Etichetă: Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor

PĂRINTELE DANIIL SANDU TUDOR ȘI MIȘCAREA RUGUL APRINS

articole

de Monahia Dometiana

Se cuvine, cu nevrednicie să intrăm din nou în pridvorul tainei Rugului Aprins. E o datorie de onoare să mărturisim în ce duh filocalic puteau trăi românii intelectuali, chiar într-un moment de cutremur social-istoric odată cu venirea „fiarei roșii” de la Răsărit. În vremurile acelea de confuzie, mulți credeau că mai poate fi posibilă salvarea neamului prin credința în Dumnezeu.

Iată care era crezul unui intelectual de la Rugul Aprins, Alexandru Mironescu: „Generațiile dinaintea noastră parcă au știut să ducă mai bine barca și, mai târziu, au știut să avizeze la soluțiile, omenește vorbind, cele mai realiste, mai onorabile. Noi ne-am descumpănit, pierzând până și simțul conservării. Nu putem izbuti imitând, maimuțărind Occidentul, chiar dacă investim operația cu atribute superioare. Rădăcinile și izvorul unei expresii autentice, originale, puternice, majore, universale se află numai în configurația noastră creștină, în fructificarea acestei dimensiuni a Omului din noi. Nu există cultură decât înlăuntrul unei viziuni religioase a lumii.”

Încheiam articolul dintr-un număr anterior cu scrisoarea către fiii duhovnicești a părintelui Ioan Kulâghin, duhovnic al Mitropolitului Rostovului, refugiați din Rusia și care erau cazați la mănăstirea Cernica. Părintele Ioan cel Străin era un practicant autentic ar rugăciunii lui Iisus. Părintele Sofian Boghiu îl găzduia pe părintele Ioan la mănăstirea Antim de sâmbătă până luni și-i era de mare folos. Odată l-a ispitit în timp ce vorbea foarte aprins cu cineva. Părintele Sofian i-a pus mâna pe umăr și l-a întrebat: „Părinte Ioane, și acum te rogi?” Iar Părintele Ioan i-a răspuns simplu: „Da, părinte, mă rog”[1].

miscareaE nevoie de timp ca să înțelegem cuvântul părintelui Ioan, ritmul lui lăuntric, sensul și „dorul” lui nesfârșit ca și rugăciunea.

„Slavă și mulțumire fie aduse Domnului care în această clipă chiar, ne vădește bunăvoirea”. Ortodoxia este recunoașterea de fapt a adevăratei slave. Unii gânditori socotesc că „slava” e trupul însuși al Dumnezeirii, lumina necreată care duce la transfigurare. Cuvântul bunăvoire apare pentru prima dată în Noul Testament, la Nașterea lui Hristos, alăturat exact slavei: «Și deodată s-a văzut…mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire» (Lc. 2:13-14). Apoi, bunăvoirea apare la Botez și la Schimbarea la Față: «Acesta este Fiul meu iubit, întru Tine am binevoit» (Mc. 1:11 și Lc. 9:35) când cerul se deschide.

Spațiul nu ne permite să interpretăm în detaliu testamentul părintelui Ioan către fiii săi duhovnicești, dar se mai cuvine o precizare: cheia acestui cuvânt este tocmai relația stareț,  părinte duhovnicesc – ucenic. Cuvântul: „Fericiți cei ce nu s-au îndoit de mine, nevrednicul vostru părinte și Stareț care mă găsesc printre voi ca un străin trimis”, e de o mare frumusețe.

În Sfânta Liturghie, formula de introducere pe care o zice preotul pentru Tatăl nostru este: „Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată…”. Duhul nu are chip. Fiul are chip. Tatăl are nume. În felul în care te atinge Duhul și ești în stare să-L primești, la fel îți recunoști părintele spiritual și nu te îndoiești de el, pentru că de aceea sunt fericiți cei care nu se îndoiesc de el. Iar părintele Ioan Străinul a trecut ușor printre prietenii lui de la Rugul Aprins, cum bine spunea cineva ca un fâlfâit de aripi ca ale îngerilor, aproape fără a-l putea auzi dacă nu ești pregătit să-i primești binecuvântarea plină de har. Read more

Părintele Ioan de la Rarău despre Starețul său, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor – Starețul rugăciunii isihaste

articole

Închis pentru Rugăciunea lui Iisus

Părinte Ioan, sfinția voastră ați fost ucenic al Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, ne puteți spune câteva cuvinte despre părintele Daniil Tudor?

