„Nu-ţi lasă inima să se îngrijoreze!”

Ni se spune de atâtea ori în Sfânta Evanghelie, de către îngeri şi de Hristos Însuşi, că nu trebuie să lăsăm inimile noastre să se îngrijoreze.
„Nu vă temeţi!” le spun îngerii în mod repetat păstorilor cărora le aduc vestea. Şi Hristos Însuşi spune: ” Nu-ţi lasă inima să se îngrijoreze!”
Dar, într-o lume în care mulţi au o teamă crescândă, o nesiguranţă, o îngrijorare legată de viitor, în care războiul şi agitaţia socială, par să lase prea puţine locuri unde să se găsească pacea… Adevărata pace.

Domnul nostru a suferit cu o inimă îngrijorată

Trebuie să ne întrebăm: cum ar putea inima noastră să-şi găsească pacea? Să găsească o astfel de pace?!
Să nu fie îngrijorată de tot ce se vede în jurul nostru, de tot ce vedem şi auzim că se întâmplă în lumea asta.
Mai întâi, să vedem că şi Domnul nostru a suferit cu o inimă îngrijorată. Hristos a dus atât de mult pentru noi! A plâns în faţa Tatălui, în grădina Gtesimani, în noaptea de dinaintea marii Lui suferinţe.
Deci, nu este deloc un păcat şi nu este greşit să fii îngrijorat în acest fel, pentru că chiar Dumnezeul Perfect şi Omul Hristos a cunoscut astfel de durere. A trăit şi a cunoscut această durere pe care o trăim şi noi, a inimii plină de griji.

Grija pentru lucruri lumești și nesemnificative

Deci, haideţi să acceptăm, mai întâi, că cea mai mare parte din îngrijorarea din inima noastră nu este pentru că suferim din dragoste pentru ceilalţi, ci pentru că, de cele mai multe ori, ne îngrijorăm prea mult de lucrurile lumeşti.
Suntem frământaţi de lucruri trecătoare şi fără importanţă, de nonsens şi care adesea ne abate atenţia de la scopul adevărat al vieţii.
Haideţi să fim cinstiţi cu noi şi să vedem ce ne mişcă inima, cât de ataşaţi suntem de lucruri care sunt atât de nesemnificative.
Dar fie şi dacă am fi, nobil, îngrijoraţi pentru alţii, fie din cauza slăbiciunii şi a egoismului nostru, medicamentul este acelaşi.
Medicamentul este acelaşi chiar dacă inima noastră este plină de dragoste şi de îngrijorare nobilă pentru alţii, fie plină de lucruri neimportante şi de îngrijorare pentru cele lumeşti, trecătoare.
Medicamentul este acelaşi, medicamentul este întotdeauna acelaşi pentru orice inimă plină de griji, indiferent de cauză.
Duhul nostru va fi întotdeauna în pace numai când vom trăi în credinţă şi încredere în Dumnezeu.

Să nu căutăm odihna în lumea aceasta

Când ne vom aţinti privirea şi ne vom fixa atenţia, nu pe lucrurile lumeşti de aici, ci ne vom ridica privirea şi ne vom muta scopul de la lucrurile lumeşti la cele ce vor fi… la lumea cealaltă.
Trebuie să înţelegem, trebuie să credem, că adevărata noastră casă nu este aici, în lumea aceasta… să recunoaştem că nu aici este casa noastră. Adevărata noastră casă este în lumea ce va să fie. Suntem, cu adevărat, nişte străini, nişte pelerini în lumea aceasta, care ne perindam atât de repede.
Durata vieţii atât de scurtă e şocantă. Nu există pentru noi un loc permanent în care să ne odihnim aici, în lumea asta… şi niciodată nu poate fi.
Şi când încercam să construim un astfel de loc de ODIHNĂ în această lume, pe fundamentul lucrurilor lumeşti, ne vom dezamăgi. Ne înşelăm pe noi înşine şi dăm voie diavolilor să ne înşele.
Trebuie să ştim, trebuie să credem cu tărie, trebuie să avem credinţă că Hristos, aşa cum ne-a spus, a pregătit un locaş unde îi va primi pe cei ce vor intra în Împărăţia Sa.

