Galina Răduleanu: Necompromisul și înfruntarea regimului dictatorial

Ascultați pe Doamna Galina Răduleanu, fostă deținut politic și medic psihiatru, într-o discuție cu maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, despre cum trebuie să înfruntăm un regim totalitar. Curăția sufletească a celor din închisori era cea care le dădea puterea să rabde și să lupte pentru adevăr și iubire.

MONAHIA FOTINI: SMERENIA LUI DUMNEZEU – ARMA ATOTPUTERNICĂ PRIN CARE DUMNEZEU GUVERNEAZĂ LUMEA

SMERENIA LUI DUMNEZEU DE A SE LĂSA NEVĂZUT ȘI NEÎNȚELES DE OM

Atât de mult S-a smerit Dumnezeu înaintea omului, încât i-a dăruit acestuia posibilitatea (puterea) de a-L nega. Omul astăzi se fălește în necredința sa și se simte singurul stăpân al vieții, al lumii, al trupului și al minții sale. Dar dacă omul are puterea azi de a-L renega pe Dumnezeu, este pentru că Dumnezeu i-a dat această putere, din multa smerenie și iubire a Sa de oameni.