„SĂ SE LASE MAMA PRUNCULUI DE FUMAT ȘI CEL MIC SE VA FACE SĂNĂTOS!” – PR. JUSTIN PÂRVU

Author:

MIRON REMUS IONEL: AM CUNOSCUT ODATĂ… UN OM SFÂNT – PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU

Altă dată, am apelat la bunătatea Părintelui Justin pentru un nepoțel pe care l-am botezat, M.C din Dorna Candrenilor, județul Suceava. Încă de la o vârstă fragedă au apărut ceva complicații, crize și probleme în zona capului, pe partea senzitivă a nervilor.

Medicii de la Spitalul din Târgu-Mureș au investigat boala, au dat tratament, însă rezultatele întârziau să apară, conform așteptărilor tuturor.

Răspunsul Părintelui Justin

Ne-am deplasat la Petru-Vodă și am cerut ajutor. Răspunsul Părintelui Justin a fost ferm, pe măsură, șocant pentru toți – surpriză: ,,Măi, am să-l trec pe copilaș pe carnețelul meu de rugăciune, iar la altar se va face cerere, însă cauza e alta. Să se lase mama pruncului de fumat și cel mic se va face sănătos!”. Cumnata mea fuma intensiv de peste 20 de ani. În momentul în care a hotărât să părăsească această grea patimă, copilul s-a făcut sănătos.

Doctorii nu și-au putut explica la computerul tomograf cum au dispărut acele leziuni interne din cap. Astăzi copilul este sănătos și n-a mai avut probleme de atunci.

(Mărturie primită pe adresa Redacției Atitudini)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *