Părinte, cum vă explicați faptul că de abia acum, după mai bine 20 de ani de la căderea comunismului în România, martirii din temnițele comuniste încep să fie cinstiți, prin acest loc Canalul, care adăposteşte rămăşițele a mii de foşti deținuți, închiși pentru că nu au vrut să îmbrățișeze doctrina ateistă?

Am fost şi sunt foarte emoționat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalță o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii şi neamului românesc, jertfiți aici la Canal şi în toate celelalte temnițe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieşit din închisoare, să înalț o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat şi nu pot decât să mulțumesc Maicii Domnului şi colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârşit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfințitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizați. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți şi maici că sfinții izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor. Read more