Puteti comanda cartea si prin email la adresa: [email protected] sau prin formularul de aici, sau completând formularul de mai jos…
Sfinții Părinții nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilități şi politețuri; ei doar mărturiseau adevărul. Biserica Ortodoxă a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societăți care urmărea s-o unească cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotrivă, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheamă la o unire, în cadrul vreunei organizații, cu ereticii, ci îi anatemizează.
Nu există, aşadar, dialog cu ereticii care continuă să rămână în înşelare. Sfinții Părinții nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au întreținut dialoguri,în termeni de egalitate, după cum vor astăzi unioniştii. Respingeau afirmațiilor lor, iar atunci când aceia rămâneau neclintiți în înşelarea lor, Părinții purtători de Dumnezeu întrerupeau comuniunea cu ei, îi cateriseau şi îi anatemizau. Îi îndepărtau de la Trupul Sfânt al Bisericii ca pe unii ce aparțineau „sinagogii satanei”.
Arhim. Haralambie Vasilopoulos
Prezentare facută în cartea „Ortodoxia şi ecumenismul”, de Arhim. Serafim Alexiev şi Arhim. Serghie Jazadjiev:
Ecumenismul este supus unei critici dure de către numeroşi greci ortodocşi, înainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopulos (+1982) – preşedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” şi revista oficială a acesteia, „Orthodoxos Thypos” (Presa ortodoxa), deseori citat de noi până acum. Să ne oprim puțin asupra interesantei sale cărți, „Ecumenismul fără mască”, apărută în Atena la a doua ediție în anul 1972.
În chiar prefața cărții, la întrebarea „Ce reprezintă ecumenismul de astăzi”, autorul răspunde: „Reprezintă o mişcare ce-şi propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai întâi cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa următoare, a tuturor religiilor într-o monstruoasă pan-religie.
În sfârşit, la ultima etapă a obscurului său plan, ecumenismul îşi pune drept scop să înlocuiască slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
În capitolul întâi este arătată istoria ecumenismului antihristic (catolic şi protestant), dirijat în taină de sionism şi masonerie. Sunt descrise etapele mişcării ecumenice, începând cu organizațiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts ş.a.) şi terminând cu comisiile ecumenice pregătitoare: „Viață şi activitate” şi „Credință şi organizare”, care au dat naştere în 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor. În capitolele II şi III sunt dezvăluite obiectivele şi planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor creştine şi distrugerea Bisericii. Read more