Eu nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaș luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie, pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor, povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români.

El a fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului new-ageist să fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile antihristice de azi şi de mâine.

Părintele Adrian a îmbinat foarte frumos aceste calităţi creştine, pe care orice creştin e dator să le câştige – rugător trezitor şi mărturisitor neînfricat. Iar dacă îl iubim pe Părintele Adrian dovedim aceasta numai dacă îi vom urma exemplul şi nu vom pune în gura lui false învăţături, ca să ne cadă nouă mai bine. Pentru că sunt mulţi propovăduitori care numai se laudă cu popularitatea Părintelui Adrian, dar în realitate ei sunt lupi răpitori. Suntem aşa de ofiliţi şi oprimaţi încât nu mai deschidem mintea, nu mai deschidem nici ochii, nici gura. Stăm într-o cuminţenie, să-mi fie cu iertare, prostească. Faima cuminţeniei noastre s-a dus peste tot în lume, încât a ajuns străinul să facă glume pe seama acestei cuminţenii a românilor.

Părintele Adrian a fost aşa de puternic încât şi diavolul s-a temut de rezistenţa sa, prigonitorii înşişi obosind în a-l înfrunta. Aceasta este o pildă pentru noi că dacă vom avea curajul să mărturisim fără de tăgadă, şi diavolul va slăbi de puterea pe care Hristos ne-o va da şi va lucra prin noi. Este o dovadă în plus că puterile diavolului sunt mult limitate faţă de puterea dumnezeiască a lui Hristos. Să dea Dumnezeu să înţelegem acest adevăr din propria noastră experienţă şi nu doar din pilde. Este o vină a noastră că nu am ştiut să veghem şi să păzim bunurile acestea morale şi spirituale pe care acest neam le-a acumulat prin înaintaşii noştri.

(Extras din Interviul Părintelui Justin Pârvu din Revista Atitudini Nr. 19)