legea lui Hristos, Care zice: „Iertaţi orice aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să ierte vouă greşalele voastre”[1]. Iar prin faptul de a ierta greşalele fratelui sau ale sorei noastre intrăm în procesul mântuirii întregii omeniri. De fiecare dată când se ivesc ispite sau vreo greutate oarecare (că nu este cu putinţă a ocoli frecuşurile, ca urmare a limitării trupului nostru), trebuie neapărat să o biruim, ceea ce dovedeşte înţelepciune. Read more