Răbdător în boală

Sensibil și recunoscător pentru grija confraților săi de a-i ușura durerile, Valeriu în noblețea lui sufletească răsplătea fiecare gest de dăruire printr-un zâmbet sau o vorbă caldă.

Operat pe viu de apendicită acută pentru că nu i-a prins anestezia, va răbda ca un vrednic mucenic fără să cârtească vreodată toate chinurile bolilor, zidind prin cuvânt sufletele descurajate ale deținuților care nu se puteau împăca cu moartea.

Ultimul Crăciun

În noaptea ultimului Crăciun trăit de el, spre ziuă, i se arată Maica Domnului aievea, spunându-i: „Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi. Să nu te îndoieşti. Biruinţa va fi a Fiului meu. El a sfinţit locul acesta acum pentru cele viitoare.

Puterile întunericului cresc şi încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu aşteaptă pe oameni să se întoarcă la credinţă. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii.

Chiar de vi se va părea că nu mai e credinţă pe pământ, să ştiţi că totuşi izbăvirea va veni, dar ca prin foc şi prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credinţă şi am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniţi, lumea e a lui Hristos!”[1].

[1]Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, p. 134, Ed. Christiana, București, 2006.