Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre tulburarile recente din Biserica: „Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”

Revista OrtodoxaMitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Având în vedere faptul că în ultima vreme au avut loc discuții intense legate de Sinodul din Creta, ne-am adresat Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, unul dintre participanții la acest Sinod, care nu a semnat controversatul text „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, pentru a ne răspunde la câteva întrebări legate de frământările iscate în jurul acestui subiect. Îi mulțumim pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, așa cum a făcut-o de fiecare dată, în virtutea relației și colaborării de mai mulți ani pe care redactorii revistei noastre o au cu Înalt-Preasfinția sa.

 – Spun Părinții că pentru a fi cineva mărturisitor în orice vreme – deci și în vremurile de astăzi – trebuie să fi ajuns la treapta luminării minții. Vă rugăm să ne spuneți ce este luminarea minții și care sunt semnele că a ajuns cineva la luminare.

– Mărturia-mărturisirea este strâns legată de martiriu. Mărturia ortodoxă fără martiriu, atunci când nu există condiții pentru martiriu, are valoare, câtă vreme martiriul fără mărturie-mărturisire nu are valoare, pentru că și ereticii pot suferi martiriu fără să aibă mărturie ortodoxă și, prin urmare, nu sunt martiri din punct de vedere ortodox.

Mărturia ortodoxă și martiriul ortodox presupun un om care se află pe treapta luminării minții și a vederii lui Dumnezeu, așa cum bine spuneți în întrebarea dumneavoastră. Starețul Sofronie de la Essex spunea că martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată Fericirile lui Hristos, care încep cu sărăcia duhovnicească, adică cea mai adâncă smerenie, trec prin tânguire, blândețe, milostivire, curăția inimii, pace – și, la sfârșit, prigoana.

Acest lucru se vede și în viața Apostolilor, care le-au părăsit pe toate pentru a-L urma pe Hristos, s-au curățit, au trecut prin durerea Crucii lui Hristos, L-au văzut pe Hristos înviat, au primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, au propovăduit Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în toată lumea și și-au încheiat viața prin moarte martirică, cu excepția Evanghelistului Ioan, care a trăit martiriul Crucii pe Golgotha.

Astfel, mărturisirea lui Hristos presupune comuniunea mărturisitorului cu Hristos în Duhul Sfânt. Însuși Hristos a spus: „Oricine va mărturisi întru Mine[1] înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu întru el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri” Matei 10:32-33.

În acest pasaj trebuie să luam aminte la acest „întru Mine”. Sfințitul Gură de Aur, tâlcuind acest punct, spune că prin aceasta Hristos arată că „mărturisitorul mărturisește nu prin puterea sa proprie, ci ajutat de harul de sus”[2]. Dimpotrivă, pentru cel care Îl tăgăduiește pe Hristos nu folosește „întru Mine”, pentru că, „devenind pustiu de darul lui Dumnezeu, astfel se leapădă [de Hristos]”.

Aceasta înseamnă că mărturisirea lui Hristos nu se face din patimile omenești, ci în comuniune cu Hristos: Hristos adeverește în inimă, iar omul mărturisește, după cuvântul Apostolului Pavel: „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” Romani 10:10. Aceasta înseamnă că omul poate să spună „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” Galateni 2:20, ca drept să învețe[3] cuvântul adevărului. Iar ca să spună aceasta trebuie să aibă o foarte adâncă încredințare că înlăuntrul său lucrează Hristos, în Duhul Sfânt. Read more

Asta e dictatură, nu Biserică! Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta

Pilda samarineanului milostiv. Sinoadele ecumenice I si IICe spune Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox?

Observăm mai întâi o denumire total neclară. Această neclaritate nu este acceptată de către Biserică decât atunci când vorbim despre Dumnezeire, pentru că fiinţa Dumnezeirii ne rămâne necunoscută şi în această privinţă nu putem să fim clari. Dar în viaţa şi în lucrarea Bisericii, lucrurile trebuie să fie foarte limpezi. În grecește, „pan” înseamnă „atot”, iar „ortodox” – „dreptslăvitor”. Sinodul panortodox înseamnă sinodul atotslăvitorilor, adică al tuturor celor care sunt dreptslăvitori. Această denumire de „panortodox” este antiortodoxă, o denumire care batjocorește Biserica lui Hristos și nu are nicio justificare canonică. În clipa în care termenul de „panortodox” este definit altfel decât cel de „ecumenic”, avem de-a face cu o lepădare de Ortodoxie pentru că se susține că Biserica lui Hristos cuprinde și altceva înafară de Ortodoxie. În plus nu există în istoria Bisericii: „Sfântul și Marele Sinod” și atât. Există Sfântul și Marele Sinod de la Ierusalim, pentru că este al Bisericii de la Ierusalim, poate să fie de la Niceea, dar spui care sinod, de unde și de ce fel?