Părintele Daniil Tudor era foarte duhovnicesc. Avea doisprezece călugări și la toţi el le-a dat rasă, dulamă şi fes şi metanii în mână. El punea bază pe rugăciune. Mi-a fost stareț trei ani la schitul Rarău.

L-aţi avut stareţ pe părintele Daniil trei ani de zile?

Da, ca stareţ și duhovnic. Era un tezaur duhovnicesc pentru toată Biserica.

Ce program avea mănăstirea pe atunci?

Liturghie făcea numai sâmbăta şi duminica și vecernia, seara. Mâncarea era de la două după-amiaza, apoi seara. Dar el nu mânca mai niciodată, doar sâmbăta și duminica mânca o dată în zi. Când se dădea masa, era cu obştea, se citea cuvânt din Sbornic și după aceea el tălmăcea, vorbea la obşte duhovniceşte. Şi era omul rugăciunii permanente. Dormea foarte puţin, Dumnezeu ştie cât dormea. Tot timpul era lumină la el, deși nu exista lumină electrică, era lampă pe atunci. Dormea cu capul pe o cioată şi acoperit cu un cearșaf sau cu cojocul lui cu care îl mai vedeai ziua. Era foarte duhovnicesc şi foarte nevoitor. Când mergeam noaptea la el, indiferent când, îl găseam treaz. Şi când mergeam desculţ noaptea pe iarbă la el, era la uşă, o deschidea şi mă întreba: „Ce e, fiule?”. N-auzea pașii, dar știa că vin. Și apoi îmi făcea o binecuvântare pe cap și aveam liniște și pace. Era veşnic cu rugăciunea şi scria. Avea cărţi multe, vreo şase mii de volume. Dar au rămas o parte la Securitate, o altă parte la Patriarhie, o parte nu ştiu cui le-a dat şi Dumnezeu ştie că, de când l-au arestat, nu se mai găsesc acele cărţi. Părintele Daniil ştia vreo câteva limbi străine, era un om cult. La vârsta de opt ani citea cărţi de filosofie. A fost fiu de boier, a avut şi avion propriu.

Am înţeles că s-a prăbușit cu avionul acela.

Da, a căzut de la 2000 de metri înălţime. A mai mers ca turist la Sfântul Munte Athos şi acolo s-a interesat de viaţa muntelui, de viaţa duhovnicească şi a învăţat rugăciunea inimii. A stat vreo două, trei luni acolo. Când a venit la Bucureşti, a venit cu barbă. Și avea în societatea lui prieteni numai generali, profesori universitari, miniștri, nu vorbea cu oricine. Era directorul ziarului Credinţa şi în fiecare lună pe Dealul Patriarhiei avea studenţi, vreo 30, 40 pe care îi învăţa rugăciunea inimii. Vara mulţi veneau şi lucrau la fân, aici la Rarău și își făceau vacanţa la mănăstire. Era un om neînfricat. Trimitea Partidul pe atunci conțopiști din ăștia cu facultatea Ştefan Gheorghiu (ce facultate era și aceea, numai Dumnezeu mai ştie), ca să-l combată în credinţă, că voiau să-l supună. Niciodată n-au reuşit să-l combată! El i-a biruit pe toţi. Şi dacă a văzut Partidul că nu poate să-i astupe gura şi că n-are adversar, au pus să-l aresteze. Şi l-au băgat în temniţă.

Câţi ani aveaţi când l-au luat pe Părintele Daniil la închisoare?

Cu aproximaţie, vreo douăzeci şi şapte de ani aveam.

Și ce a zis la proces? Read more