CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. Biserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos (partea a III-a)

3. Iisus HristosBiserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos

Mai înainte s-a menționat că Biserica este Trupul lui Hristos și societatea îndumnezeirii. Ca să nu se creadă însă că în Biserică predomină un anume hristonomism, trebuie să se spună că Logosul lui Dumnezeu este ”unul din Treime” și toate în Dumnezeul Treimic sunt comune, în afară de însușirile ipostatice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: ”Căci cunoaștem un singur Dumnezeu, iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, filialității și purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență” .
Însă a Doua Persoană a Sfintei Treimi S-a întrupat prin bunăvoința Tatălui și împreună-lucrarea Sfântului Duh. Hristos este Capul Bisericii, dar, întrucât este întotdeauna unit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, de aceea prin Hristos Îl slăvim pe Dumnezeul Treimic.
Prin urmare, una este că prin Hristos ne împărtășim de energia-lucrarea necreată a Dumnezeului Treimic, care este [o] învățătură ortodoxă, și alta este să se spună că Biserica este imagine a Dumnezeului Treimic, care este o opinie eretică. Sfântul Ioan Damaschin semnalează: ”Căci este cu neputinţă să se găsească în creație o imagine care să exemplifice în ea însăşi în mod exact modul de existenţă al Sfintei Treimi” . Nu poate cineva să cunoască cele mai dinlăuntru ale Sfintei Treimi și să le socotească drept imagine a lucrurilor create, nici chiar imaginea Bisericii.
În textele teologilor contemporani, care au trecut și în hotărârile Sinodului din Creta, dar și în alte texte aflate în pregătire, în afară de faptul că se scrie că Biserica este Trupul lui Hristos, în același timp se adaugă că Biserica este imaginea Sfintei Treimi. Acest lucru îl susțin pe baza învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, și anume pe scrierea sa cu titlul ”Mistagogia”, însă cred că îl răstălmăcesc astfel pe acest mare Părinte al Bisericii din motive pe care le voi arăta în continuare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie în ”Mistagogia” sa:
”Spunea, deci, acel fericit bătrân (în mod evident, se referă la Sfântul Dionisie Areopagitul), că după un prim înțeles al vederii lui dumnezeiești, Sfânta Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu, pentru că imită aceeași energie-lucrare a Aceluia și [împrumută] chipul acestei [lucrări]” .
Folosirea acestui pasaj al Sfântului Maxim Mărturisitorul de către teologii moderni pentru a caracteriza Biserica [drept] imagine a Sfintei Treimi constituie o răstălmăcire a acestui mare Părinte. În această scriere a sa, Sfântul Maxim Mărturisitorul nu vorbește despre cele mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, adică despre modul de existență al Persoanelor Sfintei Treimi ca ”icoană” a celor relațiilor omenești în Biserică, ci despre energia-lucrarea lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu a creat, menține și unește întreaga lume prin energia¬-lucrarea Sa necreată, la fel și Biserica lucrează în mijlocul nostru, îi unește pe oamenii din orice seminție și neam. Arhetip este Dumnezeu și Biserica este imaginea Lui.
Punctul crucial [în acest text] este [precizarea] că Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu ”ca una ce are aceeași lucrare ca El, prin imitare și închipuire”. Punctul care interesează aici este cuvântul ”energie-lucrare”. Aceasta înseamnă că Biserica nu este icoană a celor mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, ci că Însuși Dumnezeul Treimi, prin energia-lucrarea Sa necreată a adus la existență ființele și, în continuare, ”le susține, le adună, le cuprinde și le strânge întreolaltă si la Sine prin purtarea de grijă, atât pe cele înțelegătoare (noetice), cât și pe cele supuse simțurilor”.
Dumnezeu le păstrează pe toate într-o unitate, fără să existe confuzie, poartă de grijă ființelor și, mai mult chiar, după cum spune Sfântul Maxim, Biserica este cea care îi conduce pe toți la Hristos cu scopul îndumnezeirii lor. Acest lucru este tâlcuit în chip minunat de Sfântul Maxim în continuarea textului său [unde vorbește] despre felul cum Biserica le susține și le adună pe toate într-o unitate. Sfântul Maxim nu vorbește despre relațiile dintre oameni ca icoană a relațiilor Persoanelor Sfintei Treimi. Nu există nici [o cale de] acces la relațiile [dintre Persoanele] Sfintei Treimi.
Recapitulând Sfântul Maxim întreaga învățătură despre Biserică, scrie că Sfânta Biserică este ”tip și icoană a lui Dumnezeu. Căci unirea neamestecată, pe care o întreține Acela prin puterea și înțelepciunea Lui infinită între diferitele ființe ale celor ce sunt, legându-le ca un Făcător în chip suprem cu Sine, o realizează, legând în chip unitar pe credincioși întreolaltă, prin harul și chemarea unică a credinței, pe cei activi și virtuoși prin identitatea voirii celei una, iar pe cei văzători și cunoscători de Dumnezeu prin acordul nesfâșiat și nedivizat al cugetului” .
Desigur, Sfântul Maxim nu rămâne la acest tip, ci merge mi departe, pentru a sublinia că Biserica este ”tip deopotrivă al lumii înțelegătoare și sensibile; simbol al lumii înțelegătoare (noetice) are sfântul altar, iar al celei înțelegătoare naosul” . Mai mult încă, Biserica ”este icoană a omului, deoarece prin sfântul altar este imitat sufletul, iar prin naos pune înainte trupul. Dar este tip și icoană și a sufletului, când este înțeles în sine, pentru că prin sfântul altar prezintă strălucirea vederii lui Dumnezeu, iar prin naos cuviința făptuirii” .
Astfel, pentru Biserică folosește multe tipuri și imagini, între care și pe cea a lui Dumnezeu, în sensul că Biserica îi cuprinde pe toți, precum Dumnezeu cuprinde și se îngrijește de toate ființele prin energia-lucrarea Sa. Read more

Ioan Vlăducă: Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism. Despre Dragoste și Adevăr

La cel de-al şaptelea Sfânt Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, s-a examinat cu toată atenţia problema Icoanelor în lumina Sfintei Scripturi şi a Scrierilor Sfinţilor Părinţi. Luminaţi de Dumnezeu, cei 360 de Sfinţi Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic au hotărât cinstirea Icoanelor, a Sfintelor Moaşte şi a Sfintei Cruci. Atunci au fost anatematizaţi ereticii iconoclaşti.

CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. (Partea a II-a: Biserica – „societatea îndumnezeirii”)

pentecost-dome-st-marks_nationsunderfeet2. Biserica – ”societatea îndumnezeirii”
Abordând învățătura Apostolului Pavel că Biserica este Trupul lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama precizează că [Biserica] este și ”societate a îndumnezeirii”. Nu este vorba de un element al său de originalitate, ci acest lucru se vede din toată antropologia, hristologia și eclesiologia Sfinților Părinți. Omul a fost creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, acesta este scopul cel mai înalt al omului, Hristos S-a întrupat ca să îndumnezeiască trupul și în continuare să îi integreze pe toți oamenii prin Taine și nevoința lor în Trupul Lui, trăind în Biserică, după cuvântul lui Hristos către Ucenicii Lui de a învăța neamurile ”botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28: 19-20).
Sfântul Grigorie Palama, tâlcuind cuvântul Sfântului Grigorie Theologul despre cele trei cutremure care au avut loc în istorie, scrie că primul cutremur a avut loc prin Moise, când evreii s-au mutat de la închinarea idolilor la cunoașterea lui Dumnezeu, confuză [încă pentru ei], dar adevărată. Al doilea cutremur a avut loc prin Fiul și Duhul Sfânt, când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie. Și al treilea cutremur a avut loc când Hristos a trecut prin Cruce la adevăratul pustiu și în iad, iar [atunci] pământul s-a cutremurat și în mod simțit. Vorbind Sfântul Grigorie Palama despre cel de-al doilea cutremur, scrie: ”când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie, și orice neam era chemat la societatea evanghelizată a îndumnezeirii” .
Expresia ”societatea îndumnezeirii” în realitate înseamnă că membrii Bisericii se împărtășesc de harul necreat al lui Dumnezeu, în Trupul lui Hristos, și prin har oamenii se curățesc, se luminează și se îndumnezeiesc. Prin urmare, harul lui Dumnezeu este caracterizat, în funcție de rezultatele sale, ca fiind curățitor, luminător și îndumnezeitor. Este vorba de creștinii care, rămânând în Trupul lui Hristos, se împărtășesc [fiecare după starea sa] de harul lui Dumnezeu și se numesc îndumnezeiți. Aceasta înseamnă și denumirea de ”sfinți”, anume că se împărtășesc de energia¬-lucrarea lui Dumnezeu.
Ce anume este ”societatea îndumnezeirii” se vede clar în învățătura Sfântului Dionisie Areopagitul, în scrierea sa cu titlul ”Despre Ierarhia bisericească”. În această lucrarea a sa examinează cele trei Taine de bază ale Bisericii, adică Botezul sau luminarea, Euharistia sau adunarea [euharistică] sau desăvârșirea și Mirungerea. Apoi examinează cele trei trepte preoțești, adică a ierarhului, a preotului și a slujitorului, adică a diaconului. Și în continuare prezintă în ordine inversă cele trei trepte ale celor care se sfințesc, adică cei care se curățesc (catehumeni, cei aflați în pocăință, energumeni), credincioșii și monahii sau tămăduitorii.
sfantul-dionisie-areopagitulAstfel, Sfântul Dionisie Areopagitul corelează cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc către Dumnezeu, care sunt curățirea, luminarea și desăvârșirea, cu cele trei trepte ale preoției, adică a diaconului, preotului și episcopului, și cele trei Taine ale Bisericii, adică a Botezului, Mirungerii și dumnezeieștii Euharistii.
Scrie Sfântul Dionisie despre cele trei Taine ale Bisericii, adică Botezul, Mirungerea și dumnezeiasca Euharistie:
”Tagma sfințiților slujitori ai Tainelor are ca primă putere sfințita curățire a celor neînvățați, ca putere mijlocie aceea de a conduce la lumină pe cei curățiți, iar ca ultimă putere și recapitulatoare a puterilor celor dinainte, desăvârșirea celor învățați prin cunoașterea Tainelor respective”.
Despre liturghisitori, adică despre diaconi, preoți și ierarhi scrie:
”Împodobirea liturghisitorilor cu prima putere îi curățește pe cei neînvățați prin slujbe, prin cea de mijloc îi luminează pe cei ce se curățesc, iar prin cea din urmă și mai înaltă îi desăvârșește pe cei ce se împărtășesc de dumnezeiasca lumină în desăvârșita cunoaștere a strălucirilor pe care le-au primit”.
Despre cei învățați în această cunoaștere liturgică și empirică, adică despre creștini, scrie:
”Puterile celor învățați sunt, prima, cea curățitoare, mijlocie, cea de după curățire, [adică] cea luminătoare, iar ultima și cea mai dumnezeiască decât celelalte, [adică] cea care luminează cunoașterea desăvârșitoare a sfințitelor luminări, cărora le-a devenit văzător” . Read more