Interviu cu Parintele Justin Parvu realizat de monahia Fotini, 6 iunie, 2009

– Parinte, v-as ruga sa dati un sfat tuturor celor care au suferit fel si fel de piedici dinafara sau dinlauntru in aceasta lupta acerba impotriva insemnarii electronice si puterile lor sufletesti au inceput sa slabeasca, nesimtind ajutor sau intarire duhovniceasca de nicaieri.

– Dragii mei, sa nu ne mire asprimea sau amaraciunea acestei lupte in care ne-am angajat, pentru ca aceasta este soarta crestinismului – jertfa; chiar de la inceputurile sale crestinismul se gasea in acelasi stadiu, cam cum ne gasim noi la ora aceasta.Si primii crestini au luat cu tot dinadinsul cutezanta, indrazneala aceasta de a marturisi, pentru ca numai asa se regaseau in cuvintele Mantuitorului: Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri (Mt. 10:32-33). Noi nu putem ceda in aceasta lupta de marturisire, pentru ca aceasta ar fi o lepadare de Hristos. Noi trebuie sa ne gasim pe baricade de marturisire pana in ultimul moment al vietii, pentru ca numai asa dovedim ca suntem lumina si fii ai crestinismului de odinioara. Sigur ca sunt vremurile acestea asa inspaimantatoare, pentru ca si noi suntem supusi firii cazute, si de aceea nu noi, ci firea omeneasca din noi se teme, dar aceste greutati ce sunt puse inaintea noastra sunt spre rezistenta si intarirea sufletului nostru. Sa nu mai asteptam de la noi mari progrese duhovnicesti, pentru ca ne aflam fata in fata cu o neputinta a firii dusa la extrem, in care Dumnezeu a ingaduit sa ne lase singuri si neajutorati cumva. Neputinta firii se vadeste si lucrarea lui Dumnezeu in lume abia se mai intrezareste, incat pare ca ne-a parasit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este asa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, ca in slabiciune se vadeste puterea Sa, adica in asumarea smereniei si vederea neputintei firii in toata goliciunea ei. Dar mare este intelegerea acestei neputinte si asumarea ei, dupa cum zice si Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parca Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui, adica rezista sa vezi realitatea dura in care ne aflam si nu uita ca Dumnezeu ne rabda! E grea intr-adevar marturisirea si parca suntem cu totul descoperiti si neinarmati. Dar sa nu uitam ca nici apostolii, cand au plecat sa propovaduiasca adevarul Mantuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traista, nici baston, nu au luat cu ei nimic fara numai convingerile, curajul si moartea pentru adevar. Iata ca Dumnezeu ne da prilejul sa ne asemanam primilor crestini, pentru ca la fel suntem si noi la ora actuala; ne confruntam cu o lume cu totul potrivnica lui Hristos si noi, care mai traim asa catusi de putin, avem datoria sa ducem mai departe adevarul acesta prin marturisire, pentru a lasa mostenire generatiilor de dupa noi, un indemn marturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.

Bineinteles ca nu mai vedem noi o perioada de stralucire a crestinismului sau altii, dupa noi. Dar noi suntem convinsi ca biruinta este a lui Hristos si a Bisericii Sale, al carei trup suntem, si portile iadului nu o vor birui.Acesta este indemnul Mantuitorului la care trebuie sa fim atenti si sa ne gasim in pozitie de trezvie si rezistenta pe linia noastra, a Bisericii noastre strabune – Fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este sluga pe care o va afla lenevindu-se. Sa fugim de aceasta lenevie si comoditate moderna, care duce la indiferenta si ignoranta. E o ispita mare modernismul acesta. Va trebui sa recitim cum traiau pustnicii odinioara, retrasi, departe de dulceata acestei lumi, incat nici macar un obiect din lumea aceasta nu suportau sa aiba cu ei acolo. Beau apa din pumn si o carau de la o distanta considerabila, intr-un vas de lemn, care pana la chilie ajungea pe jumatate. Dar nu s-au menajat sa-si puna instalatie, apa curenta, sa faca canalizari. Nu! S-au lepadat cu totul de lucrurile acestea, si-au luat doi cartofi acolo si traista de faina si din radacinile ierburilor cu care ii binecuvanta Domnul traiau.

– Si credeti ca va fi o revenire la aceste vremuri? Read more