Etichetă: Parintele Mihai Valica

Pr. prof. dr. Mihai Valică: România între martiraj, ocrotirea şi răsplătirea torţionarilor și teroarea ideologică

articole

pr. prof dr. Mihai Valica1. Introducere

A scrie despre martiri și teroare în România este un mare curaj, întrucât nu cred că cineva se pricepe cu adevărat la martiri iar dacă nu ai trăit nici vremurile de martiraj și teroare, atunci poți fi atins, cu siguranță, de o umbră de impostură[1].

1.1. Motivația titlului

Personal doresc să cunosc adevărul istoric recent al României, care a dat ”nor de mărturii”[2] ale credinței creștine şi ale demnităţii umane. Știu că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi și țara noastră, ca să nu ne uscăm în deșertul uitării, al minciunii și al nesimțirii actuale, în special al nesimțirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astăzi, să vorbim de proprii martiri, în România martirizată tocmai de stăpânii lor, care răsplătesc cu pensii mari pe torţionari şi sfidează pe cei torţionaţi…!

Să fie oare perioada postdecembristă nu doar o epocă a devalizării economiei şi a tranziţiei năucitoare, care a transformat România întro rezervaţie naturală a sărăciei în aer liber, fără economie şi fără viitor, sau este şi o continuare subtilă a comunismului reşapat şi integrat global în himera mondializării? Conspiraţia tăcerii, amnistia de iure a torţionarilor, protejarea şi răsplătirea lor generoasă, jefuirea ţării şi umilirea ei, etc. fac oare parte componentă din ontologia noii democraţii mondiale? Să fie oare România ţara torţionarilor fericiţi, care îşi consumă, fără pic de jenă, pensia uriaşă, pătată cu sânge şi moarte? Iată doar cîteva dileme şi adevăruri pe care ar trebui să le dezbatem civic şi eclesial.

Chiar dacă adevărul este crud și barbar, am credința că el ne poate ajuta la purificare și mântuire. Știm că ”cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte”[3] spune Eminescu și doar el” te face liber”[4] ne învață Mântuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseşte curajul nici o altă virtute nu poate supravieţui”, spune un apologet creștin[5].

Doresc doar să cunosc Istoria națională sau ”naționalitatea în marginile adevărului”[6] pentru a putea trăi în viitor cu demintate națională și să am răspunsul gata pregătit când voi merge la judecata Domnului ”cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata ob­ştească, stă scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi vor aduce slava”[8]; și „cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[9].

Deci scriu despre martiraj și teroare ideologică din România recentă, din perspectivă eschatologică, ca teolog și preot și nicidecum din postura de martir sau erou și nici ca judecător moralist al istoriei. Read more

Părintele Mihai Valica: Calendarul ortodox pe 2011 intre înnoire, dileme şi perspective. Studiu încuviințat de Părintele Justin

articole

1. Consideratii generale

Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:

Argumentarea ca in calendarul pe 2011 „œduminica nu mai apare barata cu doua linii rosii, ci exista o continuitate intre duminica si luni, pentru a sublinia adevarul din Sfanta Evanghelie ca Domnul nostru Iisus Hristos a inviat in prima zi a saptamanii, care urmeaza dupa sambata” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).

Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:

,,Legatura dintre Cruce si Inviere se constata atat in cantarile liturgice ale Bisericii Ortodoxe cat si in felul cum ea infatiseaza in iconografia ei Rastignirea si Invierea Domnului”[2];

,,Sfanta si Marea Sambata ca zi a legaturii dintre Moartea si Invierea Domnului are o profunda semnificatie pentru viata Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sambetelor in care se afla pomenirea mortilor si arata ca toti cei dragi ai nostri adormiti intru Hristos sunt in asteptarea Invierii si ca in mijlocul suferintei si al durerii pricinuite de moartea lor, licareste totusi speranta biruintei vietii asupra mortii „™ „™[3];

,,Duminica Invierii insa arata ca sambata nu este ultima zi a existentei si ca deci nu moartea este ultimul cuvant asupra adevarului omului ci viata vesnica „™ „™[4].

Cu toate ca „nu se schimba nimic in calendarul crestin „ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniaza adevarul ca duminica, ziua Domnului, adica ziua Invierii Lui din morti, este ziua de sarbatoare care ne daruieste lumina pentru toata saptamana, ca noi sa traim viata in lumina Invierii lui Hristos si sa ne pregatim pentru invierea noastra”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice:

2. Argumente teologice

2.1. Argumente biblice

Chiar daca Iisus Hristos incheie, cum spune Apostolul Pavel, un „œtestament mai bun”, „œun testament nou” (Evrei VIII, 6-8) si Arhiereul Noului Testament intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa (Evrei VIII, 2), nu anuleaza Vechiul Testamant ci il „implineste” (Matei 5,17), cu o noua zi de odihna „ca cea de sabat”, numita mai tarziu Ziua Domnului: „Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale (Evrei 4, 9-10). Se intelege ca Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat (Evrei 4, 4) si nu se odihneste intai si apoi creaza, cum ar sugera forma calendarului propus de biroul de presa, care incepe saptamana cu odihna si nu cu lucru. Read more

Părintele prof. Mihai Valică: Scrisoare către cei ieşiți din Biserică

articole

Dragă Părinte Nichita Paşcan şi dragi măicuțe şi surori ieşite din Biserica lui Hristos

  1. Motivația scrisorii

Vă scriu din proprie inițiativă, cu întârziere, ce-i drept, după ce am citit, întâmplător, aşa zisa Mărturisire de credință a părintelui Nichita Paşcan[1] şi întrucât multe din părerile personale ale părintelui Nichita le întâlnesc şi printre unii creştini sau chiar clerici, conştiința mea de preot şi teolog mă obligă să aduc  mărturia mea teologică în acest caz.

