TURNUL BABEL (din zilele noastre)
În urma potopului oamenii s-au abătut iarăşi de la calea lui Dumnezeu şi se aşteptau iarăşi la alt potop. Pentru asta au început să zidească Turnul Babel (adică cetatea Babilonului). Aveau de gând s-o înalţe mai presus de norii cerului, ca să nu-i mai înece apa. Pentru nebunia lor, Dumnezeu le-a amestecat atunci limbile şi n-au putut isprăvi nimic.
Lumea modernă de astăzi nu este mai brează decât cea de-atunci. Azi toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu şi pentru asta se aşteaptă la o pedeapsă cerească. Dar în loc să alerge la chivotul scăpării (adică la corabia Bisericii) prin dreapta credinţă şi pocăinţă, în loc să caute pe Dumnezeu, oamenii buimăciţi cu civilizaţia, îşi zidesc iarăşi „turnuri” ca şi oarecând la Babilon.
CIVILIZAȚIA FALSĂ
„Turnul Babilonului” din zilele noastre nu este o clădire de piatră sau de cărămidă, ci goana cea nebună după născociri. Lumea zice că născocirea maşinilor şi a armelor moderne uşurează viaţa omului şi îi garantează siguranţa, adică ne pune la adăpost. Dar cât de înşelătoare este părerea aceasta! Căci noi vedem că de la o vreme încoace, de când s-a modernizat lumea şi au sporit născocirile, de atunci s-a înmulţit şi răutatea, iar viaţa omului s-a făcut mai amară şi mai împresurată de primejdii. Niciodată n-a fost lumea mai tulburată şi mai deznădăjduită ca în vremurile noastre, când a sporit civilizaţia.
După cum vedem procopseala asta de civilizaţie cu moda cea nouă, i-a învăţat pe oameni să umble mai mult goi, adică a izgonit ruşinea din lume. I-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reuşit să strice şi sfânta credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înşele mai bine şi să robească noroadele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea şi libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze, adică să născocească cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii şi prin asta a izgonit şi dragostea de pe pământ.
(Fragment din Scrierile duhovnicești ale Sf. Ioan Iacob, partea a II-a, pag. 367-369).