
Sf. Vasile cel Mare: Omul creat după chipul Sfintei Treimi
Simt, însă, iarăşi că-mi cereţi să vă vorbesc de facerea omului şi mi se pare că aproape aud pe ascultători strigând în inimile lor : «Ne-ai dat învăţături despre firea celor care sunt sub stăpânirea noastră, dar despre noi nu ştim nimic !». Trebuie, dar, să vorbesc neapărat şi despre om, cu toate că mă reține o sfială. Da, într-adevăr, lucrul cel mai greu dintre toate pare a fi să te cunoști pe tine însuţi.
«Şi a zis Dumnezeu : «Să facem pe om». Spune-mi : Este, oare, şi acum vorba de o singură persoană ? Nu ! Că nu este scris: «Să se facă om!». Atâta vreme cât nu se arătase omul, omul care avea să fie instruit, predica teologiei era ascunsă în adânc; dar acum, la facerea omului, credinţa se descoperă şi dogma adevărului se arată clar.
«Să facem pe om!» Ascultă, tu care lupţi împotriva lui Hristos, ascultă că Dumnezeu vorbeşte cu Cel Care a luat parte cu El la facerea lumii, cu Cel «prin Care a făcut şi veacurile, Care ţine pe toate cu cuvântul puterii Sale». Dar luptătorul acesta împotriva lui Hristos nu primeşte în linişte cuvântul dreptei credinţe.
Uită-te şi la cuvintele care urmează: «După chipul nostru». Ce spui în faţa acestor cuvinte ? Nu cumva unul şi acelaşi este chipul lui Dumnezeu şi al îngerilor? Că trebuie neapărat ca aceeaşi formă să aibă şi Fiul şi Tatăl. Negreşit înţelegem forma aşa cum se cuvine lui Dumnezeu, nu în chip trupesc, ci în însuşirea dumnezeirii.
Ascultă şi tu, care eşti din proaspăta tăiere împrejur, care profesezi iudaismul, făcând-o pe creştinul. Cui îi spune Dumnezeu: «După chipul nostru» ? Cui altcuiva decât «Celui Care este strălucirea slavei şi chipul ipostasului, Care este chipul Dumnezeului celui nevăzut»?. Deci propriei Sale icoane vii, Celui Care a spus: «Eu şi Tatăl una suntem» şi: «Cel Care M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl». Acestuia îi spune : «Să facem pe om după chipul nostru». Deci acolo unde-i un singur chip, unde-i neasemănarea?
«Şi a făcut Dumnezeu pe om». Scriptura nu spune: «Au făcut». A evitat aici pluralul persoanelor. Instruind pe iudei prin primele cuvinte 243, iar prin ultimele excluzând păgânismul, Scriptura revine cu tărie la monadă, ca să înţelegi pe Fiul
împreună cu Tatăl şi să fugi de primejdia politeismului.
(sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, PSB 17)
Sf. Ioan Gură de Aur: De ce l-a făcut Dumnezeu pe om la urmă?
Dar pentru ce, dacă omul este mai de preţ decât toate, pentru cea fost făcut pe urmă?
Pentru o pricină foarte dreaptă. După cum atunci când are să vină un împărat într-un oraş este nevoie să meargă înainte însoţitorii şi toţi ceilalţi, ca să pregătească palatul împărătesc şi aşa intră împăratul în palat, în acelaşi chip şi acum. Vrând Dumnezeu să-l pună pe om peste toate cele de pe pământ ca împărat şi stăpânitor, i-a zidit mai întâi această locuinţă frumoasă, lumea; şi numai după ce a fost gata totul l-a adus pe om, ca să o stăpânească. Ne arată Dumnezeu, chiar prin fapte, cât de mult preţuieşte această fiinţă.
Chip și asemănare
Da, după ce Dumnezeu a spus : «Să facem om după chipul Nostru şi după asemănare», nu S-a oprit aici, ci, prin cuvintele ce le-a adăugat, ne arată ce înţeles trebuie să dăm cuvântului «chip».
«Şi să stăpânească peste peştii mării şi păsările cerului şi peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ»
Deci prin cuvântul «chip» trebuie înţeles stăpânire şi nimic altceva, că Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie stăpân peste toate cele de pe pămînt; şi nimic nu este pe pământ mai mare decât el, ci toate sunt sub stăpânirea lui.
Tot aşa cuvântul „asemănare” înseamnă ca noi să ajungem, atât cât ne stă în puterea noastră omenească, asemenea lui Dumnezeu, să ne asemănam adică lui Dumnezeu în ce priveşte bunătatea, blândețea, virtutea, precum zice şi Hristos: „Fiţi asemenea Tatălui vostru Celui din ceruri». După cum pe acest pământ larg şi încăpător sunt unele animale blânde, iar altele sălbatice, tot astfel şi pe latul sufletului nostru sunt gânduri nesocotite şi dobitoceşti, sălbatice şi pline de cruzime. Pe acestea, trebuie să le ţinem în frâu, să le supunem şi să le dam în stăpânirea rațiunii.
(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, PSB 21)
232