Părintele Justin Pârvu despre implicarea României în război: „Problema este insă că azi nu te mai lasă să lupţi pentru România, nu te lasă să fii român”

Parintele Justin _ citindÎn cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?
Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces¬tea mari își protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici. Noi am putea trăi de sine stătători în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogăţiile; am putea trăi dumnezeieşte. Nu ne tre¬buie banane, nu ne trebuie portocale, nu ne trebuie ajutorul nimănui. Petrol avem, aur avem, păduri avem, ape şi peşte avem şi atâtea bunătăţi pe care nu ştim să le exploatăm. Acest război pe care îl pregătesc tot ei în favoarea lor, nu are drept scop decât măcinarea şi distrugerea omeni¬rii fără cruţare, şi vieţuirea lor peste cadavrele acestei lumi.
Acesta este un pericol mai important decât cine con¬duce mâine România. Ei strigă: Jos parlamentul, Jos X sau Y, dar nu cunosc dedesubturile şi problemele cu adevărat vitale…, probleme pe care nu le pune nimeni în discuţie şi nu ai voie să le discuţi. Dar avem de-a face cu nişte trădători de ţară şi stăpâni prea mulţi ca să le mai putem face faţă.
…Problema este insă că azi nu te mai lasă să lupţi pentru România, nu te lasă să fii român. Şi atunci pentru cine lupţi? Pentru organizaţiile mondiale? Read more