De ce era nevoie să se boteze Hristos Însuși?
„Hristos a coborât în apă nu ca să Se curețe pe Sine, ci ca să înece în chip simbolic pe omul cel vechi. Scufundându-se, El a reactualizat în chip simbolic potopul care a înecat lumea pe vremea lui Noe, precum și înecarea lui Faraon și a oștirii egiptene în Marea Roșie. În potopul care a acoperit odinioară lumea s-a înecat toată omenirea cea păcătoasă. În Marea Roșie s-a înecat faraon, dușmanul Dumnezeului Celui Viu.
Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii. A primit de bunăvoie asupra Sa soarta lui Faraon, dușmanul lui Dumnezeu, care și el a fost înecat. A îngăduit apelor să-l împresoare trupul ca și când l-ar fi pus în mormânt. A îngăduit apelor să-L înghită o clipă apoi S-a ridicat, ieșind din apă. Cu aceasta a dat iarăși oamenilor aspra învățătură pe care le-o mai dăduse înainte Dumnezeu prin pieirea în ape a păcătoșilor pe vremea lui Noe și a lui Faraon în Marea Roșie.
În chipul acesta, limpede dar pe tăcute, a spus ceea ce-i va spune mai târziu prin grai învățatului Nicodim: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 3). Dar nimeni nu se poate naște din nou în această viață dacă nu a murit întâi omului celui vechi; cu alte cuvinte, nimeni în care omul cel vechi nu a murit.
Cine coboară în apă împreună cu păcatele sale iese afară fără ele. Cine își scufundă trupul se ridică în Duh, om duhovnicesc. Cine se îngroapă împreună cu Hristos prin botez în apă ca în mormânt, se scoală împreună cu Hristos întru Învierea Lui (cf. Coloseni 2, 12). Cine își îneacă mândria, neascultarea, iubirea de sine și toată necurăția omului celui vechi, omului păcătos, iese afară din apă cu smerenie, cu blândețe, cu ascultare, cu dragoste. Cine moare sieși viețuiește lui Dumnezeu (cf. Romani 6, 3-8).
Într-un cuvânt, cine se îngroapă păcătos și se naște din nou om drept își însușește pilda pe care a dat-o Hristos prin botezul Său în Iordan. Zice Sfântul Vasile cel Mare: „Ca să înceapă o viață nouă, trebuie mai întâi să se termine cea veche”.
O, ce înțeles adânc al omenirii
O, ce înțeles adânc, ce învățătură se cuprinde în botezul lui Hristos, în scufundarea Sfântului Său trup în apă! Numai înțelepciunea cea fără de margini a lui Dumnezeu putea iconomisi spre atâta folos și învățătură omului botezul în Iordan!
Numai acea negrăită înțelepciune care vede deopotrivă prezentul, trecutul și viitorul, putea lega începutul istoriei de sfârșitul ei, putea împreuna potopul care a înecat păcătoasa omenire cu scufundarea lui Hristos în ape. Numai acea înțelepciune poate să spună doar cu un chip, doar cu un semn, mai mult decât toate limbile pământului! Pentru că în botezul lui Hristos în Iordan se arată calea mântuirii noastre, întreagă.
Duhul nu S-a pogorât asupra lui Hristos, când era în apă, ci când a ieșit
Iar botezându-se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Duhul nu S-a pogorât asupra lui Hristos, când era în apă, ci când a ieșit. Cu aceasta ne arată nouă înțelepciunea lui Dumnezeu că Duhul nu se pogoară asupra omului celui vechi, care trăiește păcatului iar lui Dumnezeu este mort, ci numai asupra omului născut din nou duhovnicește, care a murit păcatului și înviază în Dumnezeu.
Chip sau trup de porumbel?
Duhul Sfânt s-a pogorât asupra lui Hristos în chip de porumbel, nu în trup de porumbel, nu ca Hristos în trup de om. Doar în chip de porumbel; ca un porumbel. (Ieronim zice: „Porumbelul s-a pogorât asupra creștetului lui Iisus ca nu cumva să creadă cineva că glasul Părintelui îl numea pe Ioan, iar nu pe Domnul”).
Închipuirea de porumbel înseamnă că Duhul poate lua orice înfățișare. Și într-adevăr, a și apărut mai târziu apostolilor în chip de limbi de foc și suflare de vânt ce vine repede (Fapte 2, 2). În Cartea Facerii se spune Și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Așadar Duhul lui Dumnezeu se arată în chip felurit, după lucrările pe care le sfințește sau le pornește. Dar, oricum s-ar înfățișa, chipul ce-l ia îl arată în lucrare, întemeiat și curat, răspândind căldură și neprihănire.
La botezul în Iordan s-a arătat în chip de porumbel, la botezul apostolilor cu Duh Sfânt și cu foc, s-a arătat în chip de vânt și de foc. Cu aceasta s-a limpezit și deosebirea dintre botezul lui Ioan și botezul lui Hristos. Botezul lui Ioan, cu apă, îl face pe om blând și curat ca porumbeii, dar botezul lui Hristos, sau botezul Duhului, îl face pe om puternic și înflăcărat. (Zice Sfântul Chiril al Ierusalimului: „După îndoita alcătuire a omului din trup și din suflet, este o îndoită curățire- netrupească, pentru ceea ce nu ține de trup, și trupească, pentru trup. Apa curăță trupul, Duhul curăță și pecetluiește sufletul”).
(Extras din Predici – Sf. Nicolae Velimirovici Ed. Ileana, 2006)