Eram în anii ’90. Duhovnicul meu a fost părintele Vasile Gavrilă și mulți dintre ascoriști vizitau mănăstirile în care se găseau duhovnici îmbunătățiți printre care Părintele Cleopa de la Sihăstria, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Teofil Pârâian și mulți alții, printre care și Părintele Justin. Cunoscându-i pe toți, care la momentul acela țineau conferințe și ne vorbeau despre Împărăția lui Dumnezeu, atunci am aflat despre Părintele Justin Pârvu de la Petru-Vodă. Cunoscându-i viața, mi-am dorit să fiu lângă un duhovnic care să nu fie foarte aglomerat din partea mulțimii credincioșilor care frecventau prin pelerinajele lor, mănăstirile. Și așa m-am atașat de Părintele Justin Pârvu.

Am venit aici la Petru-Vodă, mănăstirea era în fază de construcție, era un corp de chilii și biserica doar cimentuită, în schimb Părintele Justin era un om al rugăciunii care pătrundea mai departe de persoana care era în fața lui. Dialogurile dintre mine și sfinția sa erau despre viața duhovnicească și ele m-au convins să mă retrag în viața monahală. Când am ajuns la Petru-Vodă, i-am mărturisit Părintelui Justin după câteva întrevederi, faptul că vreau să rămân în viața monahală chiar la mănăstirea Petru-Vodă, după care sfinția sa mi-a dat un canon care a ținut de mai multă rugăciune. Îmi cerea să citesc mai mult din Psaltire, cam cinci catisme, Paraclisul Maicii Domnului, să am în vedere o viață de asceză cu post. Foarte interesant este că la vremea aceea aveam prietenă. I-am spus Părintelui Justin despre această prietenie nevinovată și Părintele mi-a interzis să rup relația cu prietena mea. Făcea parte din canonul meu. Cu alte cuvinte, corespondam cu Părintele Justin, dialogam cu el și mă întreba: „Sper că nu te-ai despărțit de prietena ta” și de fiecare dată îi aminteam că nu am făcut acest demers. După trei luni de zile, Părintele Justin mi-a dat voie să îi spun prietenei mele că vreau să mă retrag în viața monahală. Mi-am continuat rugăciunile, dialogurile cu Părintele Justin. A trebuit să aștept un an de zile. În urma acestui an, am primit binecuvântarea sfinției sale să vin aici la Petru-Vodă. M-am întrebat dacă nu cumva Dumnezeu mă va pedepsi pentru prietena mea, pentru că gândeam că i-am încurcat întrucâtva viața. Și m-a ajutat în privința asta tot Părintele care s-a rugat pentru ea și doar la câteva luni și-a găsit un alt prieten cu care s-a și căsătorit și are o familie fericită.

Eu mi-am urmat viața monahală aici, la Petru-Vodă și nu pot să uit că era o viață cu multă asceză. Ne spovedeam de trei ori pe săptămână, ne împărtășeam des pentru cei care doreau să se împărtășească des. Părintele era foarte atent cu noi în privința postului, a canonului tăcerii și a frecvenței la sfintele slujbe. Aceștia au fost primii mei pași ca frate în mănăstire. Bineînțeles că lucrurile au evoluat și Părintele Justin a trebuit să se ocupe în mod deosebit de românii care îi călcau pragul și care aveau probleme dificile. A trebuit să devin mai atent cu viața mea. Părintele Justin mi-a zis: „Te-am învățat foarte multe lucruri. Va trebui să și înoți în apa în care te-am aruncat”. Bineînțeles că nu am avut doar momente de reușită. Au fost și eșecuri în viața mea, au fost greșeli, au fost căderi. Părintele Justin m-a ajutat să mă ridic mai ales prin Taina Spovedaniei și prin sfaturile sfinției sale. Cu fiecare an, parcă îmi oferea ceva în plus.

În anul 2013, nu m-am așteptat să mă numească în locul sfinției sale ca stareț. M-a surprins cu totul lucrul acesta, mai ales că nu mai eram în mănăstirea de la Petru-Vodă. În 1999, părintele Justin m-a transferat la mănăstirea Durău, dar lucrul acesta nu m-a întristat. Trimițându-mă acolo, am avut ocazia să cunosc trecutul istoric și duhovnicesc al mănăstirii Durău. Consider că a fost providența lui Dumnezeu cu mine pentru că am văzut și locurile prin care a trecut Părintele Justin și exemplele de viață pe care le-a cunoscut, cum au fost părinții sporiți de la mănăstirea Durău. Read more