Dar o, fericite, și de trei ori fericite, și atotfericite Ioane, marele soare al Evangheliei, izvorâtorul pururea curgător al teologiei, mlădița apostolilor, cel deopotrivă cu Petru, caută spre noi cu bunăvoință din cer.

Icoana lui Hristos este hulită

Vezi de câtă întristare sunt pline cele de aici, sunt șterse altarele încununate cu chipuri dumnezeiești, sunt despuiate de podoaba lor Sfintele Biserici. Icoana lui Hristos este hulită. Este nimicită în orașe și sate și în case. Dar pe lângă icoana lui Hristos, și cea a Maicii Domnului, și a oricăror alți purtători de Dumnezeu ca tine și mai mici ca tine. Toate sunt pline de tânguire.

Ia-l pe Petru, ia-l pe Iacov, rugămu-te!

Voi trei pururea erați cu Hristos, când S-a schimbat la față, când făcea minuni multe, când agoniza, când Se ruga, ca fiind prieteni mai de taină decât cei de un cin cu voi, și acum, tot voi împreună cu restul cinstitei cete faceți-ne nouă binevoitoare pe Sfânta Treime, să certe iarăși Hristos marea aceasta rea, precum odinioară Marea Tiberiadei, întărindu-se în loc liniștea cea aducătoare de pace, ca să se întoarcă Bisericile Lui la vechea frumusețe bineplăcută lui Dumnezeu a Ortodoxiei, iar mie, o, fericite, fii milostiv îndrăznelii mele, căci nu te-am lăudat cum eram dator și primește pe cei care au ridicat această preafrumoasă și bogată Biserică în cinstea ta, fiindcă cei mai mulți și-au lăsat trupurile, în mod ascetic, în pridvor, așa cum se cuvine să se arunce la picioarele tale aici, în luminosul tău cort ceresc, ca să se învrednicească să te vadă pe tine cu toată turma pe măsura vredniciei, privind la tine ca la soarele însuși, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fragmentul este preluat din cartea închinată Sf. Ioan Teologul și editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă:

IOAN EVGHENICUL – Imn acatist către SFÂNTUL IOAN TEOLOGUL, cu un cuvânt de laudă al Sfântului Teodor Studitul

„Dacă cerul ne este pus înainte nouă ca subiect al cuvântului nostru, ce cuvânt s-ar putea afla care să se poată înălța la înălțimea laudelor? Ce minte s-ar putea atinge de măreția unei laude mai presus de fire? Poate ne-am descuraja chiar și numai să începem tratarea subiectului, ca unii care ne-am atinge de cele neatinse și am încerca să sărim la o înălțime nesfârșită.

Vulturul cel mare al lui Dumnezeu

Și nu mă refer, desigur, la această boltă cerească pe care felurimi și coruri de stele o  împodobesc în chip cuvenit, nici la cea pe care soarele își săvârșește, în carul său, îndoita cursă zilnică, nici la cea pe care luna o străbate în diferitele ei faze, făcând noaptea la fel de strălucită ca ziua, a cărei vedere devine învățătoare a minunii, adâncind mintea în frumusețile creației și înălțând-o la Pricina creației, ci mă refer la acel cer ale cărui astre pururea lucitoare formează constelații ale multor virtuți, strălucind prin lumina facerii de bine și al cărui soare este propovăduirea Evangheliei care aleargă până la marginile lumii și luminează lumea cea văzută și cea nevăzută de zeci de mii de ori mai strălucitor decât soarele. Acest cer nici nu primește vreodată lumina lunii, nici noaptea nu poate să urmeze după această zi, de vreme ce lumina acestei zile nu apune niciodată….

Și vreți să aflați cine este acesta despre care grăiesc așa de mărețe lucruri? Ioan este, o, bărbaților, Apostolul prin excelență, cel mai ales dintre Evangheliști, vulturul cel mare al lui Dumnezeu, cel cu aripi de aur, cercetătorul neajuns al adâncului cerului, cel ce s-a înălțat dincolo de heruvimi; om la înfățișare, dar înger care a vestit îngerilor întruparea Cuvântului cel fără de început. Propovăduitorul adevărului cel cu mare glas, mintea cea înalt văzătoare, limba cea de foc, gura de Dumnezeu grăitoare, oceanul cel nesfârșit al înțelepciunii, adâncul cel negrăit al dogmelor, vasul cel preamare al cunoștinței, fulgerul Duhului arătat în lume, tunetul harului care a cuprins lumea locuită, stâlpul cel preaînalt al Bisericilor, temelia întărită a lui Dumnezeu, mreaja care vânează cu ușurință firea omenească, undița pescărească lungă până la cer a sufletelor, fierăstrăul mișcat pururi împotriva tuturor ereziilor, sabia ascuțită care taie neghinele necredinței, cheia cerească ce încuie oștirile necredinței în Dumnezeu, mintea întărită de Dumnezeu care vânează cu praștia fiarele cele înțelegătoare, râul care revarsă apele înțelepciunii lui Dumnezeu, templul preacurat al fecioriei, ucenicul foarte iubit care și-a rezemat capul pe pieptul Celui cu adevărat iubit, soarele cel mare și bun călător al Evangheliei, lira cea cu bună glăsuire și trâmbița Duhului.