Zece ani a stat în închisoare Maria Blaj Constantinescu, sibiancă prin adopţie. Şi nu a fost întemniţată pentru că ar fi furat şi nici pentru că ar fi înşelat pe cineva, ci pentru că regimul politic comunist a trecut-o în rândul duşmanilor noii orânduiri. Aşa se face că încă înainte de a fi împlinit vârsta de atunci a majoratului, 21 de ani, a fost de două ori arestată, iar la 24 de ani a fost condamnată la închisoare. Pentru zece ani.
La Mislea şi Miercurea Ciuc, la Politici, adică la Deţinuţi politici, şi-a petrecut Maria Constantinescu zece ani din viaţă. Se întâmpla la jumătatea secolului trecut, secol în care 76.000 de oameni (conform www.crimelecomunismului.ro) au fost întemniţaţi în închisorile comuniste. Unii au păşit din nou pe un pământ neîngrădit de sârmă ghimpată, abia după ani lungi de suferinţă, alţii şi-au dat sufletul acolo, în temniţă. Maria Constantinescu se numără printre cei care au scăpat cu viaţă, printre cei care au reuşit să îşi continue viaţa, să îşi întemeieze o familie şi să îşi crească copiii, în ciuda faptului că stigmatul de „deţinut politic” avea să o urmărească şi pe ea şi familia ei, încă vreo trei decenii.

De pe băncile facultăţii, în închisorile comunismului

Avea vreo 20 de ani în momentul în care comunismul prelua puterea în România. Era studentă şi avea şi origine nesănătoasă, din chiaburi bănăţeni. În plus, s-a numărat printre tinerii intelectuali care au înţeles să lupte împotriva instaurării comunismului în România. Aşa se face că a fost arestată de două ori, iar la 24 de ani a fost condamnată la zece ani de închisoare, ca deţinut politic. Aşa începe povestea Mariei Constantinescu în închisorile comuniste şi ea, povestea, ar putea fi rezumată în câteva fraze, numai că în spatele cuvintelor se ascund o voinţă şi o puterea nebănuite, o dragoste de patrie, care astăzi, în secolul XXI, este adeseori considerată… demodată. Din această dragoste de ţară şi de neam, Maria Constantinescu, asemenea alte multor mii de oameni, a fost bătută, a fost întemniţară, a suferit de foame şi de frig.
Bătută a fost în perioadă petrecută la Securitate, adică în zilele când tortura era mijloc de a smulge mărturii: „te bătea până te lăsa leşinată apoi deşerta hârdăul cu apă pe tine să te trezeşti şi te bătea iar. Apoi mergeai în celulă cu cămaşa udă pe tine; haină nu aveai…, s-a dus bătaia aia”, povesteşte Maria Constantinescu cu o privire mult mai senină decât te-ai aştepta. Înţelege acum că oamenii care o băteau, gardienii şi miliţiencele erau mulţi dintre ei victime ale aceluiaşi sistem care o întemniţase şi pe ea: „Omul care era pus să te bată era un om simplu, nu ştia prea multe; aşa l-au şi ales: să nu ştie multe, să poată fi condus. Miliţiencele – unele nu ştiau că vor ajunge la închisoare. Erau uimite de noi, de femeile de la Deţinuţi politici pentru că vorbeam frumos, mulţumeam pentru orice… Se întrebau şi ele ce rău am făcut încât să fim închise”. Acum, Maria Constantinescu e mulţumită că, în ciuda bătăilor şi chinurilor, nu a băgat pe nimeni în închisoare, nu „a turnat” pe nimeni: „Regula era una: dacă te lua şi te întreba de informatori, nu spuneai pe nimeni din afară, spuneai oameni care erau deja închişi, cărora nu aveau ce să le mai facă”. Read more