Flagelul covid-19 are multiple consecințe cumplite asupra lumii. Deși impactul socio-economic este evident și discutat pe larg, alte efecte par a fi ignorate. Una dintre instituțiile vizate este Biserica, ca organizație religioasă. Bisericile au fost catalogate ca fiind spații cu risc de contagiune ridicat și respectiv au fost printre primele instituții închise în scopul prevenirii răspândirii virusului. Pe durata moratoriului impus, locașurile bisericești, coeziunea comunitară, relațiile sociale, luările de atitudine au fost afectate. Asociația Americană de Psihologie a constatat că impunerea distanțării sociale a condus la acutizarea depresiei, anxietății și tulburărilor de comportament în rândul populației.

Din punct de vedere psihologic, atingerea constituie o experiență semnificativă. Dintre toate procesele senzoriale, atingerea este cea care se dezvoltă cel mai devreme și funcționează ca un „eșafod senzorial care sprijină perceperea propriului corp și dezvoltarea sentimentului de sine”. S-a constatat că atingerea socială oferită cu scopul de a mângâia o persoană dragă care simte durere, produce modificări biologice asociate empatiei. Atingerea este modalitatea prin care indivizii își transmit emoții unul altuia și tot ea contribuie la ușurarea durerii. Aceasta este parte integrantă a vieții creștine. În biserici există multe prilejuri de interacțiuni tactile: strângerile de mână, îmbrățișările, binecuvântările preoților oferite enoriașilor. Astfel de gesturi sunt foarte importante pentru cei care se simt însingurați, îngrijorați, neputincioși sau anxioși.

Activitățile religioase, precum rugăciunile, citirea Scripturii, cântările, evenimentele sociale contribuie la crearea unor relații puternice între oameni, iar îngrădirea acestora afectează starea spirituală și contribuie la instalarea anxietății în rândul membrilor comunității creștine. Prin urmare, factorii de decizie ar trebui să țină cont de importanța conexiunilor umane ca element-cheie în menținerea unei societăți sănătoase.

Impunerea măsurilor de purtare a măștilor și distanțarea socială modifică modul de interacțiune a oamenilor. Atunci când ieșim în stradă observăm tot mai des chipuri crispate, priviri fugare, saluturi sporadice. Aceste manifestări evidente, mai ales în mediile urbane, ar putea părea banale și pasagere, dar de fapt anunță o transformare de lungă durată.

Teama de a te infecta și avertismentul „păstrați distanța” acționează la nivelul inconștientului. De-a lungul istoriei, oamenii au învățat că apropierea și contactul fizic sunt semne de respect pentru ceilalți și disponibilitate spontană pentru relaționare. În atari condiții improprii, aceste reguli ar putea fi cu timpul dezvățate. Întrebarea este: „Riscăm să devenim o societate înalt tehnologizată lipsită de contact fizic?”.

Limbajul nonverbal, ca și componentă a comunicării interumane, devine irelevant în condițiile actuale. Semnele transmise prin postură, fizionomie, mimică, gestică nu mai au sens din start. Deci trebuie să dai dovadă de ingeniozitate ca să-ți exprimi simpatia, să construiești o relație de cooperare și încredere la distanță de un metru și jumătate! Read more