LA RĂSCRUCE DE DREPTURI: ÎNTRE VIAȚĂ, LIBERTATE ȘI BOALĂ. DE ANDREI VIRGIL PETRACHE

de Andrei Virgil Petrache

Niciodată în istorie nu s-a pus simultan problema dreptului la viață, boală și libertate în afara pericolului prezentat de întemnițare sau de război. Pe parcursul ultimelor decenii, societatea globalist-consumeristă l-a ademenit pe om treptat, la liber consimțământ într-o robie egipteană modernă.
Astfel, având totul la îndemână, omul a uitat cum arată viața fără mâncarea de la supermarket, medicamentele din farmacie, hainele din mall și munca de birou.

Ce faci atunci când ești în pericol să fii privat de toate aceste comodități? Pentru a răspunde la această întrebare, întâi este necesar să dobândim o înțelegere mai profundă asupra dreptului la viață, la libertate și de ce nu, la boală.

 

dreptul la viataCE ÎNSEAMNĂ DREPTUL LA VIAȚĂ?

Dreptul la viață pleacă întâi din pântece. Un drept acordat de Dumnezeu, acela de a te naște. Dragostea mamei, firescul vieții și credința în Domnul o fac pe mamă să își asume că pruncul ei se va naște într-o lume a durerilor, dar a și a bucuriilor. Viața este rodul dragostei lui Dumnezeu față de om, iar ea nu se rezumă doar la drepturi. Este puntea prin care omul devine împreună creator cu Dumnezeu. Ce cinste! Odată venit pe lume, acest prunc primește automat un alt set de drepturi. Dreptul la viață îi conferă dreptul de a fi iubit, hrănit și ocrotit până când acesta devine suficient de matur încât să fie complet responsabil pentru libertatea sa. Însă, dreptul la viață nu înseamnă doar dreptul de a te naște. El continuă dincolo de naștere și de copilărie. În funcție de unghiul din care privim lucrurile, dreptul la viață poate fi văzut ca o responsabilitate morală și sfântă.
Când omul primește un dar, se simte important. Și simte că și darul este important pentru el. Așa că se îngrijește de acest dar, mai ales în prezența celui care i l-a dăruit. Domnul, Cel care ne-a dăruit viața, este permanent prezent. Și din moment ce viața este un dar, atunci avem responsabilitatea de a proteja acest dar, prin grija firească pe care o purtăm față de noi înșine și față de cei din jurul nostru. Atenție, o grijă firească!
Dar „omul în cinste fiind n-a priceput” (Ps. 48:12). N-a priceput și nu pricepe valoarea vieții, de multe ori. Însă, cum se manifestă această lipsă de pricepere, adică de înțelegere? Prin refuzarea vieții într-o formă sau alta. Intenția de a refuza viața pleacă de la o înțelegere greșită a ei. Mai concret, noi tindem să avem o percepție paradisiacă asupra vieții. În fond, eronată, dar pe care, paradoxal, o împărtășește orice om, de la cel mai mare miliardar până la cel mai sărac. Mânați de această percepție, căutăm să ne construim un rai în lumea aceasta. Și iată că, pe această percepție își fundamentează strategia de atac decanii ideologiilor ateiste, care, profund preocupați de binele omenirii, sunt gata să violeze dreptul la viață și libertate pentru a ne trata de această nouă boală. Read more

Asta e dictatură, nu Biserică! Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta

Pilda samarineanului milostiv. Sinoadele ecumenice I si IICe spune Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox?

Observăm mai întâi o denumire total neclară. Această neclaritate nu este acceptată de către Biserică decât atunci când vorbim despre Dumnezeire, pentru că fiinţa Dumnezeirii ne rămâne necunoscută şi în această privinţă nu putem să fim clari. Dar în viaţa şi în lucrarea Bisericii, lucrurile trebuie să fie foarte limpezi. În grecește, „pan” înseamnă „atot”, iar „ortodox” – „dreptslăvitor”. Sinodul panortodox înseamnă sinodul atotslăvitorilor, adică al tuturor celor care sunt dreptslăvitori. Această denumire de „panortodox” este antiortodoxă, o denumire care batjocorește Biserica lui Hristos și nu are nicio justificare canonică. În clipa în care termenul de „panortodox” este definit altfel decât cel de „ecumenic”, avem de-a face cu o lepădare de Ortodoxie pentru că se susține că Biserica lui Hristos cuprinde și altceva înafară de Ortodoxie. În plus nu există în istoria Bisericii: „Sfântul și Marele Sinod” și atât. Există Sfântul și Marele Sinod de la Ierusalim, pentru că este al Bisericii de la Ierusalim, poate să fie de la Niceea, dar spui care sinod, de unde și de ce fel?

