Etichetă: martiri

SINAXAR 14 Mai – Sfinții Martiri din temnițele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre canonizarea martirilor din temniţele comuniste

articole

Părintele Iustin Pârvu - martirii temnițelorPărintele Justin Pârvu despre canonizarea martirilor din temniţele comuniste

Aceşti sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea sfântului mir din osemintele lor, aşa după cum se cu­nosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Aces­ta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.

Mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile no­astre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Ţara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, ha­rul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă. Read more

Parintele Justin „Sfintii din Aiud: glasul care striga in pustia lumii de azi”

articole, Interviuri, Părintele Justin Pârvu

Parintele Justin Parvu scarbit de Dan Puric

(interviu realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt)

– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?

– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.

Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.

Ce este un schit? Un schit este radacina, samburele unei manastiri; nu e altceva. Un schit are un numar de pana in 15 calugari, si ce este mai mult devine o manastire. Schitul este nucleul de inceput al monahismului nostru si leaganul formarii neamului nostru. Ce a fost manastirea Neamtu, de pilda, cetatea acesta voievodala? Ce a fost Putna, toate cetatile marete ale domnitorilor nostri? Au fost niste schituri. Intai domnitorul a dat o mostenire de pamant, cateva zeci de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre crestini, calugari si care au inceput sa faca pomenirea ctitorilor, voievozilor si a tuturor din trecut. S-a dezvoltat Putna, mrea Neamtu „manastiri domnesti, care duc mai departe crezul nostru crestin ortodox. Ce a fost m-rea Neamtului initial? A fost un schit, a devenit o manastire, apoi un centru cultural; acolo s-au adapostit toti scriitorii nostri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creanga, Arghezi si altii, care au ajutat si au cautat sa dezvolte cultura romaneasca in baza traditiei si obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza „nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului, este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala atat aici cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.

– Dar ce parere aveti despre acesti oameni de cultura care vor sa transforme intr-o firma acel loc sfant, arogandu-si drepturi nemeritate? Read more

Parintele Justin: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!

articole, Interviuri, Părintele Justin Pârvu

Avva Justin Parvu

Interviu cu Parintele Justin Parvu realizat de monahia Fotini, 6 iunie, 2009

– Parinte, v-as ruga sa dati un sfat tuturor celor care au suferit fel si fel de piedici dinafara sau dinlauntru in aceasta lupta acerba impotriva insemnarii electronice si puterile lor sufletesti au inceput sa slabeasca, nesimtind ajutor sau intarire duhovniceasca de nicaieri.

– Dragii mei, sa nu ne mire asprimea sau amaraciunea acestei lupte in care ne-am angajat, pentru ca aceasta este soarta crestinismului – jertfa; chiar de la inceputurile sale crestinismul se gasea in acelasi stadiu, cam cum ne gasim noi la ora aceasta.Si primii crestini au luat cu tot dinadinsul cutezanta, indrazneala aceasta de a marturisi, pentru ca numai asa se regaseau in cuvintele Mantuitorului: Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri (Mt. 10:32-33). Noi nu putem ceda in aceasta lupta de marturisire, pentru ca aceasta ar fi o lepadare de Hristos. Noi trebuie sa ne gasim pe baricade de marturisire pana in ultimul moment al vietii, pentru ca numai asa dovedim ca suntem lumina si fii ai crestinismului de odinioara. Sigur ca sunt vremurile acestea asa inspaimantatoare, pentru ca si noi suntem supusi firii cazute, si de aceea nu noi, ci firea omeneasca din noi se teme, dar aceste greutati ce sunt puse inaintea noastra sunt spre rezistenta si intarirea sufletului nostru. Sa nu mai asteptam de la noi mari progrese duhovnicesti, pentru ca ne aflam fata in fata cu o neputinta a firii dusa la extrem, in care Dumnezeu a ingaduit sa ne lase singuri si neajutorati cumva. Neputinta firii se vadeste si lucrarea lui Dumnezeu in lume abia se mai intrezareste, incat pare ca ne-a parasit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este asa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, ca in slabiciune se vadeste puterea Sa, adica in asumarea smereniei si vederea neputintei firii in toata goliciunea ei. Dar mare este intelegerea acestei neputinte si asumarea ei, dupa cum zice si Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parca Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui, adica rezista sa vezi realitatea dura in care ne aflam si nu uita ca Dumnezeu ne rabda! E grea intr-adevar marturisirea si parca suntem cu totul descoperiti si neinarmati. Dar sa nu uitam ca nici apostolii, cand au plecat sa propovaduiasca adevarul Mantuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traista, nici baston, nu au luat cu ei nimic fara numai convingerile, curajul si moartea pentru adevar. Iata ca Dumnezeu ne da prilejul sa ne asemanam primilor crestini, pentru ca la fel suntem si noi la ora actuala; ne confruntam cu o lume cu totul potrivnica lui Hristos si noi, care mai traim asa catusi de putin, avem datoria sa ducem mai departe adevarul acesta prin marturisire, pentru a lasa mostenire generatiilor de dupa noi, un indemn marturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.

Bineinteles ca nu mai vedem noi o perioada de stralucire a crestinismului sau altii, dupa noi. Dar noi suntem convinsi ca biruinta este a lui Hristos si a Bisericii Sale, al carei trup suntem, si portile iadului nu o vor birui.Acesta este indemnul Mantuitorului la care trebuie sa fim atenti si sa ne gasim in pozitie de trezvie si rezistenta pe linia noastra, a Bisericii noastre strabune – Fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este sluga pe care o va afla lenevindu-se. Sa fugim de aceasta lenevie si comoditate moderna, care duce la indiferenta si ignoranta. E o ispita mare modernismul acesta. Va trebui sa recitim cum traiau pustnicii odinioara, retrasi, departe de dulceata acestei lumi, incat nici macar un obiect din lumea aceasta nu suportau sa aiba cu ei acolo. Beau apa din pumn si o carau de la o distanta considerabila, intr-un vas de lemn, care pana la chilie ajungea pe jumatate. Dar nu s-au menajat sa-si puna instalatie, apa curenta, sa faca canalizari. Nu! S-au lepadat cu totul de lucrurile acestea, si-au luat doi cartofi acolo si traista de faina si din radacinile ierburilor cu care ii binecuvanta Domnul traiau.

– Si credeti ca va fi o revenire la aceste vremuri? Read more