Ecumenic și ecumenist

Documentele acestui așa-zis sinod sunt ecumeniste și vă rog să faceți distincția între ecumenic și ecumenist. Mișcarea zisă ecumenică, nu este ecumenică, este ecumenistă. Ecumenic este al Bisericii, nu al celor care sunt înafara Bisericii. Sinoadele sunt ecumenice, dar adunarea aceasta din Creta este ecumenistă. Ei, asta vor să ne facă să confundăm termenii. Termenul ortodox de ecumenic să ajungă să fie, ori respins, ori transformat într-un termen defect, neortodox. Altă rătăcire este că în Regulament se precizează că nu ai voie să discuți decât despre problemele de pe ordinea de zi. Aceasta este neorânduială pentru că nu este după rânduiala ortodoxă.

Articolul 1 al acestui Regulament are şi un nume: Introducere şi sună aşa: „Prin harul Sfintei Treimi, Sfântul şi Marele Sinod este o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna, pentru funcţionarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. În clipa în care spui că Sfântul şi Marele Sinod este „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti”, trebuie să explici alături de care tradiţie canonică şi practică bisericească se situează. Se situează alături de practica de a tămâia? Ştiţi că există în Biserică practica de a tămâia, care este o practică autentică, este o parte a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna. Sfântul şi Marele Sinod face parte cumva din acest gen de tradiţii? Este legat de poziţia în care stai la rugăciune? De care parte a tradiţiei se leagă? Este „o expresie” alături de care altele? Care alte expresii autentice ale tradiţiei canonice şi practicii bisericeşti sunt alături de această „o expresie” care este Sfântul şi Marele Sinod? Nu se spune, iar exprimarea este tipic ecumenistă, adică incompletă, amăgitoare, prin faptul că lasă nişte goluri exact în punctele esenţiale.

Dictatura, Sinod, Marele SindodSintagma „Sinod Panortodox” este neortodoxă

La ce se referă sintagma „o expresie autentică a tradiţiei”? Este vorba despre o expresie a tradiţiei sinodale, cumva? Acest tip de sinod, numit Sfântul şi Marele Sinod nu apare niciodată în istoria Bisericii, astfel că este foarte interesant cum poate să fie el „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna”. În istoria Bisericii există două tipuri de sinoade. Primul tip de sinoade sunt cele locale, care pot fi întruniri ale unor episcopi dintr-o zonă. Dacă, de exemplu, doi-trei episcopi dintr-un loc se întâlnesc ca să hotărască asupra unei probleme din eparhiile lor, această întâlnire se numeşte sinod local. Sinodul poate să fie cu un singur episcop şi mulţi preoţi. Sinod este şi dacă se întâlnesc toţi clericii dintr-o zonă împreună cu episcopul lor. Sinodul local poate să fie al unei mitropolii, al unei arhiepiscopii sau al unei patriarhii.

Se poate ca Biserica Ortodoxă a Bulgariei, Biserica Ortodoxă a Serbiei, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului şi Biserica Ortodoxă Română să hotărască nişte măsuri privitoare la credincioşii din această zonă: să se adune toţi, să discute şi să ajungă la nişte concluzii. Acesta este un sinod local. Au existat şi asemenea sinoade, care pot fi mai mici sau mai mari, în istoria Bisericii.

Al doilea tip de sinod îl reprezintă sinoadele ecumenice, care sunt ale întregii Biserici a lui Dumnezeu, atât prin participare, cât şi prin recunoaştere. Ce înseamnă că sunt ale întregii Biserici prin participare? Acesta este un punct extraordinar de important. Înseamnă că la ele poate să ia parte oricine. Orice episcop şi chiar orice cleric acceptat de către episcopul lui poate să ia parte la un sinod ecumenic, la fel ca şi la un sinod local. La Sinodul I ecumenic de la Niceea au fost mai mult de 200 de episcopi şi 80 de preoţi şi diaconi care au luat cuvântul, dacă au avut ceva de spus, şi au votat. Ei toţi sunt păstraţi în tradiţia canonică şi practica bisericească dintotdeauna sub numele de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea.

Una dintre condiţiile fundamentale ale unui sinod ecumenic şi, de fapt, ale oricărui sinod ortodox este libertatea de a participa la el. Sunt cazuri în care nu toţi episcopii pot să ajungă din felurite motive, dar au dreptul, au voie să ia parte la sinod. Read more