VLĂSTAR AL RĂZEȘILOR DIN HÂRLĂU. COPILĂRIA ȘI TINEREȚEA

„Mă trag din neam de răzeși. Am această conștiință că aparțin acestui loc și acestui neam”.

„Cu cât mai dinamică este afundarea noastră în adâncul nețărmuritului ocean al suferinței, cu atât mai temeinică este înălțarea duhului nostru la cer. Când însă duhul pătrunde în sfera de lumină purtătoare a cerurilor, atunci durerea se preschimbă în bucurie tot atât de nerăbdat, a iubirii învingătoare. Suferința limită se contopește întru una cu bucuria limită”[1]. Astfel s-au înfiripat „bucuriile suferinței” și în „sufletul sfințit de mirul rănilor” al lui Dimitrie Bejan, născut în orașul Hârlău, la 26 octombrie 1909, într-o familie cucernică de răzeși cu șase copii, fiind singurul fiu rămas în viață, care după 25 de ani de lanțuri în temnițe, lagăre și deportări, ne încredințează o mărturisire cutremurătoare: „Am ieșit cu fruntea sus. Mă rugam permanent lui Dumnezeu și îi iubeam pe toți! Am dat slavă lui Dumnezeu pentru toate! Dacă aș fi murit acolo, ce fericit aș fi fost!”.

Crescut în șoapta rugăciunii nelipsită de pe buzele mamei sale, Ana și în căldura părintească a tatălui, Ion, milostiv aidoma patriarhului Avraam, Dimitrie va jindui din fragedă copilărie să învețe carte pentru ca neîncetat să-și îndulcească sufletul cu mierea cuvintelor vieții veșnice: „Când am plecat la Seminar, tata a pus în fața mea aici pe prag – că aveam cerdac frumos construit, cum se făceau înainte casele – a pus o sapă și o carte și a spus: «Alege!». Și am ales cartea, la 11 ani! La Seminar m-am dus în opinci, în costum național frumos, cu ițari, cămășuță și brâu tricolor”[2].

După absolvirea Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași în anul 1931, tânărul Dimitrie devine student al Facultății de Teologie din București (1931-1935) și al Facultății de Istorie (1931-1936), unde îl va avea ca profesor pe Nicolae Iorga, al cărui asistent universitar va deveni odată cu terminarea Facultății. După susținerea examenului de licență, va alege să predea istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din București și se va înscrie în echipele de cercetare sociologică ale profesorului Dimitrie Gusti pe care îl va însoți în Basarabia pentru mai multe studii aprofundate, trăind bucuria de a redescoperi vechi sate răzești la est de Prut și în lungul Nistrului. Înainte de război are binecuvântarea de a păși pe pământul sfânt al Grădinii Maicii Domnului, în Muntele Athonului, fiind uimit de numărul mare de atunci al monahilor: „Am fost în Sfântul Munte de două ori! Terminasem studiile și predam istoria. Atunci erau, cred, vreo 20-30.000 de călugări”. Read more