Despre puterea Harului mucenicilor

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi! Și mult iubește Domnul pe sfinții care pentru El și-au jertfit viața, sfințind-o și aducându-se pe ei înșiși și înseși trupurile lor prinos și jertfă de laudă. Sfinții sunt cei mai puternici oameni de pe pământ, ca unii ce i-au întrecut până și pe cei mai renumiți împărați și mari binefăcători ai omenirii, pentru că dacă aceștia vremelnic, pentru o perioadă scurtă de timp, pot ajuta poporul cel aflat în nevoi, acesta, sfântul, ajută nu doar în timpul vieții sale pământești, ci în tot veacul și întotdeauna sfinții sunt grabnici ajutători în nevoi celor ce cu credință aleargă la mijlocirea lor. Am putea spune, că „meseria” de sfânt este cea mai nobilă lucrare de pe pământ.  

Mult timp m-am întrebat de ce Biserica a socotit pe mucenici mai mari întru slavă decât pe cuvioși, pentru că mie mi se părea că sfinții cuvioși au o nevoință mai înaltă, ca unii ce își supun de bunăvoie trupul spre osteneli mucenicești, mortificându-și patimile cu multă trudă. Teoretic știam eu cum stau lucrurile: după cuvântul Domnului care zice Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (In. 15:13), așa și mucenicii, care și-au vărsat sângele pentru dragostea Mântuitorului, sunt socotiți ca fiind mai cinstiți între sfinți. Dar, concret, avea să îmi arate măreția harului mucenicilor și să îmi explice aceasta Sf. Mare Mucenic Dimitrie.

Era în vara anului 2015 și mă aflam, împreună cu alte câteva maici din obștea mănăstirii noastre, într-un pelerinaj în Grecia, să ne închinăm sfinților, mult îndrăgiți de noi, iar eu mai cu seamă aveam nevoie de rugăciunile sfinților, ca una ce eram programată în toamnă pentru o intervenție chirurgicală pe coloană cervicală. Ardeam de nerăbdare să mă închin Sf. Nectarie de Eghina, să mă tămăduiască și să nu mai fie nevoie de operație. Credeam cu toată ființa mea că sfinții mă pot vindeca, dacă și Dumnezeu binevoiește, bineînțeles, pentru că uneori ne îngăduie boli trupești pentru folosul nostru sufletesc.

Spre bucuria mea, trecem și prin Tessalonic, cetatea marelui Păstor și dascăl al rugăciunii lui Iisus, Sf. Grigorie Palama, unul dintre sfinții dragi mie, pe care îl citeam adesea cu nesaț, dorind să învăț și eu lucrarea rugăciunii lăuntrice, care se zice cu mintea în inimă, fiind de altfel și una dintre lucrările de căpătâi ale oricărui monah. M-am închinat cu multă emoție la moaștele Sf. Grigorie, rugându-l să mă învețe și pe mine meșteșugul rugăciunii inimii, spre luminarea și desăvârșirea sufletului. Am simțit binecuvântarea și rugăciunea sfântului cu noi, pentru care am mulțumit și ne pregăteam să mergem spre Atena, aproape de Eghina, casa Sf. Nectarie. Însă maica noastră ghid ne amintește că nu putem părăsi Tesalonicul fără să ne închinăm ocrotitorului cetății, Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Eu am fost puțin contrariată, deoarece era destul de târziu și drumul până la Atena era lung, mă gândeam să ajungem mai repede și în siguranță la o oră rezonabilă și cugetam în sinea mea: Dacă m-am închinat marelui isihast și teolog, Sf. Grigorie Palama, ce rost mai are să ne închinăm acum și la un mucenic, care nu a oferit atâtea învățături Bisericii și nu a ajuns la măsuri așa de înalte precum isihaștii, care și-au unit mintea cu inima în rugăciunea neîncetată? Cugetam, bineînțeles, strâmb, dar în același timp nici nu doream să petrec în multă zarvă, risipindu-ne mai mult mintea prin agitația unui oraș plin de pelerini și catedrala destul de aglomerată. Dar m-am supus dorinței celorlalți și ne-am dus să ne închinăm, chipurile, repede la moaștele Sf. Dimitrie.

De cum am intrat în curtea catedralei, mirosea de afară atât de puternic a mir, o mireasmă cu totul nepământească, încât te îmbătai parcă de acel miros. Aflu de la maici ca acea mireasmă este de la mirul izvorât din trupul Sf. Dimitrie. În sinea mea, m-am îndoit puțin, gândindu-mă că este miros de tămâie și nu poate mirosi sfântul până afară. Apoi mai și aflasem părerile unor așa-ziși teologi care contestau existența mirului, spunând că de fapt preoții ung moaștele Sf. Dimitrie cu mir comercial. Nu știam ce să cred, nici nu mă interesa pe mine prea mult acest aspect al minunilor și senzaționalului, axându-mă mai mult pe lucrarea lăuntrică, silindu-mă să evit arătările minunilor care uneori pot fi și înșelătoare. Doream doar să ne închinăm mai repede și să putem pleca. Dar, din iconomia lui Dumnezeu, marele între sfinți, Dimitrie, ne pregătise o surpriză, spre smerirea mea, cu siguranță, care am îndrăznit să minimalizez harul sfințeniei sale.    Read more