E noapte. Tocmai am citit Acatistul Domnului. Am făcut un Crăciun mai frumos decât o poveste!

Sufleteşte m-am simţit mai pregătit decât în alte rânduri. Am simţit pregnant, prin greutatea suferinţelor trăite pentru învierea sufletului, răspunderea ce mă apasă privitor la mântuirea propriului meu suflet, a familiei, rudelor, prietenilor, vrăjmaşilor, neamului întreg.

Şi cu cât urcam mai sus pe scara idealului, cu atât mă vedeam mai mic, mai păcătos, iar idealul mai înalt, desăvârşit: Hristos!

Şi iată, aşa, încet-încet, toţi idolii adolescenţei s-au năruit. Vălul de pe ochi a căzut prin lupta cu păcatul şi în faţă a rămas vie, senină, icoana Domnului Iisus Hristos!

Aşadar am reuşit să stabilim pacea cu toţi semenii noştri, şi asta numai prin călcarea noastră în picioare, prin recunoaşterea greşelilor noastre, prin iubire. Şi câtă pace am trăit vineri, când m-am aflat în faţa preotului! Ne-am împărtăşit mulţi. Ce zi mare, ce zi frumoasă! Am trăit-o din plin, cu toate binecuvântările trimise de Domnul!

Colind

O stea călătoare de la Răsărit,

Cu razele albe de argint,

Lunecă înspre albastru senin

Al cerului viu înflorit.

Şi steaua-L vesteşte pe Pruncul Mesia

Născut din Fecioara Maria.

Un miel blând se uită şi-ar vrea să-L sărute

Pe pruncul scăldat în lumină.

În noaptea Crăciunului alb şi senin

O Mamă cu Pruncul la sân,

Curată-n iubire, priveşte-n uimire

Plinindu-se Bunavestire.

Un Prunc Sfânt se naşte în noaptea-nstelată

Din Sfânta Fecioară şi Duhul cel Sfânt;

Al Tatălui drept Cuvânt

Coboară azi pe pământ

Făclie pe veci luminată!

(Extras din cartea „Întoarcerea la Hristos”, Ioan Ianolide)