1.1. Considerații generale

A sta indiferent față de problemele Bisericii înseamnă că indiferența a pus  stăpânire pe ființa noastră, care  poate induce sau adânci o criză creştină de identitate personală, eclesială sau comunitară. Însă a interveni, depăşindu-ți fără discernământ atribuțiile, înseamnă a pune unitatea Bisericii şi pe tine însuți în pericol de moarte.

Acest lucru l-a făcut cu multă râvnă părintele Nichita, întrucât neliniştea personală şi insomniile sale teologale le-a prelungit fără discernământ şi fără dragoste creştină suficientă, fără deplină cunoştință teologică şi fără pricepere şi în spațiul eclesial, periclitând astfel şi mântuirea păstoriților săi.

Ecumenismul himer şi haotic propus de neortodocşi şi acceptat pe alocuri de unii ortodocşi naivi sau vicleni trebuie respins fără echivoc, aşa cum ne poruncesc canoanele, însă a respinge dialogul teologic cu ereticii sau necreştinii este egal cu o abandonare a misiunii noastre de a propovădui Evanghelia lui Hristos. Noi nu trebuie să negociem cu aceştia adevărul, ci să vestim profetic: aşa grăieşte Domnul.

În  acest context Ortodoxia trebuie să fie steaua polară după care se ghidează corabia mântuirii,  adică Biserica. Ea trebuie să fie o mărturie vie pentru tot cosmosul şi să arate calea spre Hristos.

Păcatele celor ce au făcut ecumenism liturgic babilonic nu pot întina sfințenia Bisericii, deoarece aceştia chiar în momentul ritualului luciferic s-au desprins din Trupul Tainic al lui Hristos cu  aceeaşi viteză cu care Lucifer  a căzut din cer, cu toți îngerii lui[2].

După părerea mea, atitudinea părintelui Nichita este o lepădare de credință şi nicidecum o mărturisire, întrucât premizele eclesiologice de la care pleacă, precum şi concluziile trase, sunt total false, cu toate că sunt şi observații pastoral-eclesiale pertinente, cum ar fi cele referitoare la ecumenismul fără granițe.

Ştim că a fost un slujitor cu multă râvnă preoțească, conştiinciozitate liturgică, iubit de fiii lui duhovniceşti, respectat şi cu multă dreptate, însă în momentul ieşirii din Biserică, pe toate acestea le-a pierdut, deoarece spune Iezechil: „Dacă dreptul se va abate de la dreptatea sa şi va începe să facă nelegiuire, va muri pentru aceasta” (33, 18).

  1. Ființa, imaginea şi scopul Bisericii

Noi voi da un răspuns punctual acelei lepădări, ci voi prezenta pe scurt câteva puncte ale eclesiologiei ortodoxe. Cred că nu este nevoie de a face o demonstratio, în sensul argumentelor  teologico-canonice despre Biserică, ci în cazul de față este vorba doar de o afirmatio practică privind ființa Bisericii, după modelul Sf. Părinți, şi doresc să subliniez care ar  trebui să fie atitudinea unui creştin (laic sau  cleric) față de Biserică şi lume în contextul actual. Read more

Parintele Prof Mihai Valica: Alaturi de un confrate in Hristos

articole

Parintele Nicolae State-Burlusi s-a confruntat de-a lungul misiunii sale preotesti nu numai cu absurdul, cu nestiinta, cu rautatea si incultura unoara, ci a luptat efectiv sa raspandeasca lumina si speranta in jur si sa atzentioneze pastoral unele nedreptati comunitare si sa activeze in Duh ecclesial la indreptarea lor. Acest lucru il dovedesc domeniile vaste de activitate in care a lucrat cu timp si fara timp:
– infiintarea de biblioteci de carte religioasa in spitale, scoli, unitati militare in diferite localitati din tara si din diaspora (peste 300) ;
– actiuni de binefacere pentru familiile cu copii multi si greutati familiale ;
– contribuirea la salvarea de la avort a cel putin 350 de copii ;
– participarea la actiuni culturale si spirituale organizate in tara si in strainatate ;
– misiuni culturale de donatie de carte si simpozioane in Ungaria, Italia, Germania, Austria, Republica Moldova, iar in alte tari de donatie de carte prin intermediari.
– Director al Editurii Buna-Vestire din anul 1991 ;
– Presedinte al Asociatiei Ortodoxe ?Pro-Vita? Valcea din anul 1992;
– Secretar al Fundatiei Culturale ?Sf. Antim Ivireanul? din anul 1998;
– Secretar de redactie al Revistei ?Lumina Lumii? din anul 2001;
– Director al Tipografiei Episcopale Valcea ?Sf. Antim Ivireanul? intre anii 2000-2007 ;
– Fondator al Casei Memoriale poet Ion Ene-Fripcea din Burlusi, Arges in anul 2004.
Ca publicist a fost un adevarat misionar si impatimit pentru adevar si pentru raspandirea cuvantului lui Dumnezeu. In acest domeniu a avut numeroase articole in presa scrisa, colaborand de-a lungul anilor cu o serie de ziare si reviste dar si cu posturi de radio si televiziune, participand la numeroase emisiuni si mese rotunde, la diferite evenimente si simpozioane. Read more