Ecumenic și ecumenist

Documentele acestui așa-zis sinod sunt ecumeniste și vă rog să faceți distincția între ecumenic și ecumenist. Mișcarea zisă ecumenică, nu este ecumenică, este ecumenistă. Ecumenic este al Bisericii, nu al celor care sunt înafara Bisericii. Sinoadele sunt ecumenice, dar adunarea aceasta din Creta este ecumenistă. Ei, asta vor să ne facă să confundăm termenii. Termenul ortodox de ecumenic să ajungă să fie, ori respins, ori transformat într-un termen defect, neortodox. Altă rătăcire este că în Regulament se precizează că nu ai voie să discuți decât despre problemele de pe ordinea de zi. Aceasta este neorânduială pentru că nu este după rânduiala ortodoxă.

Articolul 1 al acestui Regulament are şi un nume: Introducere şi sună aşa: „Prin harul Sfintei Treimi, Sfântul şi Marele Sinod este o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna, pentru funcţionarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. În clipa în care spui că Sfântul şi Marele Sinod este „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti”, trebuie să explici alături de care tradiţie canonică şi practică bisericească se situează. Se situează alături de practica de a tămâia? Ştiţi că există în Biserică practica de a tămâia, care este o practică autentică, este o parte a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna. Sfântul şi Marele Sinod face parte cumva din acest gen de tradiţii? Este legat de poziţia în care stai la rugăciune? De care parte a tradiţiei se leagă? Este „o expresie” alături de care altele? Care alte expresii autentice ale tradiţiei canonice şi practicii bisericeşti sunt alături de această „o expresie” care este Sfântul şi Marele Sinod? Nu se spune, iar exprimarea este tipic ecumenistă, adică incompletă, amăgitoare, prin faptul că lasă nişte goluri exact în punctele esenţiale.

Dictatura, Sinod, Marele SindodSintagma „Sinod Panortodox” este neortodoxă

La ce se referă sintagma „o expresie autentică a tradiţiei”? Este vorba despre o expresie a tradiţiei sinodale, cumva? Acest tip de sinod, numit Sfântul şi Marele Sinod nu apare niciodată în istoria Bisericii, astfel că este foarte interesant cum poate să fie el „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna”. În istoria Bisericii există două tipuri de sinoade. Primul tip de sinoade sunt cele locale, care pot fi întruniri ale unor episcopi dintr-o zonă. Dacă, de exemplu, doi-trei episcopi dintr-un loc se întâlnesc ca să hotărască asupra unei probleme din eparhiile lor, această întâlnire se numeşte sinod local. Sinodul poate să fie cu un singur episcop şi mulţi preoţi. Sinod este şi dacă se întâlnesc toţi clericii dintr-o zonă împreună cu episcopul lor. Sinodul local poate să fie al unei mitropolii, al unei arhiepiscopii sau al unei patriarhii.

Se poate ca Biserica Ortodoxă a Bulgariei, Biserica Ortodoxă a Serbiei, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului şi Biserica Ortodoxă Română să hotărască nişte măsuri privitoare la credincioşii din această zonă: să se adune toţi, să discute şi să ajungă la nişte concluzii. Acesta este un sinod local. Au existat şi asemenea sinoade, care pot fi mai mici sau mai mari, în istoria Bisericii.

Al doilea tip de sinod îl reprezintă sinoadele ecumenice, care sunt ale întregii Biserici a lui Dumnezeu, atât prin participare, cât şi prin recunoaştere. Ce înseamnă că sunt ale întregii Biserici prin participare? Acesta este un punct extraordinar de important. Înseamnă că la ele poate să ia parte oricine. Orice episcop şi chiar orice cleric acceptat de către episcopul lui poate să ia parte la un sinod ecumenic, la fel ca şi la un sinod local. La Sinodul I ecumenic de la Niceea au fost mai mult de 200 de episcopi şi 80 de preoţi şi diaconi care au luat cuvântul, dacă au avut ceva de spus, şi au votat. Ei toţi sunt păstraţi în tradiţia canonică şi practica bisericească dintotdeauna sub numele de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea.

Una dintre condiţiile fundamentale ale unui sinod ecumenic şi, de fapt, ale oricărui sinod ortodox este libertatea de a participa la el. Sunt cazuri în care nu toţi episcopii pot să ajungă din felurite motive, dar au dreptul, au voie să ia parte la sinod. Read more