Despre iubirea lui Dumnezeu

Cine a încercat-o o caută neobosit ziua și noaptea și este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie și înfumurare, pentru dușmănirea și osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă și pentru un gând desfrânat, ca și pentru alipirea de cele pământești; pentru toate acestea harul pleacă și atunci, pustiit și abătut, sufletul tânjește după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la izgonirea din rai.
Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu așa: „Sufletul meu tânjește după Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea și luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”
„Nu Te pot uita. Cum Te-aș putea uita? Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu și duhul meu se bucura în rai unde vedea fața Ta. Cum aș putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?”.
Dacă lumea ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: „învățați de la Mine smerenia și blândețea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească.

Puterea smereniei

Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos și de aceea sunt atrași spre cele pământești. Dar omul nu poate cunoaște puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această știință, chiar dacă ar avea ca bogăție toate împărățiile pământului.
Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălășluiască întru mine iubirea Ta și să fie vie întru mine sfântă frica Ta.
Grea este viața fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat și posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputință de descris.