„Vă voi pregăti vouă loc”, ne spune Hristos.

Dar, ca să ne găsim pacea, trebuie să privim înspre locul unde nu este durere, nici lacrimi, nici frică, nici anxietate… adică lumea cealaltă.
Şi trebuie să nu uităm că astfel de stare nu poate fi, şi niciodată nu va fi, cunoscută în această lume vremelnică; nu poate fi găsită în lumea aceasta. Şi orice organizare socială, în încercarea de a crea orice formă de utopie, va sfârşi întotdeauna în suferinţă.
Pentru că vom pricepe, dacă vom privi şi vom înţelege rostul vieţii de aici, şi rostul vieţii ce va fi, că suferinţa este parte a naturii căzute, a lumii căzute, care culege rodul păcatului. Dar, inima noastră poate găsi mângâiere, într-o anumită măsură, chiar şi în viaţa asta. Da, există pace, într-o anumită măsură, în credinţă şi nădejdea vieţii ce va veni şi trebuie să ne ţinem strâns de asta.

Urmarea poruncilor aduce pace

Dar inima noastră poate găsi o oarecare pace, ştiind că, cealaltă lume nu va însemna numai absenţa suferinţei în care nădăjduim, ci şi bucurie de neînchipuit.
Pentru că Însuşi Domnul nostru va fi acolo, Iisus Hristos va fi acolo, în acea Împărăţie. Va fi o viaţă veşnică trăită în prezenţa Sa deplină.
Rodul dulce al acestei nădejdi îl face şi mai dulce prin apropierea de El acum, în această viaţă. Inimile împovărate plâng înaintea Lui şi primesc uşurare în El, în această lume.
El a venit nu numai să ne arate calea prin care să ajungem la Tatăl, ci să fie Calea, singura Cale, El Însuşi, pentru că El este Calea şi Adevărul şi Viaţa.

Cu cât ne străduim mai mult să urmăm poruncile Lui, cu cât ne străduim mai mult să ne pocăim, ne străduim să iertăm, ne străduim să iubim, cu atât ne este îngăduit să trăim mai adânc prezenţa Lui, ne adâncim mai profund în apropierea de El. Şi cu cât ne apropiem mai profund de Hristos, cu atât mai mult vom trăi dragostea Lui şi mângâierea Lui, când inimile noastre sunt copleşite de povara acestei lumi… şi de propria neputinţă de a ne pune nădejdea în El.

Hristos nu ne-a părăsit! Continuă să Se dăruiască fiecărui suflet

Hristos nu ne-a lăsat de izbelişte, ci ne asigură că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Hristos nu ne-a părăsit, ci continuă să Se dăruiască. Continuă să Se dăruiască fiecărui suflet. Fiecăruia dintre noi, Hristos ni Se dăruieşte, acum. Căută să ne apropie cât mai mult de Împărăţia Lui, să ne atragă înspre viaţa veşnică şi fără de sfârşit.
Ne cheamă din durerea şi dezamăgirea acestei lumi.  Acolo unde, inima noastră nu va fi doar mângâiată, pentru că suntem mângâiaţi acum, în necazurile din această viaţă, prin prezenţa Lui.
Dar, cu cât ne adâncim mai mult în prezenţa Lui Hristos, cu atât suntem mai plini de prezenţa Lui şi cu atât mai mult suntem luminaţi de lumina Lui.
„Dobândirea darurilor lui Dumnezeu aduce cu sine nădejdea; cel ce nu le dobândeşte, rămâne în îndoială” (Sf Ioan Scărarul).
Să avem răbdare, iarna necazurilor va trece, iar primăvara frumoasă va aduce cu ea şi parfumul Harului lui Dumnezeu”- Stareţul Efrem din Arizona şi Muntele Athos.